Trăim vremuri interesante. În timp ce lumea întreagă aşteaptă discursul de joi al preşedintelui Barack Obama, privind opţiunile superputerii lumii în ceea ce priveşte lumea arabă, la Moscova, Varşovia şi Paris se jubilează, prematur, la nivel înalt, din motive total diferite. Tandemul Dmitri Medvedev-Vladimir Putin este electoral interesat de menţinerea poziţiei americane, implicit a NATO, de nepermitere a accesului unui reprezentant rus, la „butonul roşu”, de acţionare a sistemului defensiv antirachetă, cu interceptori planificaţi a fi poziţionaţi în Polonia, Cehia şi România.
Asta le-ar argumenta o retorică mai ofensivă, ce ar prinde la o parte a electoratului afectat de pierderea forţei disuasive a Rusiei – ca ex- superputere. Amândoi sunt însă conştienţi că fără un import masiv de tehnologie americană, agreat de Casa Albă, economia rusă are un viitor sumbru.
Polonia îşi face un titlu de glorie din crearea unei structuri militare comune cu celelalte state membre ale Grupului de la Vişegrad/V4 – Cehia, Slovacia şi Ungaria –, o iniţiativă bombastic umflată de Stratfor, care vede în aceasta un pas iniţial spre militarizarea celor patru ţări, ca răspuns la amplificarea interesului Moscovei pentru fostele membre ale Tratatului de la Varşovia.
Numai că V4 a născut doar un…şoricel, proiectul înfiinţării unei unităţi operaţionale comune, la începutul anului 2016. Insignifiantă iniţiativă, de vreme ce elefantul, respectiv Federaţia Rusă, are încă sub arme peste 1.200.000 de combatanţi. Doar ignoranţii pot crede că la nivelul NATO există o lipsă de coerenţă, care ar justifica alianţe regionale. S.U.A. rămâne, mai ales după lichidarea lui Osama bin Laden, dirijorul credibil şi necesar al acţiunii Alianţei Nord-Atlantice, în zonele de interes strategic.
La Paris, preşedintele Nicolas Sarkozy se bucură, în tăcere, de eliminarea subtilă a celui mai puternic contracandidat al său, Dominique Gaston André Strauss-Kahn, la viitoarele alegeri prezidenţiale şi invită la reflecţie, prin presa loială lui, pe alţi lideri din U.E., ca să reflecteze la „interesul Europei de a prelua iniţiativa în lumea arabă.”
Recunoscând astfel, indirect, eşecul iniţiativei sale, de înlăturare, manu militari, a preşedintelui Libiei. Şi înţelegând, târziu, că retragerea Statelor Unite, din dispozitivul aliat menit a interzice zborurile avioanelor militare libiene, este degetul discret arătat pe obraz, de Casa Albă, care nu a savurat deloc întâlnirea trilaterală, de anul trecut, dintre şefii de stat ai Rusiei, Franţei şi cancelarul Germaniei.
Cu 60% dintre alegătorii americani încântaţi de determinarea sa în legătură cu lichidarea ameninţării numărul unu la adresa securităţii S.U.A., respectiv a liderului Al-Qaida, preşedintele Barack Obama probează acum o consecvenţă care-i pune în defensivă pe adversarii săi.
Mai precis, în anul 2007, a asistat, cu consilierii săi, din echipa ce l-a secondat şi în campania pentru alegerile prezidenţiale, la un prim briefing focalizat pe intelligence. La finalul său, a concluzionat, cu voce tare: “Pakistanul va fi o problemă.”
Dacă predecesorul său, George Walker Bush, considera că Statele Unite şi Pakistanul acţionează pe aceeaşi direcţie, în problema afgană, preşedintele Obama a făcut ulterior distincţia necesară:”Washingtonul şi Islamabadul evoluează pe traiectorii diferite.”
Şi iată că acum, senatorul democrat John F. Kerry, preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe a Senatului S.U.A., nu doar a obţinut, în capitala Pakistanului, un acord de cooperare pe obiective de interes comun, ci şi a avut mandat să transmită un avertisment clar, atenţionând pe oficialii de la Islamabad că Washingtonul nu va mai tolera ca teritoriul pakistanez să mai fie un refugiu pentru terorişti.
Concret, senatorul Kerry a avertizat pe interlocutorii săi că S.U.A. nu va permite ca Pakistanul să devină „un sanctuar pentru luptătorii Al-Qaida şi militanţii altor grupuri care lovesc interesele occidentale în zonă.”
Diplomaţii americani prezenţi la convorbiri au informat presa de peste Ocean că oficialii pakistanezi, la rândul lor, şi-au menţinut poziţia şi furia de a nu fi fost informaţi înainte de efectuarea raidului întreprins de echipa SEAL la vila lui bin Laden.
