Dacă ar fi să alcătuim profilul studentului român obişnuit din orice colţ al ţării şi care învaţă la orice facultate din România, oare cum ar arăta el? Cu toţii ştim că studentul a evoluat de la student eminent la un student mai “cool”, mai ambiţios şi mai pus pe distracţie, decât era în trecut, adică, un student care umbla cu mapa prin universitate şi îşi tocea coatele prin biblioteci. Dacă în trecut, pe săracul student îl dureau ochii din cauza zecilor de cărţi citite şi răscitite, acum îl dor ochii din cauza jocurilor pe calculator, a filmelor vizionate online sau, în cel mai fericit caz, din cauza cărţii citite pe suport electronic, extrem de necesară pentru „veşnicul” referat. Din păcate, bibliotecile şi cărţile cu miros de vechi au fost înlocuite de ipoduri şi de un laptop “ţeapăn” de tot. Nu mai zic de haina ponosită sau de încălţămintea pe care o purta până rămânea fără tălpi. Toate acestea au fost înlocuite de o haină elegantă sau trendy şi de nişte pantofi sport “ultimul răcnet”. Dacă mai are o maşină faină şi un job bine plătit, atunci deja vorbim de un student “aranjat” bine pe piaţa muncii, chiar înainte de absolvire. Ce lipseşte din acest peisaj? Telefonul mobil, desigur. A trecut epoca telefoanelor fixe, acum la modă sunt telefoanele mobile “ţiplă”, care atrag atenţia oricui le vede şi să vezi atunci ce mândru este studentul nostru, când îşi etalează accesoriul sau când îl foloseşte ca să se joace în timpul cursurilor, instalat undeva în spatele amfiteatrului. Studentul nostru se distrează în cluburi, dansând pe ritmuri de house, minimal sau trance, servind de fiecare dată un pahar de whisky sau de J.B. Care viaţă de cămin sau mers la Filarmonică, la teatru sau chiar la operă? E mai fun să mergi în pub sau la un karaoke cu ceilalţi colegi şi să-ţi etalezi calităţile de „ilustru” cântăreţ. Sau mai ţineţi minte în sesiune, când studentul nostru brav învăţa zi si noapte pentru nota maximă de 10? Ei bine, în prezent, studentul nostru se mulţumeste şi cu un 5 amărât, numai să nu intre în restanţă. Nu prea poate să aiba pretenţii, din moment ce profu’ nu l-a prea văzut la cursurile sale şi colac peste pupăză, la examen a mai venit şi nepregătit.. Aşa că el se mulţumeşte cu ce i se dă. Nota 5 la teorie şi practică, bingo! Bun sau rău, nu contează, important e că este student şi peste puţin timp va fi absolventul unei facultăţi cu drepturi depline, chiar dacă nu prea ştie ce va face cu diploma primită. Un lucru este cert, studentul român este in permanentă schimbare sau chiar în continuă “tunare”, precum maşinile îmbunătăţite. El se află într-o evoluţie modernă şi intelectuală, pe ici, pe colo.
În linii mari, cam aşa văd eu conturat profilul studentului român, însă sper ca în viitor, studentul să însemne pentru societatea actuală un model mai bun decât este în prezent.