L-am cunoscut în toamna anului 1994 sau 1995 pe criticul Dan-Silviu Boerescu, patronul spiritual al femeilor urâte, după cum se poate deduce simplist din titlul volumului său Chef cu femei urâte. Am făcut cunoştinţă cu ocazia Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmaţiei, mai precis la Serile de la Deseşti, în curtea Mamei Dochia, unde se face popas în fiecare an, la un blid mare de pancove. Mama Dochia este în primul rând mama poetului Gheorghe Pârja şi apoi mama partcipanţilor Serilor de la Deseşti. Acel eveniment s-a încheiat cu un recital de poezie susţinut de poeţii prezenţi la festival în sala Muzeului „Nichita Stănescu”, amenajat la Căminul Cultural din localitate.
Am pornit spre Deseşti cu poetul Vasile Radu Ghenceanu şi criticul Ion M. Mihai. Dumnezeu să îi odihnească! La întoarcere, l-am adus la gara din Baia Mare pe criticul Dan Cristea, grăbit să ajungă la Bucureşti. Pe vremea aceea îmi plăcea să conduc autoturismul. Tot atunci i-am cunoscut pe scriitorii Ioan Es. Pop, Leo Butnariu, George Vulturescu, Mihail Gălăţanu, Horia Gârbea, Lucian Vasilescu şi mulţi alţii pe care i-am rătăcit în memorie, pătrunsă de importanţa evenimentului. Pot să vă spun, în schimb, cum eram îmbrăcată: cu un costum din stofă bărbătească, de culoare neagră, cu dungi albe şi dese, un deux pieces cu fustă lungă, cu revere din satin roşu şi o bluză din acelaşi material. De altfel, costumul respectiv mai trăieşte ajustat la noile dimensiuni mai generoase ale stăpânei. Îmi plac foarte mult deux pieces-urile care îmi dau un aer decent de pofesoară de pension, mai puţin vara, când rigiditatea lor mă încălzeşte prea tare şi atunci prefer frou-frou-ul rochiţelor pline de feminitate.
Scriitorul băimărean Vasile Radu Ghenceanu, primul meu redactor de carte, a fost cel care m-a învăţat ce înseamnă o corectură. Corectură… vorba vine! Ea se multiplica, ajungând ca pentru o singura greşeală să fiu nevoită a citi tot manuscrisul… o dată, de două ori… Domnia sa m-a sfătuit să ies în lume, să cunosc scriitori din ţară, aşa că m-am conformat.
Aşadar, l-am cunoscut pe Dan-Silviu Boerescu în vremea când era unul dintre cei mai harnici critici şi mare iubitoriu de scriitori. Altfel nu îmi închipui de ce ar fi târât după el sacoşe pline ochi de cărţi, per pedes prin toată capitala, cu oprire pe Bulevardul Dacia, la Muzeul Literaturii, pentru a le oferi celor care citeau la Cenaclul de Joi. La aceste întâlniri i-am cunoscut pe scriitorii: Ioana Drăgan, Saviana Stănescu, Ioan Flora, Ştefan Caraman, Cătălin Ţârlea, Daniel Bănulescu, Marius Tupan, Iolanda Malamen. Şi, bineînţeles, l-am reîntânit pe neobositul Horia Gârbea. La respectivele şedinţe de cenaclu puteai să-i întâneşti pe Mihai Gălăţanu, Gheorghe Iova şi Mihai Grămescu.
Dan-Silviu Boerescu mi-a dat ocazia să public, alături de ceilalţi colaboratori, unii în formare, alţii deja consacraţi, în revista literară „Artpanorama”, patronată cu sârg de către domnia sa. Am primit şi un premiu al acestei reviste; unul pentru literatura dedicată tineretului şi copiilor. În acest mod, refuzul meu de a mă maturiza prin înregimentare în universul scatologic – pe atunci mai puţin frecvent, acum devenit un mod curent de exprimare, din păcate – mi-a fost răsplătit din plin.
Prin prietenia care îl lega pe Dan-Silviu Boerescu de Nichi Drăghici, poet şi inspector la Inspectoratul de Cultură a Judeţului Călaraşi – mort într-un accident nefericit împreună cu soţia sa şi şoferul instituţiei – Dan-Silviu a putut organiza la Călăraşi colocvii de literatură pentru copii şi tabere de sculptură pentru artiştii plastici. Am participat la două dintre colocvii, unde l-am cunoscut pe regele neîncoronat al copiilor, scriitorul Mircea Sântimbreaunu, pe doamna Silvia Kerim, pe Iuliu Raţiu, pe Mihai Grămescu, pe scriitorii locului, respectiv Liviu Capşa şi Laura Mara, de asemenea şi inimosul colectiv al Inspectoratului de Cultură Călăraşi. Au fost unele dintre acţiunile care m-au făcut să mă simt ca la mine acasă, întâlniri de neuitat cu elevii liceelor din Călăraşi. Ce vremuri frumoase!
