O expoziție-eveniment dedicată patrimoniului istoric al României, ce reunește sute de artefacte și seturi de piese antice descoperite pe teritoriul țării noastre, prezentat ca spațiu de interferență al civilizațiilor scitică, greacă, celtică, dacică, getică și romană, va fi deschisă în Belgia, în perioada 19 octombrie 2019 – 26 aprilie 2020, la Muzeul Galo-Roman din Tongeren, în cadrul festivalului EUROPALIA. 

Organizată de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Institutul Cultural Român (ICR) și Muzeul Galo-Roman din Tongeren, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ministerului Afacerilor Externe, expoziția „Dacia Felix. The Glorious Past of Romania“/„Dacia Felix. Trecutul glorios al României” se dorește a fi un exercițiu de înțelegere a unei civilizații actuale, cea românească, din perspectiva raportării la un trecut comun european. Selectate și amplasate după un concept al Muzeului Galo-Roman din Tongeren, exponatele provin de la MNIR și de la alte 18 instituții muzeale din țară, care au contribuit la realizarea acestui proiect amplu.

Vernisajul va avea loc vineri, 18 octombrie 2019, ora 19.30, la Muzeul Galo-Roman din Tongeren, în prezența președintelui interimar al Institutului Cultural Român, Mirel Taloș, a primarului localității Tongeren, Patrick Dewael, a directorului general Europalia International, Koen Clement, a directorului Muzeului Național de Istorie a României, dr.  Ernest Oberländer-Târnoveanu, a directorului ICR Bruxelles, Liliana Țuroiu, și a directorului Muzeului Galo-Roman din Tongeren, Bart Distelman

Timp de mai bine de șase luni, vizitatorii Muzeului Gallo-Roman din Tongeren – distins, în 2011,  cu prestigiosul European Museum of the Year Award (EMYA) – vor avea prilejul unui amplu și inedit periplu prin culturile antice documentate în cuprinsul spațiului românesc actual, văzut ca loc de convergență a numeroase civilizații majore pentru moștenirea culturală a Europei și a umanității. Printre cele mai spectaculoase piese din patrimoniul cultural românesc expuse în cadrul expoziției din Belgia se numără: Rhyton-ul din argint descoperit la Poroina Mare, județul Mehedinţi, datând din secolele IV-III a. Chr., o piesă excepţională a orfevrăriei traco-getice, obiect de cult folosit în cadrul ceremoniilor cu caracter religios, care atestă identitatea de cultură materială și spirituală între comunitățile de filiație tracică de pe ambele maluri ale Dunării; Inscripție dedicată lui Caracalla, Ilişua „Vicinal” [Arcobara/Arcobadara], comuna Uriu, județul Bistriţa-Năsăud, placă din gresie calcaroasă dedicată împăratului roman Caracalla, datând din anul 213 p. Chr., remarcabilă și pentru că face referire la o unitate militară care a activat în Dacia, dar a avut zona de recrutare în regiunea în care se află în prezent orașul belgian Tongeren; Coiful de la Ciumești, județul Satu Mare, realizat din bronz, datând din secolul al V-lea a. Chr., artefact de o valoare excepțională care atestă o importantă prezență celtică în teritoriul intracarpatic; Cupă cu picior și alte obiecte din Tezaurul de la Sâncrăieni, județul Harghita, datând din secolul I a. Chr., expresie a măiestriei artizanilor daci, dovadă a nivelului de excelență atins de această civilizație în prelucrarea artistică a metalelor prețioase; statuetă de tip Tanagra de la Cetatea Callatis – Mangalia, județul Constanța, din lut ars, datând din secolele IV-III a. Chr., pictată cu albastru, roșu și alb, parte a unui monument funerar, ce demonstrează permanentele contacte cu zonele centrale de manifestare a civilizației greco-elenistice; Aplica zoomorfă descoperită la Stânceşti, județul Botoşani, lucrată din foaie de aur, datând din secolul al V-lea a. Chr., reprezentativă pentru civilizația scitică, piesă ce demonstrează împletirea influențelor artei scito-iraniene cu realități locale; Coiful getic de la Coțofenești, comuna Poiana Vărbilău, județul Prahova, datând din prima jumătate a secolului al IV-lea a.Chr, piesă din aur masiv, cântărind 821,35 grame, aproape intactă. 

„Dacia Felix” este mai mult decât un spațiu geografic definit de un moment cronologic legat de transformarea regatului dac în provincie romană; este povestea trecutului, adusă în prezent și mai ales proiectată în viitor, este o călătorie în intimitatea făuririi istoriei, despre civilizații, despre greci, romani, daci, geți, celți și sciți, dar mai ales despre oameni făuritori și trăitori în spațiul generos al „Daciei Felix” astăzi, nu întâmplător, România. 

În etapa de pregătire a expoziției „Dacia. The Glorious Past of Romania“ a fost realizat și un documentar-suport, o producție independentă la care a lucrat o echipă belgo-română. Filmările cu dronă și cameră video au avut loc în perioada 17-30 iunie 2019 la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa (Județul Hunedoara), Sarmizegetusa Regia (Județul Hunedoara), Zimnicea, cetatea și împrejurimile (Județul Teleorman), Cetatea Histria și împrejurimi (Județul Constanța), Raven’s Nest, sat Sub Piatra, comuna Sălciua (Județul Alba) și în Delta Dunării – Pădurea Letea și împrejurimi (Județul Tulcea). Filmul poate fi vizionat în cadrul expoziției și, în curând, pe site-ul Muzeului Galo-Roman și pe alte platforme media. 

Pentru organizarea acestei expoziții internaționale, Muzeul Național de Istorie a României a colaborat cu 18 instituții muzeale din România, respectiv: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău; Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud; Institutul de Cercetări Eco-Muzeale – Tulcea; Muzeul Civilizație Dacice și Romane – Deva; Muzeul Județean Satu Mare; Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” – Vaslui; Muzeul Județean Argeș – Pitești; Muzeul Județean Buzău; Muzeul Județean de Istorie și Artă – Zalău; Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș – Baia Mare; Muzeul Județean Mureș – Târgu Mureș; Muzeul de Istorie Turda; Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca; Muzeul Național al Unirii – Alba-Iulia; Muzeul Romanațiului – Caracal; Muzeul Țării Crișurilor – Oradea; Muzeul Județean Ialomița – Slobozia; Muzeul de Istorie Națională și Arheologie – Constanța. În cadrul proiectului expozițional sunt prezentate 298 de artefacte și seturi de piese antice, atât obiecte și cercetări arheologice mai vechi, cât și artefacte descoperite în ultimele două decenii.

Coordonatorii proiectului: dr. Adela Bâltâc, dr. Oana Ilie, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu (MNIR), Bart Distelmans, Bart Demarsin (Muzeul Galo-Roman din Tongeren), Alexandru Roman (Institutul Cultural Român).  

Situat în Provincia Limburg, Regiunea Flandra, Tongeren este cel mai vechi oraș din Belgia și unul dintre cele mai vechi orașe europene, făcând parte din Most Ancient European Towns Network. În perioada Imperiului Roman, a fost capitala provinciei romane Civitas Tungrorum, fiind cunoscut ca Aduatuca Tungrorum.

Festivalul EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, țara invitată de onoare. 

www.galloromeinsmuseum.bewww.mnir.rowww.icr.rowww.europalia.eu 

Contact: Andreea Bîrzu, Secția Relații Publice,MNIR, pr.mnir@gmail.com