simonalucescu

simonalucescuBlondă, cu părul zburlit cum îi place să spună atunci când vorbeşte despre sine, Simona Lucescu a fost timp de şase ani asistentă medicală la Spitalul Judeţean din Bistriţa, a terminatapoi Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj şi din 1996 a devenit profesoară de limba engleză şi germană la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Mereu cu zâmbetul pe buze, Simona era un dascăl cu har. Era înconjurată mereu de elevi, fiindcă ştia cum să comunice cu ei. Se dăruia şcolii şi visa într-o Românie în care să se trăiască aşa cum ar trebui. S-a săturat să aştepte însă acea zi şi a ales să plece dincolo de Ocean, împreună cu familia, cu Dan, soţul ei, şi Dana, fiica lor care avea pe atunci 14 ani. După ce a aplicat de 13 ori pentru Loteria Vizelor, a câştigat în mai 2003, în 2 ianuarie 2004 a plecat din ţară, iar  a doua zi a pus piciorul pe pământul american. S-a stabilit în statul Arizona, mai exact în Glendale, lângă Phoenix, deşi iniţial se gândise la California. Nu a ajutat-o nimeni la început, doar Dumnezeu şi încrederea în sine. Iniţial a lucrat ca secretară la un magazin de bijuterii ce aparţinea unor evrei polonezi şi se ocupa de corespondenţa firmei. Consideră că a avut noroc, mai ales că proprietara magazinului a angajat-o fiindcă semăna cu mama acesteia, care a fost profesoară de germană şi a murit în lagărul de la Auschwitz. După şase luni, s-a angajat la spitalul din localitate cu ajutorul unei nemţoaice care a ajutat-o să se înscrie la un interviu pentru secţia de chirugie. Mărturiseşte zâmbind că atunci când a ajuns să lucreze la secţia de chirurgie, se uita ca mâţa în calendar, fiindcă totul era diferit de sistemul medical ro­mânesc. De aceea a trebuit să o ia de la capăt. I s-a recunoscut bachelor degree în germană şi engleză (asta ar însemna că i s-au recunoscut cei 4 ani de facultate din România şi faptul că e licenţiată în engleză şi germană) şi a dat un examen pentru a fi practitional nurse (cel mai mic nivel al unei asistente medicale din SUA). Apoi s-a înscris la Glendale Community College, a făcut încă 3 ani de şcoală, iar acum este re­gistered nurse la secţia de chirurgie a Banner Hospital din Glendale. I-ar fi plăcut să lucreze în învăţământ, dar limbile străine nu sunt neapărat o garanţie a succesului în State, cel puţin nu germana, fiindcă a doua limbă ca importanţă este acolo spaniola.
Dan, soţul ei, subinginer în ţară, specialist în automobile, lucrează ca şofer de autobuz la City Bus, iar Dana va absolvi în decembrie cu summa cum laude, la Arizona State University, trei specializări: economie, business şi limba germană. Simona recunoaşte că nu a prea avut timp liber, fiind ocupată cu completarea studiilor, dar că atunci când a avut câteva zile libere a călătorit prin ţara de adopţie. Vede în fiecare zi moartea şi vrea să se bucure de ceea ce are.
Priveşte cu nostalgie spre Bistriţa, îşi aminteşte cu drag de trei profesori din şcoală: de Cici Cindrea şi Marianne Arcălean de Liviu şi de dr. Grapini, de la Sanitar, profesorul ei de microbiologie (ştie că ar fi mândru de ea dacă ar vedea-o acum). Iubeşte Bistriţa şi pe oamenii de acolo şi mărturiseşte că a rămas bis­triţeancă în adâncul sufletului. Nu s-a rupt total de aceste locuri, are o parte a familiei în oraşul Bistriţa-Năsăud, citeşte presa on-line din judeţ şi din ţară, ţine legătura cu prietenii. Crede că românii ar trebui sa aibă mai multă încredere în ei şi că n-ar trebui să-şi mai vorbească de rău ţara când sunt în străinătate, fiindcă reprezinţi România chiar dacă ai o altă cetăţenie (a auzit România ponegrită de români chiar în spitalul în care lucrează, a reacţionat şi a fost răsplătită cu aplauzele americanilor). Şi-a propus să meargă vara viitoare în România, să îşi vadă părinţii, fratele, nepoţii şi prietenii. Foştii elevi îi scriu că vor să o întâlnească atunci când va veni şi se bucură că lumea nu a uitat-o: „Nu îmi vine să cred că nu m-au uitat; mi-a plăcut să fiu profesoară, îmi place şi ce fac acum. Cred că e important să faci cu drag ce faci. Ăsta e secretul: dacă faci curăţenie, fă-o perfect, dacă faci pâine, fă-o bună, dacă eşti profesor, învaţă-l pe elev, nu fii plictisit…”
Spune că îi e dor de oameni, de prieteni, dar nu de sistem. Îi place America, fiindcă este o ţară în care trăiesc atâtea naţiuni, dar trăiesc frumos împreună. Visul devine aici realitate.