Când am scris prima dată? Păi să încep cu o poveste. Când eram mică adoram să cânt. Stăteam duminicile în curte și cântam ore în șir. De multe ori versurile nu aveau sens, sau poate deviam de la subiect, dar important era că puteam și crea. Anii treceau… și am aflat pe calea cea mai grea că vocea mea e de spart geamuri.
Mai apoi ca orice tânăr care caută un lucru care să îl facă special față de restul lumii, am decis să încep să desenez. Dar întrebarea era ce să desenez? Oricum treceam printr-o perioadaă mai dark, să zicem și desenam chestii abstracte. Și de data aceasta talentul meu s-a dovedit a fi un mare eșec. Pe la 14 ani, viața mi-a aruncat în față o poezie de a lui Bacovia, fascinându-mi existența și ducând la scrierea primelor mele creații. Erau vai mama lor de poezii. În clasa a IX-a, de Ziua Francofoniei, am citit pentru prima dată o poezie de a mea în public. A fost o senzație greu de descris. Poezia se numea „Inspirația” și e una dintre preferatele mele. Poezia este singura mea ancoră. Public poezii din 2016. Și sunt mândră de tot ce am reușit să fac.
***
Adda Neag – „Demonul Uitării”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN/2359-7593, Editia nr. 990, Anul VI, 12 Iunie 2016. Prima dată când am avut ceva publicat, sincer titlut a fost extrem de precis, eu luptând zilnic cu demonii mei. Adică toată lumea are o bătălie cu ei, nu înțeleg de ce unii aleg să fugă de ei sau, în cel mai rău caz, să îi îngroape. Viața ne dă câți demoni putem duce, eu consider că lumea e plină de demoni cu fețe de oameni și suflete de îngeri.
Adda Neag – „Confesiuni”, Revista „Confluențe Literare”, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2085, Anul VI, 15 septembrie 2016, București. Un alt titlu care mi-a descris perfect viața în acel moment, sunt de multe ori o fire foarte directă, adorând adevărul.
Adda Neag – „Confesiuni”, Revista „Armonii Culturale”, ISSN 2247-1547, Adjud, Vrancea, RO Ediția 15 septembrie 2016
Adda Neag – „Prima zi de școală”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN 2359-7593, Ediția 2101, anul VI, 1 octombrie 2016. Cea mai frumoasă zi, prima zi a clasei a zecea, sufletul îmi bătea cu putere, dar și cu durere. Zilnic realizând că viața trece și eu nu pot rămâne într-un loc.
Adda Neag – „Prima zi de școală”, Revista „Clipa”, ediția 1216, 30 octombrie 2016, Anaheim, California, SUA
Adda Neag – „Prima zi de școală”, Revista „Prolitera”, 2 octombrie 2016, Germania.
Adda Neag – „Călătorie în lumea umbrelor”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN / 2359 -7593, Ediția 2183, anul VI, 22 decembrie 2016. Lumea mea e o lumea a umbrelor, gândurile mele adesea conturate de frică și durere. De multe ori, poeziile mele sunt niște victime colaterale ale problemelor mele zilnice… ele suferă pentru mine, mor și îmi dau putere să continui.
Andreea Diana Neag Csizmar – „Frica de oameni”, Revista Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, Oradea, editia nr. 22 mai 2016, ISSN 2241-2606, ISSN L=2247-2606. Revista școlii! Ce bucuroasă și mândră am fost de poezia mea” E pur și simplu sentimentul ce mă bântuie zilnic… frica de oameni, de necunoscut, de respingere.
Andreea Diana Neag Csizmar – „Confluențe blagiene”, Colectivul de redacție, editia nr. 1, aprilie 2016 ISSN 2501-5664 ISSN – L = 2501- 5664.
Andreea Diana Neag Csizmar – „O bucată de istorie alături de Varujan Vosganian”, Ghid local Oradea.
Concursul de Creație „Lauda semintelor, celor de față și-n veci tuturor”, Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, editia 2016.
Adda Neag – „Bonjour, tristețea mea!”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN 2359-7593, Editia 2341, anul VII, 29 mai 2017. Chiar că, tristețea mea, ajungea la cote maxime. După câteva luni de la moartea bunicului meu, o lumină mi s-a arătat, adică poezia. Am fost ca o fantomă și chiar numai aveam nicio șansă de a compune. De multe ori am crezut că moartea e ceva simplu, dar durerea pe care am simțit-o atunci era sfâșietoare. Chiar dacă doare, lacrimile nu ajută, viața e nedreaptă și mereu te lovește când nu te aștepți. Sunt lacrimi pe obrajii mei chiar și acum, dupa un an jumătate. În trecut moartea mă fascina, îmi oferea încredere, știam că este un loc mai bun, dar acum e durere, și eu doar despre durere pot scrie, pentru că mă definește.
