„Nu datorită geniului, ci prin atenta sădire a experienței zilnice în adâncul inimii, se pot cultiva temeinic umilința și omenia.” ― Kobayashi Issa
― Nu există Dumnezeu! spuse cu asprime acuzatorul. Acestea sunt niște afirmații lipsite de fond! completă el cu năduf.
― Ba da, există Dumnezeu, inculpatul are dreptate! răspunse calm apărătorul. Argumentele sale sunt suficiente, dar trebuie să le examinezi cu atenție, spuse el fără să se lase intimidat.
Procesul continua de peste trei ani și jumătate, dar verdictul încă nu fusese pronunțat. Judecătorul rămase nehotărât și după mai multe replici pe care le schimbă în șoaptă cu ceilalți magistrați, bătu cu ciocanul de lemn și spuse pe un ton solemn:
― Ședința se suspendă, dar procesul va continua peste o săptămână solicitându-se părților prezentarea unor dovezi suplimentare!
Sala se goli destul de repede. Nu mai rămaseră decât acuzatorul și apărătorul în interiorul încăperii. Fiecare își strângea dosarele cu atenție, dar privirile lor se întâlniră involuntar în cele din urmă.
― Chiar nu vrei să cedezi? îl întrebă acuzatorul. Nu ai nicio șansă pentru a câștiga procesul, continuă el privindu-l sfidător.
― Vom vedea dacă va fi așa, răspunse cu seninătate apărătorul. Lupta trebuie dusă până la sfârșit. Doar atunci se vor vedea rezultatele, completă el imperturbabil.
― Nu înțeleg de unde vine această încăpățânare, reluă acuzatorul. Tot ce spui se poate argumenta doar pe baza unei credințe ireale, bazată mai degrabă pe presupuneri, decât pe deducția sănătoasă a logicii, continuă în timp ce el continua să îl scruteze cu îndrăzneală pe apărător.
― Dar ce numești tu logică sănătoasă? Nu cumva te întemeiezi pe afirmațiile unor așa-ziși savanți, care ieșind din câmpul lor de studiu, au început să speculeze în ceea ce le depășește capacitatea de cuprindere? argumentă cu temeritate apărătorul.
― Mă faci să râd și să te compătimesc! spuse ironic acuzatorul. Așadar, tu pui la îndoială afirmațiile celor mai renumiți experți din domeniul științei? Chiar că ai depășit orice imaginație!
― De ce spui acest lucru? Eu doar constat un fapt simplu. Mai precis, observ că oameni pregătiți într-un anumit domeniu al cunoașterii se hazardează să afirme cu hotărâre lucruri ce ies din sfera lor de competență. Să fiu mirat de concluziile greșite pe care le formulează? răspunse zâmbind apărătorul.
― Prin urmare, tu contești știința și dovezile ei! zise apăsat acuzatorul. Îți dai seama că pe baza acestor afirmații poți fi acuzat de încălcarea dogmelor științei, căreia îi datorăm tot progresul civilizației în care trăim? continuă el pe un ton inchizitorial.
― Eu nu consider că încalc legea științei și civilizației, despre care tu vorbești, ci doar afirm că nu te poți baza pe ceea ce spun acei oameni dincolo de aria lor de competență! răspunse prudent, dar cu fermitate, apărătorul.
― Oricum, nu vei putea scăpa inculpatul de condamnare pentru erezia de a crede în Dumnezeu! spuse triumfător acuzatorul. Știi bine, că judecata a fost amânată trei ani și jumătate din cauza unei proceduri învechite, ce va fi grabnic înlăturată după finalizarea acestui proces! continuă el răstit ieșind din sală.
Apărătorul rămase tăcut în imensa încăpere ce se înfățișa sub forma unui amfiteatru uriaș, ce putea cuprinde cel puțin două mii de persoane, dispuse circular în jurul estradei unde erau dispuse masele părților implicate, apărare și acuzare, precum și pupitrul înalt al magistraților. Nu își dădea seama dacă va reuși să dovedească nevinovăția inculpatului, care făcuse imprudența să intre într-o controversă deschisă cu savanții pe tema existenței lui Dumnezeu. Dosarul pe care îl ținea în mână cuprindea ultimele probe înfățișate de acuzator în care erau consemnate precis fapte ce incriminau fără putință de scăpare.
― Îți este teamă cumva? se auzi o voce venind din amfiteatru.
Se întoarse mirat către direcția de unde se venise acel glas și răspunse:
― Cine ești și de ce mă întrebi acest lucru?
― Nu are importanță cine sunt, îi spuse mai departe străinul. Este normal să îți fie teamă, adică înțeleg acest lucru, continuă el pășind pe estradă și așezându-se pe scaunul lăsat liber de acuzator.
