Ce poate fi mai încântător decît o bere rece într-o zi de vară?!
Săptămâna aceasta, Curtea Berarilor din Bucureşti (fosta Curte a Sticlarilor), ne invită la festivalul “THE BEER COMMUNITY, Zile şi Nopţi de Bere”. O călătorie prin istoria berii! Oare unde, când şi cum a apărut?
Documente istorice spun că berea ar fi apărut dintr-o greşeala, de la o bucată de pâine uitată în apă şi care a început să fermenteze! Se pare că acest lucru s-ar fi întâmplat în Mesopotamia antică, azi Iranul de Vest! Şi de-acolo a pătruns în întreaga lume antică! Egiptenii obişnuiau să aprovizioneze morţii cu mâncare şi bere. Un vechi mormânt egiptean poartă inscripţia : “…satisface spiritul tău cu vită şi pasăre, pâine şi bere”; la babilonieini, femeile erau berari! Chinezii din antichitate, o produceau în cantităţi mari, iar grecii urmau sfatul lui Sofocle, care sugera o dietă compusă din “pâine, carne, legume verzi şi zythos (bere)”
În lumea moderna, primul documentat istoric despre bere spune că ar fi fost produsă pentru prima dată la o mănăstire benedictă, in anul 786. Tatăl lui William Shakespeare a fost degustător de bere, sau “conner”. La sfârşitul secolului 17, alocaţia săptămânală pentru elevii de toate vârstele de la o şcoală din Anglia consta în 2 sticle de bere pe zi.
Azi, peste 20.000 de feluri de bere sunt îmbuteliate în 180 de feluri, de la normal la slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere și bere neagră.
Organizatorii festivalului, pe lângă o gamă variată de bere din toată lumea, oferă în fiecare zi un program diferit: expoziţii de capace de bere, filme documentare, demonstraţii de producere a berii în casă, ore de reclame, întâlniri cu specialişti din domeniu!
Pentru a da o culoare artistică festivalului, organizatorii au contactat artişti locali pentru a realiza câte un afiş pentru fiecare zi a festivalului. Una din zilele cele mai căutate a fost cea dedicată fotbalului, cei prezenti la festival având posibilitatea de viziona reluarea celui mai frumos meci din istoria Champions League: Finala Liverpool-AC Milan din 2005 de la Istanbul. (După 3-0 la pauză pentru AC Milan, Liverpool a revenit incredibil, marcând de 3 ori în 20 de minute. Finala s-a decis la penaltiuri, în favoarea echipei din Anglia.)
Mihai Ionuţ Grăjdeanu este realizatorul afişului zilei dedicate sportului, avându-l ca personaj principal pe Ciutanu, subiectul volumelor sale de bandă desenată! “Fiecare a ales o zi care s-a potrivit stilului în care desenează şi în felul acesta şi-a promovat arta”, a declarat tânărul artist.
Ultimele zile ale festivalului îi aşteaptă pe berişti la un program de reclame video, care vor rula începând cu ora 2 după amiaza până la închidere, iar sâmbata va fi ziua dedicată comediei, prin expoziţiile desenatorilor de bandă desenată! Un mod interesant de a petrece la festivalul “Zile si nopţi de bere”!
Mădălina Corina Diaconu