Adda Neag – „Păcatele îngerilor damnați”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN 2359 -7593, Editia 2539, anul VII,13 decembrie 2017. Un înger damnat de multe ori e ceva greșit în ochii unor oameni! …dar și ei sunt printre noi.
Mențiune la faza națională, lucrare prezentată la secțiunea „Creație literară pentru elevi”. Am participat la Cenaclul „ECOART” coordonat de prof. Univ. Dan H. Popescu, la Biblioteca Județeana „Gheorghe Șincai” din Oradea. A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, mulțumesc profesoarei Ruxanda Gavra, care s-a ocupat de mine căci altfel cred că aș fi rămas la rimele mele fără cuvânt. În cadrul Cenaclului am făcut cunoștiință cu domnul George Roca, venit din Australia, redactor șef al revistei „Confluențe literare” care m-a încurajat și inițiat în tainele poeziei. Aș putea spune că dânsul a fost prima persoana care a crezut în mine ca poet și a avut grjă să nu mă pierd pe tărâm literar.
Adda Neag – „Bacalaureat”, Revista „Confluențe literare”, ISSN 2359-7593, Ediția 2765, Anul VIII,27 iulie 2018. Câte emoții, vai, toată lumea era preoupată de bac, doar eu nu! Seriale, cărți și scris. Și totuși am luat bacul! Ha, ha! Nu a fost greu, dar nici ușor… Mă bucur că s-a terminat!
Adda Neag – „Sfârșit de liceu – o încheiere încărcată de emoții”, Revista „Logos și Agape”, ISSN 2601-1719, 27 iulie 2018. Timișoara.
***
Scrisul pentru mine e ca un pod peste un ocean nesfârșit, ca un dar ce-l pot folosi pentru a ajuta… ca un lucru al meu sacru. Când scriu, lumea din jurul meu se face micuță, iar tot ce contează sunt eu. Stau adesea și mă gândesc cum ar fi viața mea fără scris. Ador pur și simplu ideea că sunt un Zeu și că orice aș scrie e al meu. Știu că poate sună puțin prea puternic, Zeu, dar dorința mea de a distruge orice care nu îmi e de folos crește.
Eu sunt zeitatea propriei lumi create de nopți la rând și șlefuită cu lacrimi de înger demonizat, mintea mea e oaza inspirației mele. Lumea mea se divide în zeci de piese umane, parcă lovite de un fulger al disperării. Lacrimi, durere, iubire duplicitară și fețe conturate de sânge, e tot ce pot pune pe hârtie. Mulți mă întreabă de ce abordez asemenea subiecte: moarte, demoni, îngeri, frică – eu fiind o persoană foarte veselă!? Păi e simplu, dacă nu aș avea posibilitatea de a mă exprima aș cădea în cea mai neagră despresie. Prin poezie, lumea mea exterioară e fericită, iar eul meu interior se bucură de puterea pe care o deține.
Oamenii se schimbă, lumea devine mai neagră și de multe ori speranța piere. Eu ador să zâmbesc, să spun o poveste, să fiu eu un salvator al tuturor. Poate sună prea puternic să spun că tărâmul meu e perfect, că personajele mele nu suferă, dar eu le pot scăpa de suferință. Eu le pot scăpa!
Eu pot pune o sclipire în pașii demonilor care stau în spatele mele, eu pot rupe acele lanțuri în care toți suntem prinși, și eu sper să pot lupta contra imaginii discrepante din lume. Mereu am vrut să ajut oamenii… Ei sunt niște ființe atât de fragile, și eu la rândul meu sunt o oglindă spartă, într-o lume nedreaptă. Frica mea de oameni e una existentă, niciodată nu știi cine te doboară, sau cine te uită. Suferința e cel mai bun medicament al meu, lumea este cel mai mare viciu, iar poezia e cel mai bun drog de care am nevoie. Pot spune ca sunt dependentă de cuvinte și de sentimente, care pe unii parcă îi taie în carne vie. Mă simt ca un înger demonificat, o zeitate damnată, și un om simplu. Sunt o fată de 18 ani, cu multe vise frânte și idealuri interzise. Sunt eu o puștoaică (cum zic unii! Sic!) cu o existență incertă, dar cu o inimă mare. Produsul poeziilor mele e iubirea față de tot ce e viu. Da iubesc… să iubesc, deși de multe ori ura e cel mai sincer sentiment din ochii mei. Știți cum se spune: „Ce nu te omoară te face mai puternic”! Pe mine m-a omorît, înviat, ucis, dar m-a făcut să scriu…
———————
Adda NEAG
Oradea
16 octombrie 2018
