„Există cuvinte care îţi pot defini întreaga viaţă…”. Replica aceasta rostită în Azilul lui Gorki, nu se potriveşte decât acelora care au trăit tot timpul printre oameni. Iar Ambasadorul României în Spania, Maria Ligor, nu a stat nicidecum în singurătate…, „încercăm să venim cu solicitudine în întâmpinarea nevoilor românilor, să le oferim căldura teritoriului românesc pe care ambasada îl reprezintă şi să-i ajutăm să-şi păstreze tradiţiile şi identitatea românească.
Noul statut european al României se răsfrânge pozitiv şi asupra românilor din Spania, prin identitatea comună de cetăţeni europeni şi satisfacţia că ţara în care s-au născut împărtăşeşte aceleaşi valori şi principii democratice cu cea în care s-au stabilit. Tot mai mulţi membri ai comunităţii româneşti sunt interesaţi să-şi înveţe copiii născuţi în Spania, propria lor limbă maternă. Ne preocupăm de permanenta îmbunătăţire şi diversificare a serviciilor consulare. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulţi români participă la evenimentele culturale pe care le găzduim cu vernisarea unor expoziţii, prezentări şi vizionări de filme relevante pentru istoria şi cultura românească. În plus, contribuim la realizarea unor proiecte comune cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti pentru promovarea imaginii României şi evidenţierea punctelor de confluenţă dintre cele două spaţii…”.
Cariera diplomatică a Mariei Ligor, om de o inteligenţă şi integritate morală impecabilă, dar de o modestie de necrezut şi cu totul lipsită de îngâmfare, ne-au cucerit încă de la primele mele interviuri cu Domnia Sa. În toate împrejurările, pe parcursul celor patru ani de activitate ca Ambasador al României în Spania, a rămas acelaşi om simplu, cumpănit şi nespus de binevoitor către oricine, fără deosebire de rang, numai să fi fost cineva de cinste şi de cuviinţă.
Cei care o cunosc au reuşit cu siguranţă să-i remarce cunoştinţele lingvistice, umorul… Conversaţia sa este pe atât de variată pe cât de interesantă, iar documentarea în diverse domenii este admirabilă. Pasiunea nu-i întunecă niciodată gândirea. Pentru diplomatul de carieră Maria Ligor totul este obiectiv. Singura sa armă fiind uneori, ironia…
Munca de diplomat ”nu se termină niciodată”
Spre deosebire de unii colegi ai săi, Ambasadorul României în Spania a considerat o datorie de conştiinţă faptul de a se familiariza şi cu spiritul deosebit, răsfrânt mai ales în literatură al poporului în mijlocul căruia a fost trimisă ca reprezentant. Calitatea sa de adevărat ambasador cultural am surprins-o în declaraţiile şi conversaţiile pe care le-a purtat cu personalităţi de cultură din Spania, la diverse evenimente culturale. “Femeile din România sunt la fel de talentate, educate şi motivate ca şi cele din Spania. Şi la nivel de principii, legile noastre sunt comparabile, consacrând egalitatea de oportunităţi şi necesitatea sancţionării tuturor formelor de discriminare. Diferenţele, în avantajul evident al femeilor din Spania în raport cu cele din România, apar în aplicarea concretă a acestor standarde ale egalităţii, instituţional şi în viaţa de zi cu zi. Astfel, în timp ce în societatea spaniolă paritatea între femei şi bărbaţi există la nivelul executivului şi parlamentului, precum şi asumarea egală a sarcinilor în familie sunt deja o realitate, la noi toate acestea sunt încă aspiraţii…”. Maria Ligor a urcat o treaptă unde diplomaţia nu mai este un sport, o treaptă unde nici înfumurarea mondenă, nici încrezuta viclenie de a spune alta decât ce cugeţi, nu îşi au locul… Aş putea spune că a urcat pe o treaptă unde diplomaţia este o îndeletnicire mult prea serioasă în care eşti ţinut să-ţi măsori patriotismul după cele mai înalte criterii statornice şi, dincolo de orice tranzacţii politice, să fii tâlmaciul întregului tău neam.
