Teama și curajul sunt emoții ale sufletului nostru, care se exclud, dar pot alterna. Când îți este teamă, ușa curajului se închide; când prinzi curaj, cealaltă ușă se închide. Sunt vibrații ale sufletului în fața realității acestei lumi și ca orice vibrație, au suport energetic. Teama determină un impact dureros asupra ființei noastre, cum ar fi accelerarea bătăilor inimii, intensificarea ritmului respirației, contactarea musculaturii, răcirea trupului. Se întâmplă uneori să dăm mâna cu cineva și să ni se spună că avem mâinile reci… Da, sunt reci din cauza unei emoții puternice la vederea sau întâlnirea acelei persoane, în așteptarea sau la aflarea unei vești plăcute sau neplăcute. În momentele în care ești stăpânit de o emoție, ceva tremură în tine; sunt momente de nesiguranță! Creierul începe să producă substanțe care acționează prietenos sau neprietenos cu trupul. Mesagerii chimici pe care medicina îi numește neuro- transmițători se agită, transmit informația de la un neuron la altul. Descoperiți destul de recent, în 1977, acești neuroni sunt de două feluri: Mesageri ai Fericirii, care ne mobilizează şi ne fac fericiţi și Mesageri ai Tristeţii, care ne demobilizează şi ne întristează. Când trăim în armonie cu noi şi cu cei din jur, s-a dovedit că nivelul celor două tipuri de Mesageri este în echilibru. Când acționează cei din a doua categorie, simțim o senzație de gol și de neliniște. Apare sentimentul de teamă, frustrare, uneori până la panică. Și ne poate fi teamă de foarte multe lucruri, un infinit de temeri chinuiesc omul: de pierdere, de boală, de ceea ce s-a întâmplat cândva pentru a nu se repeta, sau de ceea ce se întâmplă în prezent, sau de ceea ce se poate întâmpla în viitor, cu alte cuvinte ne este teamă de viaţa însăşi. Și plantele leșină de frică și copacii țipă când mor, și animalelor le este teamă de oameni… Toate aceste frici, temeri, spaime care pătrund în suflete, greu pot fi uneori alungate. După cum afirma și George Călinescu: „observația milenară s-a fixat în proverbe…” și multe sunt proverbele românești referitoare la frică! Unele persoane manifestă o frică exagerată, bolnăvicioasă: „Se sperie de umbra lui”, se spune despre aceștia. „De apă mică să-ți fie frică”, adică de proști; „La plăcinte înainte, la război înapoi”, se referă la cei fricoși care fug de orice primejdie ivită în cale. Uneori teama se face simţită alături de o dorință. Horațiu spunea: „Cine dorește se și teme”. O dorință puternică poate chiar învinge teama, deschizând ușa curajului. Sau, teama se poate face simțită ca o apărare, nelăsându-te să acționezi, sau să te atingi de orice, ca sentimentele tale să nu fie rănite. Îți aduci aminte atunci de proverbul: „Frica păzește pepenii.”
Teama o pot avea oamenii slabi, ignoranți dar și oamenii instruiți, puternici. Se pare că toți oamenii au temeri mai mari sau mai mici, în diferite momente ale vieții. Unii negăsindu-le justificarea logică, le-au numit ciudățenii, alții – superstiții. Oricum, la baza superstițiilor stau totuși fricile. Oameni puternici ca Iulius Caesar, Henry al II-lea, Charles al XI-lea și Napoleon aveau teamă de pisici, spre deosebire de Abraham Lincoln care iubea pisicile si cât timp a stat la casa Albă a avut patru pisici, sau scriitorul Ernest Hemingway care avea 30 de pisici la casa lui! Maria Antoaneta se temea de stingerea unei lumânări, crezând că i se va întâmpla o nenorocire. Această teamă i-a transmis-o și soțului ei, regele Ludovic al XVI-lea. Darwin tremura de groază la vederea unui șarpe. Immanuel Kant, în timpul prelegerilor își fixa privirea într-un punct lipsit total de însemnătate și fără legătură cu cele spuse, ca de exemplu locul în care unui student îi lipsea un nasture de la haină și când studentul a venit – după mult timp – cu nasturele cusut, Kant și-a întrerupt prelegerea; i-a fost teamă că nu se va mai putea concentra asupra expunerii. Schiller credea că fără mirosul merelor putrede nu va putea beneficia de forța creatoare și le căuta cu înfrigurare. Doamna de Staël ținea în mână un obiect în timp ce vorbea, pe care-l învârtea continuu, de teamă să nu piardă șirul ideilor. Într-o zi, cineva luându-i obiectul din mână, scriitoarea stăpânită de teamă, nu a mai putut continua conversația. În spatele tuturor acestor manifestări ciudate stă teama, ca o umbră a ființei.
