TUDOR PETRUT (Los Angeles) – Considerat unul dintre cele mai bune teatre profesioniste regionale americane, South Coast Repertory face parte dint-un complex cultural ultramodern, situat vis-à-vis de unul dintre cele mai celebre mall-uri din lume, South Coast Plaza. Pentru ca majoritatea spectatorilor sunt din Orange County – unul dintre cele mai bogate judete californiene, deci un public educat teatral, teatrul, in cele trei sali ale sale, a produs sau a invitat spectacole de excelenta calitate artistica si rermarcabila deschidere culturala. Numai ca in anul de gratie al circului alegerilor prezidentiale americane nici macar teatrul nu poate sa stea in afara jocurilor de culise. Asadar, in loc de arta teatrala suntem serviti cu o doza stimulatoare de activism teatral. Suntem obligati sa ne sensibilizam cultural si sa suferim alaturi de cei “opresati” (dupa cum ii denumeste presa in ultimul timp), minoritatile etnice. O naiva propaganda cu de-a sila permeaza de mai multa vreme cultura californiana, in mod special industria cinematografica, monstruozitatea care nu vrea sa premieze actorii de culoare cu cate un Oscar. Aceasta educatie cu bata artistica se inoculeaza si in viata teatrala.
Directorul artistic al SCR nici macar nu-si ascunde intentiile, intitulandu-si articolul din programul de sala “The Art of Politics” si scriind: “Inainte de alegeri ne uitam cu atentie la prezent numai ca sa ne facem visuri de viitor; avem curajul sa spunem ce credem cu speranta ca vom fi ascultati (…). Stiu ca subiectele politice permeaza stagiunea noastra. Fiecare piesa abordeaza subiectul distinct, dar ca un intreg, stagiunea este o palpitanta inclestare intre cultura si politica.”
In “District Merchants” se ia “Negutatorul din Venetia” Shakesperian si se muta cu totul in capitala Washington, in perioada de dupa razboiul civil. Personajele cetatii devin cetatenii de culoare ai urbei, fosti sclavi eliberati si prosperi oameni liberi. Evreul Shylock e tot evreu. Intreaga galerie de minoritari se plange de ura rasiala acapatratoare a omului alb. A americanului, caci mai e un personaj alb, un emigrant irlandez – si dupa cate au suferit si ei pe vremuri e trecut tot la minoritati conlocuitoare oprimate. Singura bastinasa e Portia, fata de bani gata care devine avocata sarmanilor, purtatoarea de cuvant a progresismului ce va trebui ne rezolve toate problemele sociale. Un fel de Hillary Clinton in devenire. Dramaturgul Aaron Posner nu pierde nici ocazia unui discurs apologetic al evreului declasat de istorie si care nu e vinovat de propriile-i slabiciuni. Atat cat a preluat de la bard ii foloseste scriitorului perfect pentru nunantare. Propaganda nedisimulata a spectacolului devine comica la un moment dat. Din fericire, echipa actoriceasca este extrem de omogena si credibila, cu un plus pentru tehnica impecabila a minunatei Sage Howard Simpson in Portia (si voi fi acuzat, evident, ca evidentiez singura alba din disrtibutie!).
In “Destiny of Desire” se ia o telenovela mexicaneasca, se adauga muzica, dans si multa verva, plus cateva femei superbe, si o distributie exclusiv latino-americana ne distreaza pana la lacrimi. In spatele mastii ranjinde se ascunde insa critica subtila la adresa societatii care ii marginalizeaza si ii mentine intr-un sablon banal si nefast pe sarmanii emigranti (ilegali) din Mexic, America centrala si de sud. Dupa ce am ingurgitat pilula moralizatoare, nu ne ramane altceva de facut decat sa ne prapadim de ras. Pentru ca distributia este excelenta, si piesa este scrisa nu numai cu umor, dar si cu remarcabile schimbari de situatie. Nu am mai vazut de mult pe o scena californiana un spectacol atat de bine ritmat si inchegat. Regizorul Jose Luis Valenzuela este, de fapt, decanul prestigioasei facultati de teatru de la University of California at Los Angeles si studentii lui sunt extrem de norocosi cu un asemenea maestru. Intregul spectacol este jucat intr-un ritm acerb si cu pompa de telenovela, o proba de maiestrie regizorala si actoriceasca de cea mai buna calitate.
Datorita lor, slujitorilor scenei, ne re-intoarcem in sala de spectacol si ne bucuram de ei pana la sfarsitul reprezentatiei, indiferent de lectia de morala politica care ni se ofera nedisimulat…
(Photos with the exceptional casts courtesy of SCR)