― Ai venit cumva să mă intimidezi? Să știi că nu este legal acest lucru și pot face imediat plângere înaintea magistraților! izbucni hotărât apărătorul.
― Nu, nicidecum! îi răspunse zâmbind prietenos străinul. Doar m-am gândit că poate ai nevoie de niște argumente în plus pentru apărare, continuă el neutru.
― Dar cine ești tu? După haine și înfățișare îmi este clar faptul că ești un străin. Știi bine că străinii nu au voie să depună mărturie sau să furnizeze probe în sala de judecată. Prin urmare, oferta pe care mi-o faci nu va fi luată în considerare, spuse apărătorul.
Străinii formau o populație dispersată în jurul orașului mondial, mai precis, în acele zone lăsate pradă naturii din cauza condițiilor neprielnice pentru extinderea civilizației. Se știa bine că în trecut, străinii și cetățenii făcuseră parte din aceeași rasă umană, dar condițiile de viață puseseră multiple ziduri de despărțire între ei.
Cu toate acestea, străinii puteau călători prin orașul mondial, fiind însă atenți supravegheați și strict monitorizați. Orice ședere nu putea să depășească mai mult de o săptămână într-un an, după care, dacă nu plecau de bună voie, erau expulzați primind interdicție de a mai reveni vreodată.
― De curând am sosit din sălbăticie, cum o numiți voi, și doresc să te ajut să câștigi procesul, spuse el prietenos.
Dificultatea acestui proces consta în faptul că un străin avusese îndrăzneala să discute în contradictoriu cu savanții pe teme care în mod normal erau interzise cetățenilor. Profitând de faptul că legea științei și civilizației nu i se aplica, fiind considerat un ignorant din sălbăticie, el reușise performanța de a pune în dificultate prevederile clar enunțate pentru stabilitatea orașului mondial, pe care nici în gând, nimeni nu îndrăznea să le conteste.
― Nu îmi dau seama cum poți să mă ajuți, spuse apărătorul. În mod clar, inculpatul a încălcat legea fundamentală a orașului mondial. Prin urmare, va fi dovedit vinovat și condamnat pentru subminarea civilizației. Credința în Dumnezeu este considerată ca fiind cea mai gravă faptă de încălcare a ordinii universale, adăugă el fără să mai dea alte detalii.
― Lucrurile nu stau chiar așa, spuse străinul fără să fie descurajat. În primul rând, aici se judecă o persoană care nu aparține orașului mondial, adică un străin, căruia i se poate aplica prezumpția de ignoranță, nefiind educat în instituțiile civilizației. Așadar, cum poate fi condamnată o persoană, care formal, nu poate fi considerată responsabilă pentru afirmațiile sale? Și nu este neapărat vorba de rea-voință! spuse el mai departe.
― Aici sunt obligat să afirm contrariul, replică apărătorul. În cazul persoanelor ignorante, se aplică procedura izolării pe termen nedeterminat, caz în care aș putea pleda pentru expulzarea definitivă din orașul mondial. Dar acuzarea a dovedit deja că inculpatul este responsabil de afirmațiile sale prin faptul că acesta a reușit să pună în dificultate pe savanți. Prin urmare, cum poate o persoană ignorantă să vorbească la un nivel atât de înalt? întrebă el retoric în cele din urmă.
― Simplu, răspunse fără să clipească străinul. Inculpatul rămâne ignorant asupra deținerii unor cunoștințe, dar are capacitatea de a reflecta la nivel logic ceea ce i se spune. Cu alte cuvinte, el a replicat savanților tot ce i-a fost adresat, dar aplicând regulile de bază ale îmbinării ideilor, eliminând părțile contradictorii, continuă el fără să se dea bătut.
― Adică vrei să sugerezi faptul că afirmațiile savanților erau contradictorii? Nu îți dai seama ce înseamnă acest lucru? întrebă apărătorul surprins de evoluția discuției.
― Din cauză că ați fost educați în marile instituții ale civilizației, voi ați uitat simplitatea și eficiența naturii, ce se descoperă doar în sălbăticie, când intervenția umană este minimă, spuse străinul. Nu este de mirare că v-ați obișnuit să urmați niște tipare de gândire prescrise de alții, fără să vă puneți niciodată întrebări asupra valabilității acestora, continuă el, după care se așeză pe scaunul pe care stătuse acuzatorul.
La rândul său, apărătorul se așeză pe scaun și continuă privindu-l pe străin:
― De ce consideri că instituțiile noastre, care au rezultat în urma unui proces de evoluție de peste o mie de ani, ne-ar deforma atât de puternic percepția în chestiuni de judecare dreaptă a realității? întrebă plin de curiozitate apărătorul.