Viaţa de zi cu zi a Ambasadorului României în Spania este o combinaţie între munca de birou şi cea de teren, o activitate socială intensă, presărată cu multă răbdare, profesionalism şi spirit de echipă. Rezumând toate acestea, munca sa de diplomat „.nu se termină niciodată…”. Ba se mai poate adăuga şi altă muncă. Acea de a fi mamă, familia fiind la fel de importantă precum succesul în carieră. “Familia este deosebit de importantă pentru mine. Beneficiez, de asemenea, de viaţa culturală bogată a capitalei spaniole, mergând cu regularitate la concerte şi spectacole de operă şi teatru. Decoraţiunile interioare sunt un alt domeniu care mă interesează în mod special şi acest hobby m-a ajutat în eforturile de reamenajare şi redecorare a ambasadei…”.
Maria Ligor impresionează şi prin felul în care înţelege să facă diplomaţie. Domnia Sa porneşte de la axioma că nu poţi cere altui stat să subordoneze propriile lui interese, intereselor unui alt stat. De aceea, în chestiunile mici, ca şi în cele mari, metoda sa este aceea de a interesa pe interlocutorul său prin valoarea informaţiilor, prin varietatea cunoştinţelor dobândite prin muncă şi experienţă.
Dacă nu te consideri infailibil şi atotştiutor, diplomaţia te poate cizela, îmblânzi, împăca eficient cu formele de protocol şi cu formulele de convenienţă. Pentru unii, diplomaţia se reduce la aparenţe salvate doar prin vestimentaţie sau la abilitatea de a pronunţa cât mai afectat cuvintele uneia ori alteia dintre limbile străine. Pentru Maria Ligor, diplomaţia înseamnă o permanentă competiţie în descifrarea esenţelor şi adecvarea la realitatea înconjurătoare în avantajul propriei ţări, al eficienţei promovării intereselor ei. Pentru cei dinafară, diplomaţia înseamnă probabil, mai degrabă prefăcătorie şi privilegii, dar cei care lucrează în acest domeniu ştiu că această profesie presupune disciplină, seriozitate, corectitudine, sacrificii…
O femeie de succes poate fi oricine care posedă calităţi legate de inovaţie, disciplină proprie, echilibru, dedicare pentru lucruri bine făcute, care nu se teme de nou şi căreia îi place provocarea autodepăşirii.
“Românul”, ce cuvânt minunat…
M-am întrebat adesea dacă în România contemporană noţiunea de carieră publică are cu adevărat sens. Dacă ideea unui angajament durabil în serviciul public, într-o instituţie a guvernării locale sau centrale, poate avea vreun grad de atractivitate pentru cei mai buni dintre absolvenţii universităţilor de azi. Dacă, în fapt, într-o instituţie publică nu eşuează doar inteligenţele prudente, vocaţiile mediocre, talentele incerte.
Ce lipseşte României pentru a avea o funcţionărime demnă, măcar, de exigenţele întăririi capacităţii instituţionale despre care se vorbeşte, pe bună dreptate, atât de des? Întâi de toate, probabil, instituţii care, prin transparenţă şi politeţe, să facă zilnic proba că s-au eliberat de ereditatea toxică a comunismului. În al doilea rând, o cultură a serviciului public, al cărui rol ar fi multiplu: a încuraja vocaţiile germinale, a legitima opţiunile formate, a premia competenţele şi a expune public meritele indubitabile. În al treilea şi, poate, cel mai important rând, exemple stimulante de funcţionari publici.
După parerea mea, în România de azi sunt încă puţine instituţiile interesate pentru un absolvent cultivat, inteligent şi ambiţios. Instituţiile educaţionale ar trebui să promită credibil perspective de valorizare morală şi de progres profesional unui tânăr cumsecade şi talentat. Experienţa jurnalistică ne-a dovedit totuşi că Ministerul de Externe este o asemenea instituţie şi că, plecând de la el, reabilitarea prestigiului serviciului public ar putea dobândi consistenţă.
