Istorie și tradiții
Mărginit de județul Maramureş la nord, Suceava la est, Mureş la sud şi Cluj la vest, judeţul Bistriţa-Năsăud cuprinde pe o suprafaţă relativ restrânsă, numeroase frumuseţi peisagistice dispuse într-un vast amfiteatru, format de cele două trepte majore de relief: munţii şi dealurile.
Natura a oferit condiţii populării acestor meleaguri încă din cele mai vechi timpuri. Vestigiile arheologice din neolotic, din epoca romană, dacică şi daco-romană descoperite în secolul IX-XI, constituie mărturii ale perenităţii şi continuităţii poporului român pe aceste locuri, iar documentele din secolul XIII-XV atestă existenţa voievodatului lui Gelu, formaţiune statală ce cuprindea o bună parte din teritoriul actual al judeţului şi a altor obşti săteşti româneşti precum Salva, Mocod, Maieru, Feldru sau Rebra.
De aceste meleaguri se leagă numele unor figuri luminoase ale culturii româneşti, precum George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Andrei Mureşanu, Veronica Micle, Ion Pop Reteganul, Iacob Mureşanu, Ioan Marian, Vasile Petri, A.P. Alexi, Florian Porcius, Paul Tanco, Constantin Moisil, Iulian Marţian, Iuliu Prodan, proeminente personalităţi ştiinţifice sau precursori ai pedagogiei noastre moderne.
Tradițiile și folclorul
Tezaurul folcloric impresionează prin bogăţie şi diversitate. Se mai păstrează tiparele arhaice în arta poetică şi linia melodică. Bistriţa-Năsăud reprezintă o zonă etnografică de excepţie în spaţiul românesc prin valorile folclorice, ale artei populare de înaltă măiestrie şi rafinament care se moştenesc nealterat de milenii.
Pe cuprinsul judeţului se întâlnesc o serie de datini, obiceiuri şi tradiţii care s-au păstrat aproape neschimbate din vremuri de care străbunii îşi amintesc cu mare drag. În prezent, formele de manifestare sunt ample, îmbinând vechile rituri cu acte ceremoniale şi cu manifestări spectaculoase. Dintre acestea se disting tradiţiile, folclorul şi confecţionarea pieselor de port şi a ţesăturilor de interior, prelucrarea pieilor şi confecţionarea uneltelor şi a vaselor de ceramică sau lemn, de uz casnic şi gospodăresc.
Costumele populare se remarcă prin originalitatea, frumuseţea şi eleganţa lor, decoraţia şi cromatica specifică deosebind portul de pe Valea Someşului de cel de pe Valea Bistriţei sau din Valea Bârgăului şi de la Şieu. Ţesăturile, cusăturile, pieptarele, realizate într-o mare varietate coloristică şi ornamentală, ilustrează arta populară specială și autentică.
POZA NR. 1
Satul Mocod, vatra sufletului meu
Kasandra Kalmann Năsăudean: V-ați născut la Constanța, aveți 32 de ani și sunteți absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Ce legătură aveți cu Țara Năsăudului, cu satul Mocod, o localitate unde, încă, se mai păstrează anumite tradiții strămoșești?
Silvia Floarea Tóth: Satul Mocod, sat de graniţă al Ţării Năsăudului, este satul unde am crescut iar familia mamei mele locuiește de generaţii. Din păcate, tradiţiile se pierd încet, dar sigur, și am fost martoră la uitarea valorilor. Dacă în copilărie vedeam mulţi oameni la biserică, duminica, spre exemplu, îmbrăcaţi în port popular, odată cu trecerea anilor acest obicei a dispărut aproape complet. Cei tineri nu găseau multe motive de mândrie legate de faptul că provin de la ţară și simplul fapt de a îmbrăca hainele tradiţionale la biserică a devenit apanajul copiilor și al bătrânelor sau, și mai rău, o rușine. 
