O carte de poezie autentică publică Dorina Stoica la Editura „Cronica” din Iaşi, prefaţată de un citat din înţeleptul Solomon prin care se resping deşetăciunea şi minciuna, două din cărările cele mai frecventate în lume. Scrisul poetei Dorina Stoica este apropiat de metrica populară, curge adesea ca un cântec, cu o exprimare firească, deoarece se elimină din start orice fel de retorică. Poeta cultivă cel mai adesea versul liber, încheiat nu o dată pe rimă, ba chiar îmbogăţit de rime interioare care potenţează sensurile şi reţin atenţia cititorului. Întru totul, gândul poetic se desfăşoară în doar două sau trei stofe o viziune sublimă, delicată.
Poeziile din placheta ingenios intitulată „Daruri” sunt tot atâtea stări de conştiinţă, descărcări pline de amărăciune, scurte meditaţii înfiorate, fie a tensiunilor şi exaltărilor interioare, fie a vieţii de care se izbeşte la fiecare pas. Din loc în loc răzbate fiorul poetic, ca în poemul „Nu pot să uit”: „Din ochi curg lacrimi grele/ Spre cearcăne adânci, Râu liniştit, ce cade/ Bezmetic de pe stânci!” Sau: „Mă uit prin Frunze/ Ca printr-un vitraliu.” Sau: „Mi-am scos sufletul/ Ca pe o haină de nuntă” Sau: „E primăvară/ Şi nu mă pot defini” Sau, cu mult patos, frapant: „Dorinţele mele, jăratec încins”, şi multe altele asemenea metafore ori formulări demne de reţinut.
Tema predilectă e viaţa şi scurgerea anilor, relele de pe pământ şi din ziua de astăzi în ţară, credinţa şi râvna auto-purificării, năzuinţa spre înaltul cerului. Multe poezii sunt angajante, adevărate pamflete, Dorina Stoica se erijează drept om al cetăţii, vezi „Altfel de căutare”, „Cum este azi”, din care nu putem să nu cităm: „Se fură, se minte, se-nşeală,/ Din zori de zi până în seară,/ Iar cinstea?” se întreabă poeeta, şi îşi răspunde, atrăgându-ne atenţia: „E viciu suprem!/” oare ia cineva seama?
Fire sensibilă şi romantică, poeta se auto-flagelează şi îşi impune rigori care ţin de religia creştină neinterpretată, netrecută prin filtrul filosofiei universale şi al civilizaţiei şi cuceririlor moderne, ci primită aşa cum este ea propovăduită de Sfinţii Părinţi. Mai ales ultimele poeme se înscriu pe linie religioasă, vezi: „Stele, cu orice preţ”, „Îngerul păzitor”, „Dacă aripile-mi sunt frânte”, iar „Te caut” se înscrie drept unul dintre cele mai reuşite poeme creştine din literatura română.
La acest capitol, semnalăm o întâmplare relatată de autoare, care dovedeşte că cei care se ocupă cu lucrurile sfinte nu sunt toţi şi întotdeauna sfinţi. Dorina Stoica a publicat pe internet, la 29 August 2009 poezia „Îţi mulţumesc, Doamne”, reluată în cartea proprie: „De la poezie la rugăciune”, Editura Sfera, 2010. Poezia s-a bucurat de un real succes şi a fost preluată de mulţi oameni, inclusiv în reviste şi antologii de poezie creştină. Pusă pe muzică, cineva a realizat un videoclip etc.
La 4 ani de la întâia apariţie, în anul 2013, Editura „Cristimpuri” Ploieşti a editat cartea „Părintele Arsenie Boca, Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă, Mărturii de dată recentă”, iar la secţiunea “Rugăciuni special” a introdus poezia „Îţi mulţumesc, Doamne”, fără a specifica numele poetei, mai mult, într-o notă explicativă, lansează ideea eronată şi profanatoare că poezia ar aparţine părintelui Arsenie Boca. Până în prezent, editura nu a cerut scuze, nici public şi nici în privat. Ne întrebăm cum au procedat cu părintele Arsenie Boca, pe care l-au ofensat dincolo de moarte, chiar dacă au făcut-o cu o poezie de rară vocaţie religioasă şi creştină, dar niciodată nu e târziu să-şi recunoască greşeala, iar poeta Dorina Stoica, aşa cum o ştim, este gata de clemenţă.
Cartea de poezie „Daruri” adună între coperţi poezii scrise cu vocaţie, de un om cu suflet mare şi inimă bogată. Tocmai de aceea, poemele nu prea seamănă cu nimic pre-existent, nu imită lumea, natura, nu caută să descopere sensuri neobişnuite din cotidian, ci, credem noi, se constituie ca o altă lume, firească, bună, cu credinţă în Dumnezeire.
Ea abordează orice temă, în desăvârşită împlinire artistică. De notat că este şi o prozatoare de talent. Lipseşte poezia de dragoste, surprinzător pentru un poet – femeie. Ici colo, în nostalgia trecerii anilor, se simt vagi trimiteri la iubire, dar adevărata dragoste transpusă în versuri de autoare este cea pentru Tatăl Ceresc şi este limpede, deoarece noaptea: „îngerii îmi vorbesc”!
Aresnalul poetic propriu cuprinde timpul, cerul, ploaia, norii, frunza, luna care la ea nu scapătă, ci se stinge, ochii, sufletul mai ales. Poeziile Dorinei Stoica nu sunt o simplă transcriere lirică a unei atitudini poetice, estetice şi ideologice (citeşte: religioase), nu sunt nici concretizarea unei orientări artistice, ci, înainte de orice, proiecţia unui conţinut emotiv specific, deoarece transcede până la anulare biograficul. Ea se introspectează pe sine şi descoperă lumea, căreia îi relevă neajunsurile, dar se află în permanent contact cu Cel de Sus.
Poemele pot fi citite şi ca un jurnal poetic intim. Sunt scrise cu sufletul, de aici sinceritatea ne-estompată, dureroasă. Poezia acestei cărţi ar putea fi numită creaţia setei individuale de trăire.
