Alina_Elena_Miu

Alina_Elena_MiuAstăzi, la metrou m-am întâlnit cu un elev de clasa a V-a micuţ şi cu ochii curioşi atunci când m-a văzut călătorind, ca şi el, cu metroul… Era 19.30, mergea şi el către casă mâncând dintr-un corn. M-am gândit atunci că bietului copilaş îi trebuia ceva cald la acea oră şi nu corn…răcit de mult! A început apoi să-mi explice ceea ce nu scrisese în testul de la istorie, dat cu o zi înainte. În timpul conversaţiei l-am ajutat să-şi pună ghiozdanul în spate şi, vai ce greu mi s-a părut!
L-am întrebat ce duce aşa de greu iar el mi-a răpuns: “Cărţile!“ Cărţile, m-am gândit, oare ce ne învaţă? Cum să ne comportăm în viaţă? Cum să ne descurcăm în situaţiile dificile precum moartea unuia dintre părinţi, aşa cum era cazul băieţelului de clasa a V-a, care mi-a spus ca mama lui a murit când avea 7 sau 8 ani? Cum să deschidem o afacere pentru a ne merge bine mai apoi? Cum să legăm prietenii şi relaţii? Ce ne învaţă şcoala? Ce ne învaţă dascălii?
Cazul lui Andrei, băiatul cu ochii mari şi curioşi, rămas de timpuriu fără mamă, m-a impresionat profund!
Şcoala în România zilelor noastre este subiect de dezbateri profunde în mass-media, însă fără rezultate. Poate prea mult mediatizat… oare de ce? Cred că ne depăşeşte această situaţie…
Ce vor copiii de la noi? Ce vor părinţii de la noi? Ce vrem noi ca dascăli?
Copiii ar vrea un program mai lejer, nu atâtea ore, nu atâta informaţie, nu atâtea cărţi cărate la şcoală zilnic. Cu ce rămân ei la sfârşitul zilei? Cu mai nimic, poate, chiar şi atunci când au fost mai activi. Mă întreb de ce trebuie să reţină atâtea informaţii şi de ce trebuie să avem câte 6-7 ore pe zi.
Oare dintre cei în măsură să realizeze acea reformă, atât de dorită de după 89 încoace, este cineva care a avut sau are copii în şcolile din România? Mulţi susţin că profesorii sunt vinovaţi! Ei nu-şi fac meseria de dascăl cum trebuie!
Noi, ca profesori, ne ducem la consfătuiri şi primim portofoliul care conţine atât de multe cereri încât inevitabil, ne întrebăm cum de s-a putut concepe un portofoliu în acest fel. Primim de asemenea ordine referitoare la modalitatea în care trebuie să punem în aplicare noua reformă… Organizatorii acestor consfătuiri se prefac ca ne-au transmis, iar noi ne pre­facem c-am înţeles. Sunt atât de mulţi dascăli amărâţi, încât aceste consfătuiri mă deprimă. Mă uit în ochii celor cu mai mulţi ani de profesie şi văd atâta dezamăgire… Şi-au dedicat zeci de ani copiilor şi nu beneficiază de confortabilitatea unui venit decent. Uitându-mă în ochii tinerilor profesori cu doar câţiva ani de experienţă în învăţământ, văd disperare. Majoritatea se gândesc la o posibilă ieşire din sistem. Pe faţa celor care abia au absolvit facultatea se citeşte entuziasmul de-a face ceva…de-al face pe elev să iubescă materia, dar îşi pun un mare semn de întrebare atunci când îi văd pe cei din jur trişti, dezamăgiţi, disperaţi.
Dăm examene de titularizare pe posturi care nu există şi cu subiecte imposibile adesea, pentru a ni se dovedi încă o dată incapa­citatea de dascăli! Trebuie să avem programa la zi şi planificările făcute, iar la clasă trebuie să avem rezultate pe o materie kilometrică, încât nici cel mai pasionat elev nu are cum să reţină atâta informaţie şi nu în ultimul rând trebuie să folosim materiale cumpărate cu banii noştri. Când este vorba de bani, nu vreau sa-mi aduc aminte de imensul nostru salar care este o adevărată bătaie de joc!
Se doreşte performanţă cu dascăli sătui de promisiuni, cu dascăli nemotivaţi, care abia supravieţuiesc, cu dascăli batjocoriţi prin însăşi atitudinea societăţii vis-a-vis de ei, cu dascăli muritori de foame pe care doar pasiunea şi dragostea pentru copii îi mai ţine în şcoli.
Se doreşte performanţă cu elevi plictisiţi de orele încărcate şi multe de peste zi, sătui de materiile nefolositoare, cu elevi cărora societatea, mass-media le oferă modele „bune” de urmat, fără prea multă carte, cu elevi sătui de învăţământul românesc şi care vor să emigreze spre Occident.
Se doreşte performanţă cu părinţi care dau vina pe şcoală, spunând că programul este mult prea încărcat. Şi totuşi aceşti elevi ai noştri, pregătiţi de noi, dascălii din România, au performanţe dincolo… acolo unde este apreciată valoarea, acolo unde se cumpără creier din România, o ţară vlăguită, dar cu potenţial. Mă întreb, oare ce sentiment îi incearcă pe acei tineri români care se duc să muncească pentru alţii, iar la întoarcerea în ţară constată că lucrurile sunt mult mai rău decât le-au lăsat.
Mă întreb oare Cuza la 1864, când a făcut reforma învăţământului, s-ar fi gândit la această mare bătaie de joc şi la jocul lor…..al „regilor”….iar noi piesele pe tabla lor de joc?