Calm, John Kerry le-a replicat sec:”A fost necesar să se menţină secretul.”
La conferinţa de presă care a urmat, după convorbirile oficiale, senatorul Kerry a specificat că Statele Unite doresc ca Pakistanul să demonstreze mai mult angajamentul său în combaterea extremismului.
De altfel, oricât de ofensaţi ar fi liderii civili şi militari pakistanezi, ei nu ar trebui să uite intenţia unui grup de congresmeni americani, de a stopa ajutorul economic şi militar, de miliarde de dolari, oferit până acum Pakistanului, de Statele Unite.
La Washington D.C. s-a confirmat oficial că membri ai agenţiei de informaţii pakistaneze – Inter-Services Intelligence – au legături de cooperare constante cu mai multe grupuri ale Al-Qaida.
Unul dintre acestea, cu denumirea Haqqani, utilizează taberele sale, din regiunea tribală pakistaneză Waziristanul de Nord, pentru a ataca, pe teritoriul afgan, forţele americane, cele ale NATO şi armata Afganistanului.
Un alt grup, Lashkar-e-Taiba, este dovedit a fi iniţiatorul atentatelor din 2008, din Mumbai, în India, soldate cu moartea a 160 de persoane.
Abil, senatorul Kerry a declarat jurnaliştilor pakistanezi: „În cele din urmă, oamenii din Pakistan vor hotărî ce fel de ţară va deveni Pakistanul – fie un paradis pentru extremişti, fie o democraţie tolerantă, cum o imagina Mohammed Ali Jinnah, în urmă cu 64 de ani în urmă.” Cel menţionat fiind unul dintre liderii celor care au luptat pentru crearea statului pakistanez.
Pentru a tempera şi diminua sensibilităţile oficialilor pakistanezi, John F. Kerry a precizat că pentru a se asigura securitatea celor trimişi în misiunea riscantă de lichidare a liderului Al-Qaida şi pentru a evita eşecul acesteia, nu au fost informaţi despre organizarea şi desfăşurarea ei nici înalţi demnitari de la Casa Albă şi Pentagon. Nici chiar el însuşi.
Sunt destul de sigure informaţiile conform cărora şi alţi lideri periculoşi se ascund în Pakistan, precum Ayman Zawahiri, considerat secundul lui bin Laden şi misteriosul şef al talibanilor afgani, Mullah Mohamed Omar.
Motiv pentru care Kerry a transmis şefului armatei pakistaneze – liderul de facto al ţării – generalul Ashfaq Kayani, preşedintelui Asif Ali Zardari şi premierului Yousuf Raza Gilani, mesajul clar că va fi toleranţă zero faţă de ascunderea lor şi a acoliţilor acestora, pe teritoriul Pakistanului.
Cei trei lideri pakistanezi menţionaţi erau îngrijoraţi de posibilitatea ca, după modelul raidului împotriva lui bin Laden, într-o altă zi, în viitor, o misiune similară să fie derulată împotriva facilităţilor nucleare ale Pakistanului.
În comunicatul oficial final, autorităţile de la Islamabad salută „afirmarea clară, de către senatorul Kerry, a faptului că politica S.U.A. nu include planuri împotriva obiectivelor strategice şi nucleare ale Pakistanului.”
După numai o zi, de la încheierea vizitei emisarului american, un elicopter al NATO a deschis focul asupra unui avanpost al armatei pakistaneze, la graniţa cu Afganistanul.
Incidentul a fost provocat de focuri intermitente de armă, trase de dincolo de frontiera cu Pakistanul, asupra unei baze militare a trupelor aliate.
Pentru stoparea acestora s-au deplasat în zonă două elicoptere ale NATO. Unul a fost perceput de militarii pakistanezi că ar fi trecut graniţa.
Atacul a avut loc în arealul Datta Khel, în regiunea tribală Waziristanul de Nord, cunoscută pentru adăpostirea militanţilor Al-Qaida.
Cu ocazia acestui incident s-a aflat că guvernul de la Islamabad a trimis executivului de la Washington D.C. o cerere scrisă, de reducere a personalului american aflat în Pakistan.
Culmea ridicolului? Nu se află acolo mai mult de 200 de militari americani, unii dintre ei fiind instructori ai trupelor pakistaneze.
Oricât de orgolios ar fi generalul Ashfaq Kayani, nu poate ignora avertismentul transmis de Barack Obama, prin senatorul John F. Kerry. Ale cărui consecinţe viitoare merită a fi analizate atent şi la Moscova, Varşovia şi Paris. Spre luare aminte.
Arena.md
