Ce dragoste adâncă, înţelegătoare, are Dan Puric pentru ţara lui!
Ce frumos explică mecanismele defensive în faţa adversităţii, carapacea, retragerea din istorie, în interesul statorniciei cu care poporul român este dotat. „Văzută din afară de un ochi străin ar semăna cu o hibernare, o laşitate, un defetism, o neputinţă, sau, în ultimă instanţă, cu un fatalism”. Ce splendid articulează că asta ar fi o strategie imbatabilă de a nu participa din toata inima la o istorie crudă şi meschină, dar de a fi cu toată fiinţa pentru veşnicie. Ce frumos e exprimată nevoia de masură internă, cumpătată, ca modalitate de a te pune la adăpost în faţa vânturilor istorice ce bat din toate direcţiile asupra României.
Ce interesantă explicaţia că asta ar fi o formă de adaptare la condiţii, o rezistenţă în faţa schimbării, dacă ea nu este justificată. Nevoia de măsură internă şi raportarea la origini, ca repere absolute în faţa schimbărilor vremelnice. Asta ar explica de ce românul nu se aruncă în mod necesar cu braţele deschise şi cu tot entuziasmul în întâmpinarea schimbării; el a învăţat să cumpănească, să judece dacă noutatea îşi dovedeşte utilitatea. Testul se face întotdeauna cu măsura învăţată din bătrâni, cu o anume cumpătare, dintr-o nevoie de repere continue, non-circumstanţiale.
Înteleg şi mica poveste cu peştişorii, pe care la prima lecturare o găsisem puţin desuetă. E o revenire continuă la origini, la rosturile vechi, ca o validare a faptului că nu ne-am pierdut drumul.
Splendid interpretate sunt basmele, care dau înţelegerea ultimă a valorilor noastre, doar au fost cizelate de mulţi, comunicate de toţi şi absorbite în chiar fibra noastră sufletească. Ce frumos vorbeşte de Mioriţa, pe care unii ar putea-o vedea ca defetistă. Superficialii ar putea-o confunda cu o abdicare. „Mioriţa, [este] o sublimă înlănţuire sufletească de ordin moral superior, asezată inocent şi demn în faţa crimei.” Ce frumos e explicată nevoia de curăţenie sufletească în faţa morţii….
Ce frumos sunt analizate dotările sufleteşti ale românului de azi, făcând apel la teoria darwiniana a existenţei, a evoluţiei, a adaptării. Ce comparaţie între lupta de supravieţuire a poporului român cu bătălia de apărare a organismelor împotriva tumorilor cancerigene… şi miracolul victoriei celulei viabile în faţa celei degenerative!
***
Dan Puric, plimbându-se prin Viena, aude parcă pasii lui Eminescu pe caldarâmul străzilor vechii capitale. El înţelege că „cea mai mare carenţă a poporului român este lipsa încrederii în sine”, aşa cum spunea Mihai Eminescu. El ştie că poporul român are nevoie să stea cu capul sus in faţa lumii, în demnitate. Nicicum altfel. De aceea, in analiza sufletului românesc, discuţia nu se axează pe sufletul românului în criză. Cartea e un crescendo care începe cu acceptarea micilor tare ce sunt prea evidente ca să fie ignorate sau negate. Evoluează apoi spre o perspectivă generoasă, care e legată de istoria milenară, şi de vocaţia veşniciei („la trecutu-i mare, mare viitor”).
Cartea împlineşte renaşterea speranţei. Ea restituie demnitatea românului, când poate a crezut că a pierdut-o. Explică manifestări precum hibernarea, ce ar avea un inţeles mult mai larg în sensul deşteptării „din somnul cel de moarte”, prevestind astfel renaşterea.
Nu mă pot minuna cum în vremuri de restrişte sau de criză, ţara găseşte invariabil bărbaţi mari care să o apere, care să vorbească articulat şi clar în numele ei. Barbaţi îndrăgostiţi de ţara lor, care vorbesc din inimă, apărând-o. Se vede că la timpuri de cumpănă se găsesc unii care în ciuda vicisitudinilor, nu se lapădă de românism, ci dimpotrivă, au curajul să îl îmbrăţişeze şi să îl inspire. Astfel, ceea ce ai putea crede că e pierdut sau rătăcit, revine, invariabil, la suprafaţă, cu încăpăţânarea românului de a fi ce a fost din totdeauna.
Cartea este o splendidă radiografie a sufletului românesc. Este şi o invitaţie la încredere, demnitate şi speranţă.
———————————————————
MUNTEANU-LIŢOIU Milena, născută în 26 martie 1962 la Craiova. Stabilita în Canada. Absolventa Universităţii din Craiova şi a Universităţii din Toronto. Autoarea cărţilor: „Departe de Ţara cu Dor”, şi „Amintiri din Ţara Soarelui Răsare”, precum şi o colaboratoare frecventă la „Observatorul”, „Revista de Recenzii” şi „Starpress”. În anul 2013 este câştigătoarea Marelui Premiu al Festivalului – Concurs de literatură “Rezonanţe Udeştene” pentru reportaj literar, din cadrul Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu”. (George ROCA – Rexlibiris Media Group).