Unul dintre cele mai frumoase și deosebite obiceiuri specifice satului, Craii de la Mocod, a făcut o „pauză” de 15 ani până când, în 2007, a fost reluat. Atunci, pentru prima dată, am trăit pe viu tradiţia și frumuseţea. Satul s-a umplut de lume îmbrăcată de sărbătoare, în costume care mai de care mai frumoase, o explozie de culoare, bună dispoziţie și o mare surpriză plăcută pentru toţi cei care au participat la eveniment. A fost punctul de plecare pentru dorinţa mea de a fotografia hainele tradiţionale în toată splendoarea lor și mai mult, de a pune în valoare comorile ascunse ale micului nostru colţ de lume. Satul Mocod, a fost și rămâne, vatra sufletului meu…
POZA NR. 2
Kasandra Kalmann Năsăudean: Sunteți pasionată de fotografie și costume populare tradiționale din zona Bistriței și a Năsăudului. Ce ne puteți spune despre aceste două pasiuni care iată, se îmbină atât de armonios datorită priceperii și dragostei dumneavoastră pentru frumos, autenticitate și tradiții românești?
Silvia Floarea Tóth: Fotografia mă pasionează de multă vreme. Părinţii mei m-au învăţat să folosesc un aparat foto când aveam doar opt ani, iar cu meștesugul hainelor tradiţionale am crescut în casă, bunicul meu fiind un cojocar priceput. Apreciez costumele populare din toată ţara, dar mă simt apropiată de cele pe care le cunosc cel mai bine, portul de pe Valea Someșului, mai precis de pe Valea Zăgrii.
Trebuie să vă mărturisesc un lucru: iubesc moda, am fost dintotdeauna fascinată de haine frumoase și exotice, de creativitatea marilor designeri. Am admirat fotografiile din revistele de modă și am jinduit să am la dispoziţie asemenea opere de artă pe care să le fotografiez, dar evident că, așa ceva nu era posibil. Mi-a trebuit mult timp să realizez că dorinţa mea era de fapt împlinităde multă vreme.
Hainele frumoase și exotice le aveam chiar în lada bunicii și uitate acasă prin dulapuri, iar designerii fuseseră tot timpul lângă mine. Uneori cel mai greu lucru este să apreciem ce comori extraordinare avem chiar în preajma noastră.
Kasandra Kalmann Năsăudean: Astăzi, când mulți tineri sunt preocupați să se îmbrace precum diverse VIP-uri ce fac parte din industria modei, a muzicii sau de pe scena politică… dumneavoastră încercați cu multă răbdare, pasiune și drag, să scoateți la lumină din lada de zestre, straiele tradiționale populare, autentice, moștenite de la strămoși și să le prezentați într-un mod atât de special, celor care le-au uitat sau poate nici nu au știut că există. Cum este posibil? Aveți o motivație în acest sens?
Silvia Floarea Tóth: Sunt puțin egoistă. De ani de zile îmbrac costumul popular când merg la biserică, chiar dacă mult timp am fost singura persoană care făcea acest lucru, din dorinţa de a mai păstra ceva din aerul magic al copilăriei. Nu am făcut acest gest pentru alţii, l-am făcut pentru mine și nu mică mi-a fost mirarea când oamenii din sat au început să mă laude și să-mi spună că „se luminează biserica” atunci cand sosesc gătită în costum, sau că, mi-au simţit lipsa când nu am fost prezentă. Am simţit o responsabilitate, să-i spun așa…
Bineînţeles că au fost și priviri ciudate, dar e normal când cineva este diferit de restul. Apoi, am inceput să fac fotografii care datorită reţelelor de socializare, au devenit cunoscute și solicitate de alții. Mereu mi se reproșa că am prea puţine imagini în costum popular, că ar trebui să fac mai multe. Oamenii sunt însetaţi de cultură, de artă, chiar dacă ascultă manele.
Pare paradoxal, dar e adevărat în multe cazuri. Dacă nu înţeleg prea bine arta lui Picasso sau dacă manifestările de cultură îi intimidează și îi fac să se simtă daţi la o parte, ei bine, există o cultură și o artă pe care ei o înţeleg „natural”: cultura populară, arta părinţilor și strămoșilor lor. Eu încerc să o arăt lumii așa cum o văd eu, înconjurată de mister și de culoare.
