32

32Teatrul Masca din Bucureşti a participat la ediţia din acest an a Festivalului internaţional de teatru vizual QuestFest din Washinton DC, cu spectacolul “Intrusa” dupa J. L. Borges.
Acest festival reuneşte peste 15 producţii profesionale, în 50 de reprezentaţii. Regizorii şi actorii participanţi în festival sunt invitaţi să conducă discuţii, ore de pratctică şi seminarii, având ca subiecte de dezbatere pantomina, importanţa limbajului prin semne, mişcarea şi expresia. Aceste ateliere sunt adresate atât studenţilor şi profesioniştilor din teatru cât şi publicului larg.

Teatrul Masca a fost infiinţat la 24 Mai 1990 şi este singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România. Este condus de actorul si regizorul Mihai Malaimare, a cărui echipă de tineri actori profesionişti, dau viaţă personajelor prin lipsa textului!

Piesa prezentată in festivalul din Washington a fost “Intrusa”, un spectacol de 84 de minute fără cuvinte, în care Culoarea, Muzica şi Mişcarea sunt personajele principale. În regia lui Mihai Mailaimare, piesa redefineşte lumea lui J. L. Borges: doi fraţi sunt îndrăgostiti de aceeaşi femeie. O iubire pătimaşă, plină de furie, de pasiune, dar care în final pierde în faţa legăturii lor de sânge. Cei doi frati ajung să vândă femeia iubita unui bordel, lucru pe care în final îl regretă, durerea sfâşiindu-le sufletele. Numai moartea ei pare să fie soluţia finală, iar memoria ei rămâne în ochii şi inimile pătimaşe ca şi o Intrusă.

Pentru atelierele de actorie din cadrul festivalului, au fost alese momente din piesa “Statuile” (personajele Venus si Cezar), în regia lui Mihai Malaimare. O evocare a oraşului Pompei, a acelui loc acoperit de cenuşă în ziua de 24 august 1979, regăsit în secolul al XVIII-lea. Un spectacol în care regizorul dă viaţă statuilor pentru a ne aduce în faţa unei posibile comunicări cu o lumea aflată la o distanţă de milenii.