― Iarăși, nu este complicat să îți dai seama, răspunse străinul. Din momentul în care v-ați îndepărtat de natură, pe care ați numit-o cu dispreț „sălbăticie”, de fapt, ați trecut la construcția unui turn Babel mondial rupt de realitatea concretă a lucrurilor. Practic, v-ați creat o lume a iluziei, plină de negustori hrăpăreți doritori să vândă promisiuni lipsite de temei în schimbul darului fără de preț al vieții, spuse mai departe străinul privind către emblema strălucitoare a orașului mondial dispusă deasupra scaunului de judecată, înfățișând un turn înalt care atingea cerul.
― Nu înțeleg unde vrei să ajungi, dar pentru a reveni la cazul nostru, de ce crezi că inculpatul nu a încălcat legea științei și civilizației? spuse apărătorul încercând să evite un subiect neplăcut. Ține cont că eu, om civilizat, am ales să apăr un străin din sălbăticie! continuă el privindu-l atent pe străin.
― Apreciez sincer inițiativa ta, răspunse străinul. Aceste lucru demonstrează că și în interiorul orașului mondial există persoane lipsite de prejudecată, adăugă el. Revenind la cazul nostru, așa cum am afirmat deja, inculpatul nu a deținut cunoștințele civilizației când a formulat faptul că Dumnezeu există, ci doar a conturat din fisurile logicii savanților, acele fragmente care au condus la această concluzie! spuse el mai departe.
― S-ar putea să ai dreptate, reflectă apărătorul. În ultima înregistrare scrisă a dezbaterii dintre inculpat și savanți, țin minte că el a citat mai multe afirmații ale oamenilor de știință pentru a demonstra existența lui Dumnezeu, răspunse el și căzu pe gânduri.
― Uite, îți voi da un exemplu, spuse străinul. Savanții au afirmat că numai inteligența poate da naștere la inteligență. Concluzia inevitabilă a fost că materia este inteligentă și prin agregări nesfârșite plăsmuiește forme tot mai evoluate de existență, care în final conduc la apariția ființelor vii, reluă el citând din amintire.
― Da, îmi aduc aminte de acel moment în care se vorbea despre inteligența materiei, o presupunere acceptată fără demonstrație în orice manual universitar, răspunse zâmbind apărătorul.
― Corect, spuse străinul. În acel moment, inculpatul a citat o altă afirmație făcută într-o ocazie anterioară, în care un savant afirmase că trăsătura specială a vieții este inteligența. Prin urmare, nu putem aplica această categorie la obiecte neînsuflețite, cum ar fi materiile prime pe care le folosește civilizația pentru producție și consum, continuă el.
― Este adevărat ceea ce spui! Mereu m-am gândit când eram copil, cum poate materia să fie inteligentă și să creeze viață, când, pe de altă parte, ea este lipsită de această calitate în cazul maselor amorfe formate din obiecte neînsuflețite, cum ar fi rocile, apa și minereurile, reflectă mai departe apărătorul.
― Vezi contradicția? îl întrebă străinul. Viața este un produs al inteligenței materiei, dar materia la nivelul ei de bază nu este inteligentă! spuse el.
Trecură câteva minute de tăcere, după care străinul spuse:
― Ei bine, ceea ce nu poate accepta un copil, din cauza bunului simț pe care îl primește prin naștere, poate accepta ulterior un adult, grație sistemului de educație care îi distruge înzestrarea nativă ce detectează contradicțiile pentru a-i pune în loc o altă concepție, străină și artificială, despre lume și viață! exclamă el mai departe.
Rămas adânc pe gânduri, apărătorul retrăi zbuciumul profund pe care îl trăise în perioada adolescenței, când opresiunea sistemului de învățământ îl împinsese către negarea celor mai frumoase idealuri nutrite în copilărie. Așa de mult ar fi dorit să alerge prin pădurile necunoscute ale sălbăticiei în loc să studieze în săli de clase cu aer filtrat artificial și să locuiască în cuburi de beton și metal în care niciodată lumina soarelui nu pătrundea decât firav prin ferestre ermetic închise. Revenindu-și din visare, întrebă mai departe:
― Vrei să spui că inculpatul a folosit logica și bunul simț al unui copil pentru a pune în evidență greșelile flagrante ale unor savanți? Este imposibil să afirmi așa ceva și să scapi nepedepsit!
― Dar inculpatul nu a făcut niciodată această afirmație! spuse străinul. El doar a pus o întrebare simplă: „Cum este posibil ca materia să fie inteligentă când este vorba despre originea vieții și pe de altă parte să fie lipsită de acest nobil dar, când facem referință la acel regn mineral considerat amorf din care au apărut cumva toate ființele?”
Din spatele sălii se auzi un zgomot de pași venind către estradă, după care din umbră apăru acuzatorul cu o privire plină de ură:
― Ai crezut că scapi, nu-i așa? răsună tunător vocea sa.
