SCHIT DE ANTRACIT
De Valentin-Claudiu DOBRE
Aripile libelulei prinse de antracit
zbat să iasă în zbor ateu,
fărâmiţându-se de grabă.
Diamantine, pietroase şi
strânse buze plate o reţin.
Doamne,
n-are să scape singură.
Fii !! (nd) atât de bună,
roagă-te de-o lină
adiere.
CRINUL DRAGOSTEI…
De Valentin-Claudiu DOBRE
Vasalitate, chipuri întinate/
gânduri alintate şi întârziate,/
Focul s-a stârnit, nu-i de potolit/
ce va pârjoli, mai târziu vom ştii,/
focul înnoieşte, viaţa se trezeşte./
Buturugă moartă este dragostea,
dar în lemnul putrezit/
minunatul crin a înflorit: o altă floare a
dragostei a răsărit./
Nu pot clădi, căci nu pot dărui,/
dar te amăgeşte măcar cu biata-mi dragoste de crin,/
deşi eu nu sunt deplin, deşi eu nu sunt întreg,/
cu mintea-mi putinţa viitorului să o petrec./
Eu, crin de scrum, în sufletu-ţi m-am sădit
doar ca gând neîmplinit./
De Ioana HUȚULEAC
Bătrânul nostru, fost-bolşevic cu suflet irlandez
Cu o husă din piele de capră
ţinea ghiuleaua între dinţi.
Avea, avarul, într-un colţ,
O amforă cioplită-n piatră,
Un kil pătrat de ruble argintate
Si-un lacăt cu cheie din cupru gravată :
Ivan Dimitry Ivanov
Ţinea în buzunarul stâng,lângă un tânăr ceaslov,
O femeie brunetă cu sâni săltaţi
Pe care o dilua ,din când în când,
Într-o licoare tare.
Pleca Ivan cu tunurile-n glezne
Să-şi cumpere un măgar albastru, de rasă,
Pleca Ivan de la Vladivostok la Volgograd
Înnotând avântat,cu copita legată la brâu
Să-i ghicească o tânără ţigancă în talpă :
« o mie de pietre-n o mie de saci,
o sută de cuşti cu gânsaci,
corbii-ţi mângâie sufletul cu pene,
ocale de sare sub gene »
erou decorat cu săbii în pleată,
înlesnit de durere se grăbeşte să plece.
Soare purpuriu îi piaptănă ceafa,
Lăsând urme de potcoavă-n zăpadă.
Cad păsări negre din cer pe case
Şi cai sălbatici alearga pe trotuar,
Ceasul arde încheietura cu acul spre inimi
Si morţile dorm în beciuri, lângă butoaie cu vin.
Harta se-ntinde pe măguri abrupte şi mări,
Obrazul se desface într-un lichid curat,
Îşi aşează trupul tânăr lângă o cruce creştină
Si sticla îi curge-n pământ,
Unde, o tânără mireasă –cu puţine cărţi pe raft-
Îşi numără iubitul cu pietre si găuri de piatră.
Misă
De Ioana HUȚULEAC
Era nevăzător la moartea mea, Poetul
şi mama îmi prindea de mâna-mi mică o batistă.
Prin gura-mi de femeie tânără,
trupul îşi arată, încă, fericirea de moarte.
Atunci se linişteşte vulturul,
se ameţea ciupind mai tandru, mai alert din muşchiul inimii.
Oraşul e aproape :
Îşi plimbă câinii legaţi cu mâinile de Trupul lor uman
să-şi apropie Femeia aceea ce se spală dumnica cu pământul
nostru,
să-şi apropie Femeia,
căci Femeia îi ascunde în sân ploaia, hrana şi pe Tatăl Lor.
Se-ncovoia gemând în golul său, Poetul,
căci eu, Femeia sa, îi mângâiam în mine Trupul
şi îl scăldam în fiecare noapte
în celălalt Trup al Meu…
îşi ruga, atunci, pisica blândă ca o mână caldă să-i stigă lumina,
să-i tulbure teama din coapse şi trunchi..
Nu plânge
De Claudiu Dan IORDACHE
nu mai fi tristă! tu plângi?
dar şi plecările s-ar cuveni
să fie parte din iubire!
prin lacrimi, lumea ta diformă
în pieptu-mi sumbru naşte
nectarul din stamine.
nu mai fi tristă! ia inima-mi
ca pe-o batistă,
salvează chipul tău, iubire!
pământul înainte. ultima oprire până la singurătate
De George SEREDIUC
tăcerile-mi sunt claustrofobe.
ele trebuie
să iasă prin piele
să se lipească de gurile tuturor
şi să se întindă ca un şarpe flămând
împrejurul meu gravitează o ceaţă rece
care priveşte spre mine cu milă
intru în corpul meu de linişte
învăţ aici mişcări noi
arcuite
o limbă uşoară cu care să pot cere
ajutor
tendoanele vibrează într-un cuib de gânduri
mă pregătesc pentru încă o zi
trupul meu poate adăposti câteva cuţite
de mâinile negre ce caută ieşirea
trupul meu
e un instrument de măsurare a timpului
e cel mai lung vis de până acum
şi se vede ca o explozie în cer.