Dan-Silviu Boerescu are darul de a descoperi şi a forma condeie, talentul acestora fiind confirmat în timp. Plecarea lui la o revistă pentru adulţi a lăsat un gol, dar era îndreptăţit să plece spre mai bine, spre o redacţie care îi răsplătea cum se cuvine munca. Pentru că Dan-Silviu Boerescu a girat cândva pentru mine, am răspuns prompt atunci când el m-a invitat să scriu pe blogul său www.bucătărescu.ro, la secţiunea Reţete de Scriitori. Înainte de aceasta, am dat curs invitaţiei sale de a pregăti o scurtă povestioară, legată de copilăria mea pe malul Someşului, împthistrată cu feluri de mâncare din acele locuri, pe care ni le pregăteau mamica şi bunica şi pe care le pregătesc şi eu, material cuprins în cartea sa şi a lui Cătălin Păduraru, Reţete de altă dată.
I-am avut musafiri şi pe Dan şi pe Horia Gârbea. Prin anul 1998, la Sărbătoarea Castanelor, cei doi, Dan-Silviu şi Horia, au fost invitaţi în juriul Cărţile Anului. În acel an, invitat de onoare al sărbători a fost caricaturistul Ştefan Popa Popa’s. Am întrebat, într-o doară, pe una dintre organizatoare, cine îl invită la masă pe maestrul Popa’s. Răspunsul a fost şocant. Nu l-a invitat nimeni. Aşa că l-am invitat cu plăcere dacă tot aveam musafiri. Eu şi Horia ne-am ales cu câte o caricatură. În schimb, Dan-Silviu nu a avut această favoare, pentru că maestru spunea că nu poate să-l prindă sau surprindă. Dan-Silviu Boerescu nu s-a supărat nici când i-am făcut în ciudă, fluturându-i schiţele noastre prin faţa ochilor. Credeam că, maestrului plăcându-i mâncarea, m-a făcut mai frumosă decât eram, dar acest lucru nu îl ştim decât noi, cei prezenţi la masă.
Bineînţeles, Preaînţelepţilor Ordinatori de Gânduri, Dan-Silviu Boerescu nu a trecut încă în lumea drepţilor, ca să fiu nevoită să îi fac un Laudatio. Dar… fiindcă viaţa este scurtă şi cu final neaşteptat, mi-am spus că poate este cazul să îmi plătesc datoriile… şi celor care mi-au adus bucurii şi celor care m-au făcut să mă simt prost. Atât unii cât şi alţii au procedat în acest mod, probabil din exces. Lucrul acesta se întâmplă pur şi simplu, pentru că exist şi le sunt fie simpatică, fie… mai puţin. Fiecare a dăruit din suflet ceea ce îi prisosea; unora… generozitatea, iar altora… egocentrismul.
——————————————
Date despre autor:
Florica BUD s-a născut la 21 martie 1957, în localitatea Ulmeni, judeţul Maramureş. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998. A debutat în anul 1993, cu volumul de proză scurtă: Iubire, sînt un obiect nezburător (Editura Gutinul). Autoarea intră cu adevărat în literatură cu romanul Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi (Editura Dacia, 2005, Premiul ASB), aşa cum semnalează prefaţatorul acesteia, Horia Gârbea. În Mariatereza sunt eu (Editura Rao, 2007) romanciera păstrează aceeaşi arhitectură ce dă o notă distinctă volumelor sale. Ulterior, hotărâtă să îşi seducă permanent cititorii, potrivit afirmaţiei criticului Alex Ştefănescu, ea separă amalgamul de genuri din cărţile anterioare, dând naştere culegerii de pamflete Reparăm onoare şi clondire (Editura Limes, 2009). Apoi abordează tărâmul poetic în Pierd monopolul iubirii şi Crucificat între paranteze, ambele apărute la Editura Ramuri, în anul 2010. Florica Bud este o apariţie constantă în peisajul revuistic contemporan, fiind prezentă şi în antologia Bookătăria de texte şi imagini.