Se constată că teama nu se manifestă atât de mult la oamenii lacomi care se luptă pentru a avea ceea ce le prisosește, ci mai mult la oamenii cu firea modestă, lipsită de trufie, la oamenii cu bun simț, cărora le lipsește ceva de care au nevoie și nu pot obține: serviciul, banii, anumite lucruri, situații, poziții de viață, simpatii sau aprecieri ale oamenilor, dragostea, femeia sau bărbatul la care visează etc. Sunt și temeri mari apărute mai nou: de terorism, de cataclisme, de sărăcie, de sfârșitul acestei lumi. Se pare că ele sunt temeri ciclice în viața omului, după cum și întâmplările s-au dovedit a avea ciclicitatea lor, căci ceea ce este – a mai fost – chiar dacă acum îmbracă altă haină; iar ceea ce va fi – nu putem ști! Să ne gândim la sămânţă – loc al începutului, permițătoare a transformării, creşterii, ascensiunii, morții, întoarcerii la viaţă -, ciclicitate distanţată în timp şi spaţiu, nuanțată diferit de ceea ce a fost înainte şi ce urmează a fi. Câte „bătăi ale aripilor de fluturi” or fi fost până în zilele noastre și câte vor mai fi!?
Dacă stăm să ne gândim bine, teama este o emoție normală pe care o încearcă orice om în diferite momente ale vieții. Toți suntem curajoși uneori și fricoși alteori, sau fricoși uneori și dintr-o dată dăm dovadă de curaj, depinde în ce moment suntem surprinși sau ne surprindem, ce ușă a sufletului a fost dispusă să se deschidă… Dar unde este hotarul normalității acestor emoții? Ce se întâmplă cu noi dacă-l depășim?
Unele temeri își găsesc justificarea, cum ar fi dezlănțuirile violente ale naturii, în fața cărora omul se simte neajutorat. Mai sunt însă și schimbările din viața actuală, dorite sau nedorite, cu viteza lor accelerată și care, de cele mai multe ori, nu permit repausul pentru gândire, analizare cu responsabilitate a stărilor pe care le declanșează în noi aceste schimbări. Ele pot avea repercutări în plan psihologic, și cu cât o schimbare este mai radicală, cu atât mai mare este prețul plătit. Gândul unei schimbări poate provoca bucurie dar și teamă: teama de necunoscut, teama de inadaptabilitate, de clacare, de a nu fi ajutat de puterea fizică, teamă de a nu fi în stare să faci față unei probleme pentru care nu vei găsi răspunsuri, teamă de situații de care încă nici nu te-ai izbit dar îți formezi o imagine mentală despre ceea ce urmează să se întâmple… Cu alte cuvinte – teama unui eșec existențial. Omul trebuie să fie un luptător în această viață! Există totuși niște granițe care nu ar trebui depășite, dar ținem cont de ele? Uităm că elasticitatea noastră nu este infinită, precum nici cea a pământului! Uităm că viitorul este expresia a ceva care nu s-a realizat încă, și doar speranța este aceea care ne poate determina să fim încrezători că se va realiza la modul dorit, favorabil nouă. Dacă nu ne este deloc teamă, se întâmplă să încercăm mult peste limita puterilor noastre și să ajungem la un rezultat catastrofal. Curajul ne însoțește, dar până unde poate crește acest curaj? „Nimic fără Dumnezeu”, ar trebui să fie deviza pentru toți care dau dovada curajului și luptă pentru îmbunătățirea vieții lor, a semenilor, sau pentru descoperirea „noului” în această lume. Viața ne-a demonstrat că extremele sunt periculoase! Omului îi sunt atât de necesare judecata, echilibrul, măsura! Numai astfel s-ar putea asigura liniștea sufletelor, liniștea acestei lumi.
De asemenea temerile intense (extrema cealaltă), provoacă îmbolnăviri, alienări, sinucideri. Teama stă ca o emblemă în fața tabloului vieții noastre de astăzi. Dacă analizăm, judecăm, ne rugăm pentru putere și curaj, ne înțelepțim – cu alte cuvinte -, teama lasă loc curajului – atâta cât este necesar -, încrederii, iubirii să se infiltreze prin acea fantă a sufletului, asemeni unui izvor de lumină. Se purifică gândurile din mintea noastră, se produce o schimbare interioară și ajungem să ne bucurăm de liniște, de seninătate. William Shakespeare spunea: „Unde-i iubirea mare, și cea mai mică îndoială în teamă, se transformă.”
Potrivit Sfintei Scripturi, omul cu credință în Dumnezeu află calea pentru înfrângerea fricii și dobândirea curajului, iar un reprezentant al Bisericii ne spune că înțelepciunea vieții îl scoate pe om de sub tirania iraționalului, ducându-l „spre pământul luminos al speranței și al iubirii”.
Dacă înțelepciune vom căuta și vom avea, echilibrul în viață vom ști a ni-l păstra!
