Atunci când scrisul, inclusiv cel creativ, are o preponderenţă profesională semnificativă este foarte dificil de prognozat momentul în care apetenţa pentru această formă fundamentală de comunicare se va transforma în dorinţă de scriere literară cu valenţe de entertainment. Poate şi datorită faptului că parcursul profesional, mă refer desigur la profesiunea de medic, cea pe care o cunosc în detaliu, presupune un ritm alert în care trebuie să publici o serie de articole de specialitate, studii, cursuri pentru studenţi, nu mai vorbim de teza de doctorat sau alt gen de articole ori comunicări ştiinţifice. Apoi se adaugă în mod obligatoriu şi munca fără discontinuităţi pentru informare sau actualizarea informaţiilor în acest domeniu supus unei dinamici fără precedent. Toate acestea te pot opri, de foarte multe ori, nu numai de la o firească dorinţă de a te relaxa prin scris ci, mai mult decât atât, chiar de la lecturi de alt gen.
Cu toate acestea istoria literaturii universale relevă nume de rezonanţă precum Schiller, Cehov, Cronin, Bulgacov, Munthe sau Rabelais. Nu am amintit decât pe cei mai cunoscuţi dintre medicii scriitori, ale căror opere au intrat deja în patrimoniul cultural al omenirii. Dar să nu uităm nici de prezenţa unor personalităţi ale culturii române aflate printre aceşti titani. Mă refer la Vasile Voiculescu, Ion Cantacuzino sau Grigore T. Popa.
În mod firesc, nu m-am întrebat niciodată, nici nu aveam vreun motiv deoarece nu credeam că voi intra şi eu în această categorie, care vor fi fost motivele pentru care aceşti oameni devotaţi profesiunii lor medicale îşi asumă condiţia, de multe ori cam fragilă, de scriitor, unii dintre ei devenind chiar nume de referinţă în literatură… Nu știam ce anume îi atrage pe discipolii lui Hippocrates către domeniul literar, mai ales că, aşa cum am arătat, numărul scriitorilor valoroși cu studii în medicină este semnificativ atât în România, cât și peste hotare. Medicii autohtoni cu înclinații literare au pus chiar bazele Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, înființată în 1990 și afiliată la Union Mondiale des Ecrivains Médecins.
Motivaţia aveam să o aflu ceva mai târziu, în anul 2015, când am făcut o vizită în Israel… Ne propuseserăm o vizită de o săptămână la Haifa şi Tel Aviv. Am vorbit cu prietenii noştri, astăzi locuitori ai celor două orașe și de care ne lega de mai mulţi ani o susținută corespondenţă, despre această inițiativă. Dar trebuie să recunosc faptul că totul a depăşit şi cele mai optimiste aşteptări. Zi de zi am fost regalaţi de bunăvoinţa acestor oameni minunaţi care ne luau zilnic de la hotel şi ne plimbau prin locuri legendare despre care auziserăm doar în biserică citate din Biblii sau lecturaserăm prin alte genuri de cărţi. Am fost primiţi cu acea ospitalitate despre care credeam că a dispărut de mult. Ne-am îmbrățișat cu oameni pe care nu-i văzuserăm niciodată, dar aflați de atâta vreme în contact prin miracolul numit internet. Mai mult decât atât, am participat la o lansare de carte organizată de doamna Doina Meiseles, directorul prestigioasei publicaţii de limbă română „Jurnalul Săptămânii”, la reşedinţa sa din Tel Aviv, unde pe lângă elita culturală de limbă română din Israel au participat şi doamnele ambasadoare ale României şi Republicii Moldova.
Săptămâna petrecută acolo a fost o experienţă unică care m-a marcat atât de mult încât odată ajunsă în ţară am simţit o nevoie imperioasă de a scrie despre toate aceasta. Aşa am ajuns pe rafturile librăriilor cu prima mea carte, „Prin țara unde soarele apune în mare”, un volum aparent cu note de călătorie, dar de fapt cu impresii despre oameni şi locuri unde a te simţi fermecat este un fel de obişnuinţă.
Titlul nu a fost ales întâmplător, mai ales că pe copertă am preluat reproducerea unui minunat tablou primit în timpul vizitei despre care am vorbit de la pictorul Edi Mattes, un bun prieten care mai apoi ne-a vizitat la Iaşi, locul de baştină al familiei sale. Poate că a fost felul meu de a le mulţumi acelor minunaţi prieteni, însă evenimentul mi-a adus ceea ce nici nu gândeam: o întreagă serie de cronici elogioase. Și mai mult chiar, îndemnul de a continua. Era parcă ceea ce aşteptam! A urmat la scurt timp o a doua carte: „Paradigma unui ţărm mediteranean” ce a reunit o serie de consemnări și imagini estivale din concediile noastre ale ultimilor ani. Interesant este însă că mă simt dominată de o febrilitate creativă şi lucrez deja la o a treia carte în care ficţionalul este, procentual vorbind, prioritar. Deşi am în minte întreaga intrigă incluzând și personajele aferente, păstrez o oarecare reticență… Nu prea ştiu cum vor evolua lucrurile pe parcursul scrierii, aşa că acumulez suficiente emoţii pentru finalul cărţii. Şi abia acum pot afirma că înţeleg motivaţia acelor oameni care dincolo de profesiune se dedică scrisului.
Comunicarea la nivel profesional, mai ales pentru un medic, rămâne, din păcate, restricţionată de cutumele şi limitele specifice. Din acest motiv medicul caută şi chiar găseşte în zona literaturii aparent ficţionale, o modalitate extrem de deschisă şi permisivă pentru a spune, spre folosul tuturor, ceea ce în alte circumstanțe ar fi confidenţial sau de ce nu, criptat. Așadar, îmi propun să parcurg noi etape ale planului meu editorial literar, cu atât mai mult cu cât devine progresiv din ce în ce mai interesant și pasionant.
———————–
* Conf. univ. dr. Cornelia Ursu, otorinolaringolog. Decan al Facultății de Medicină Dentară, Universitatea Apollonia din Iași