Imediat apărură din fundal mai multe persoane aparținând forțelor de ordine stând gata să intervină. Dar străinul nu se lăsă intimidat, ci rămase calm pe scaunul acuzatorului.
― Cine ești tu? întrebă mirat și speriat apărătorul. Chipul tău mi se pare cunoscut! exclamă el mai departe.
― Cine să fie? strigă acuzatorul. Este chiar inculpatul! spuse el amenințător. A reușit să scape de forțele de ordine printr-un șiretlic deprins în sălbăticie!
― Sau prin sesizarea unor erori de funcționare ale sistemului de supraveghere, răspunse zâmbind străinul, după care se ridică de pe scaunul acuzatorului și se întoarse privind calm către acesta.
― Nu vei scăpa! scrâșni acuzatorul. Vei primi cea mai grea pedeapsă a orașului mondial!
― Înainte de a trage concluzii pripite, spuse străinul, să îți răspund totuși la afirmația că „nu există Dumnezeu!”
― Nu am nevoie de acest lucru! Știu bine că nu există și îmi este de ajuns! spuse acuzatorul nedumerit.
― Nu-i chiar așa, spuse străinul. Copilul din tine știe bine că Dumnezeu există, dar tu i-ai distrus glasul pentru a beneficia de avantajele civilizației! continuu el.
― Nu ai dreptate! răcni el.
― Ba da, știi bine că afirm adevărul, răspunse străinul. Materia este inteligentă fiindcă ea exprimă voința lui Dumnezeu devenită realitate prin cuvintele Sale! Ea prinde chip și viață de îndată ce primește darul vieții prin același cuvinte, capabile să plăsmuiască ființe minunate dintr-un material brut neînsuflețit! Dovada supremă a prezenței lui Dumnezeu se demonstrează prin faptul că acest univers există și că ne putem bucura de legile sale care ne statutează dreptul la viață, dezvoltare și fericire! continuă el în timp ce fața îi strălucea sub influența unei lumini lăuntrice.
― Prindeți-l, ordonă acuzatorul. Să nu scape cumva! Va primi o pedeapsă pe măsura blasfemiilor pe care le spune la adresa științei universale! adăugă el plin de ură.
Forțele de ordine năvăliră pe culoarele amfiteatrului. Zeci de scuturi se mișcară cu repeziciune din toate părțile. Tropăitul asurzitor al bocancilor călcând pe suprafața dură a pardoselei răsună pe estradă sub asaltul primilor combatanți. Apărătorul tremura puternic sub impactul emoției și fricii. Emblema orașului mondial strălucea cu trufie deasupra scaunului de judecată.
Dar ca prin farmec, străinul dispăru fără urmă din fața uniformelor cenușii ale personalului de pază. Se dădu rapid ordinul de urmărire generală. Semnalmentele fugarului fură difuzate cu repeziciune în tot orașul mondial. Oricine îl preda autorităților primea o sumă imensă într-o valută electronică, valabilă în orice colț al lumii.
Lacomi de pradă și de câștig, vânătorii de recompense începură să caute pe tot cuprinsul orașului mondial, dar nu reușiră să dea de urma străinului. Mijloace mecanizate dintre cele mai spectaculoase: mașini, avioane și nave, se puseră în mișcare pentru detectarea periculosului intrus, însă nu se obținu vreun rezultat.
Și astfel anii trecură, dar amintirea acelui proces, când un străin ignorant reușise să pună în dificultate consiliul savanților, persistă multă vreme în amintirea tuturor. Chiar și acum, în anumite documente oficiale, se amintește despre un străin periculos, care a complotat fără succes împotriva stabilității orașului mondial afirmând faptul că Dumnezeu există încălcând prevederile clare ale legii științei și civilizației.
Cu toate acestea, acel străin a mai fost căutat în cuprinsul orașului mondial, dar nimeni nu a reușit să îl găsească vreodată. Însă, nimeni nu s-a aventurat să meargă în sălbăticie. Mediul inospitalier din exteriorul orașului a împiedicat operațiunile de căutare, însă mulți l-au identificat pe străin în diferite regiuni ale orașului mondial vorbind fără teamă în piețe publice despre nevoia săpată în noi de a-L căuta, găsi și iubi pe Dumnezeu. Bineînțeles, el nu a fost niciodată crezut, dar nu s-a dat bătut, ci a continuat să-i avertizeze pe oameni despre finalul civilizației care-L contestă pe Dumnezeu.
Ai cumva idee unde s-ar putea afla acel străin? Ar fi o bună ocazie să îl dai pe mâna nemilosului acuzator pentru a fi condamnat definitiv și lumea să scape de un străin ignorant! Dar, nu cumva el nu poate fi găsit fiindcă el se ascunde într-un loc nebănuit, fără să știi despre acest lucru, în chiar inima ta?
Octavian Lupu
București
27 aprilie 2016
