Ajung la autoservirea unde găsesc mereu “o zamă caldă“ (vorba fiului meu din “perioada de aur” a familiei noastre, cînd soţia mea mai trăia şi, din când în când, luam masa împreună, Mihai crescuse şi nu mai ştiu în ce împrejurare numise primul fel “o zamă“, cu nuanţa aceea de semiironie moştenită de la Livia…de la “doamna profesoară de mate”, ce avea o armă redutabilă, ironia, încât elevii mai slabi la matematică se rugau: “Doamna, mai bine îmi daţi 4 decât să mă ironizaţi!”
Plasma instalată deasupra sălii de mese (unde se perindă zilnic o lume pestriă, alcătuită din cei ce vin la biserica de peste drum, o biserică mare, extrem de cunoscută, trecători ce se perindă prin zonă, muncitori ce mănâncă la sfîrşitul orelor de muncă, bucurându-se de “o zeamă caldă“, de o friptură şi o bere, călători care trec prin Bucureşti şi ştiu că acolo, în acea autoservire, se mănâncă bine şi la preţuri moderate… / la masa din stânga mea un bătrân mestecă liniştit o bucată de pâine, trecută printr-o farfurie în care se presupune că a fost cârnat cu fasole…sau fasole cu…/ )…plasma instalată deasupra sălii de mese transmiteîn direct din Marea Britanie “nunta secolului” , privesc fascinat pălăriile britanice, sorb şi eu fericit dintr-o “zamă caldă” si aştept să sosească “personajele principale ale nuntii regale” (Regina va veni ultima, se anunta pe “burtiera” televizorului), mă gândesc că ar trebui să sărbătoresc şi eu într-un fel „nunta regală” şi ca să mă „încadrez in atmosferă” mă întorc la „doamna de la pupitrul gastronomic” şi o rog să-mi „dirijeze” un pahar de pelin roşu şi o sticlă mică de pepsi, nefiind un vin de mare calitate nu e nici un „sacrilegiu” că voi „mixa” pelinul / cam amar/ cu pepsi / cam dulce/ pentru a sorbi „imaginile nunţii regale” cu un pahar de vin pe masă, schimb câteva cuvinte cu o familie în vârstă, aflată in nord-vestul mesei mele, văd chipurile lor că se luminează , ne simţim cu toţii ca într-o mare familie , plasată printre invitaţii la „recepţia regală” de după, bătrânul din stânga a terminat de mâncat şi priveşte oarecum mirat nunta regală de pe ecran, sorb cu grijă câte o gură de vin „mixat” cu pepsi şi mă gândesc pe unde o fi Mihai acum, peste câteva zile va fi ziua mea, voi face 67 de ani (am scris cu cifre, nu cu litere, pentru a scoate în evidenţă vârsta), aştept cu emoţie un e mail de la el (ar fi cea mai frumoasă surpriză de ziua mea), va veni ? …nu va veni?
Protipendada feminină poartă pălării britanice înnebunitor de frumoase, remarc un stil nou, „oblic”, pe ecran se celebrează căsătoria regală, preotul rosteşte celebrele întrebări în urma cărora urmează să-i denumească „soţ şi soţie”, îmi finalizez paharul cu vin şi mă ridic de la masă, ştiu că în urma mea o chelneriţă va strânge totul, dar eu ma gândesc că Mihai s-ar putea totuşi…
Peste o săptămână voi implini 67 de ani. Şi, dacă va fi posibil, aş reveni aici , împreună cu…oare câti invitaţi mi-as putea permite?
In orice caz, invitatele la ziua mea nu vor purta pălării britanice fiindcă „trendul oblic” nu a fost încă „desantat” la Bucuresti.
Ioan Iacob