POZA NR. 5
Kasandra Kalmann Năsăudean: În luna aprilie a acestui an, a avut loc la Ateneul Român din București, prin grija Cristinei Liberis, un adevărat spectacol intitulat „Magia culorii în arta tradiţională românească”, un eveniment de care s-a ocupat Primăria Bucureştiului, prin ARCUB, alături de CabliFunart, eveniment la care ați avut ocazia să expuneți și să prezentați toate costumele populare pe care le dețineți și le păstrați cu atât de multă grijă. Care a fost reacția celor prezenți, având în vedere faptul că printre privitori/admiratori au fost oameni de cultură, ambasadori ai diverselor țări la București, primarul general al capitalei, actori, profesori, muzicieni, oameni simpli – iubitori de frumos, politicieni și nu numai?
Silvia Floarea Tóth: Prezenţa noastră la Ateneul Român a fost doar o parte a vizitei efectuată la Bucureşti. Doamna Cristina Liberis, iniţiatoarea expoziţiilor şi cea care are grijă de bunul mers al lucrurilor, împreună cu ARCUB şi CabliFunart au organizat prima ieşire în lume a costumelor populare de la Năsăud, din foaierul ARCUB, care a avut loc între 1 şi 16 aprilie anul acesta.
Vizitatorii şi organizatorii au fost încântaţi de costume, de frumuseţea lor în primul rând şi de efortul depus pentru crearea şi păstrarea acestora. Şi-au amintit de copilărie, de bunici, de casă… şi, indiferent dacă a fost vorba de personalul care a ajutat la mutarea colecţiei, de notabilităţi ale Bucureştiului, de vedete de showbiz, politicieni, studenţi, scriitori sau jurnalişti, cu toţii, fără excepţie, în acele momente s-au pierdut în culorile, detaliile şi frumuseţea creată cu multă muncă, migală şi efort, de mâinile unor oameni modeşti.
Am fost copleşită de reacţiile pozitive şi de primirea frumoasă, am avut parte de o experienţă unică şi de neuitat şi îmi place să cred că am oferit şi eu un motiv de a fi mândri că suntem români, indiferent în care parte a ţării sau a lumii trăim.
POZA NR. 4
Moștenire străveche
Costumele tradiţionale ce fac parte din colecția Silviei Floarea Tóth reprezintă un certificat de înaltă iscusinţă şi pricepere, un etalon de frumuseţe care posedă un limbaj de comunicare a unor tradiţii străvechi, o mărturie vie a unui proces de creaţie în masă. Costumele, cusute manual, cu mărgele, paiete, fir metalic şi fir textil, au fost realizate şi purtate între anii 1890… şi 2012.
În acele îndepărtate vremuri, nu era acceptată copierea motivelor ornamentale de pe costumul altei persoane şi nici înstrăinarea de la tradiţiile comunitare. Fiecare fată trebuia să-şi creeze propriul costum de sărbătoare lăsând pe el amprenta tradiţiilor locale şi viziunii sale estetice.
Costumul trebuia să corespundă firii omului, să armonizeze cu ţinuta lui, cu nunața de culoare a ochilor şi a părului, cu vârsta şi locul său în societate, reprezentând astfel, o valoare unică şi irepetabilă.
Pentru perioada trecutului, în colecția Silviei Floarea Tóth, nu găsim două costume identice și toate provin din zona Bistriței și a Năsăudului. Silvia a moștenit costumele de la mama, bunica, străbunica, de la mătuşi sau alte rude îndepărtate. În consecință, ea are acum o obligație sfăntă. Aceea de a păstra și a transmite mai departe tradițiile moștenite și păstrate cu atât de multă dragoste și respect.
POZA NR. 3
Proiecte de viitor
După expoziţia de la Bucureşti care a fost un adevărat succes datorită Cristinei Liberis, un cunoscut profesionist în mass-media, Silvia Floarea Tóth a fost invitată de Muzeul de Preistorie şi Etnografie Pigorini din Roma, unde, alături de Muzeul Satului Dimitrie Gusti, -care va expune obiecte din zona Năsăudului pentru a pune în valoare colecţia-, să ofere spre încântare, fotografiile și colecția sa de costume populare de o valoare inestimabilă. Și tot în acest an, tânăra și frumoasa colecționară va răspunde altor invitații sosite din Viena/Austria, Boston și New York din Statele Unnite ale Americii, pentru a-și etala minunatele costume și fotografiile unice și atât de speciale.
Nota redacției: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.
ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest International Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.
În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.
Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt principalii finanţatori ai Centrului Cultural ARCUB.
Foto: Silvia Floarea Tóth
