Judecătorii de imigraţie în conflict cu Departamentul de Justiţie

Funcționarii americani cunoscuți drept „judecători de imigrare” sunt, de fapt, angajați ai Biroului Executiv pentru Analiza Imigrației (Executive Office for Immigration Review/EOIR), care face parte din Departamentul de Justiție (Department of Justice/DOJ). Problema în zilele noastre este că aceşti funcţionari pretind să fie ceva ce nu sunt, adică judecători cu responsabilitate zero. Această atitudine i-a pus într-un conflict direct cu administrația Trump.

Judecătorii de imigrare nu sunt independenți ca judecătorii de instanţă, ci neutri, prin faptul că ei nu reprezintă Departamentul pentru Securitate Naţională (Department of Homeland Securitz/DHS), care trimite dosarele la EOIR. Străinii nu îşi pot trimite dosarele la EOIR independent, ci doar ca răspuns la o acţiune întreprinsă de DHS.

Judecătorii de imigrare sunt angajați ai ramurii executive (adică ai guvernului) și, prin urmare, sunt supuși controlului președintelui Statelor Unite sau al angajaţilor acestuia. Angajații guvernului sunt controlaţi, analizaţi, evaluați și gestionați la numeroase niveluri de conducere. Nimeni din guvern nu îşi exercită independent judecata fără a fi analizat de un alt angajat al guvernului, inclusiv de președintele însuși.

Instanţele administrative de imigrare, spre deosebire de instanțele federale districtuale şi curţile de apel, fac parte din DOJ. Prin urmare, ministrul justiţiei (Attorney General/AG) are autoritatea de a acționa în calitate de arbitru în problemele judiciare care afectează procedurile de imigrare. Judecătorii de imigrare sunt controlaţi ierarhic de judecătorul-șef de imigrare, de judecătorii adjuncți de imigrare și de judecătorii asistenți ai judecătorului-șef de imigrare, precum și de ministrul justiţiei, atât în ​​exercitarea autorității lor, cât și administrativ.

Majoritatea consilierilor juridici de la DOJ nu sunt sindicalizați (adică nu sunt reprezentați de un grup de negociere în tranzacţionarea condițiilor de muncă și a acțiunilor disciplinare) deoarece natura muncii lor, inclusiv urmărirea penală și disciplinarea organizaţiilor sindicale, ar face ca reprezentarea să constituie un conflict de interese. În plus, judecătorii de imigrare sunt angajați implicați în activitatea de securitate națională (în mare parte legată de străini deportaţ pentru terorism). Angajaţii, în majoritatea lor, desfăşoară urmăriri penale  şi le este interzis să fie reprezentaţi de sindicate. Printre exemple se numără angajaţii de la Biroul Federal de Investigaţii (Federal Bureau of Investigation/FBI), Agenţia Naţională Antidrog (Drug Enforcement Administration/DEA), Serviciul Secret, Birolul de Investigații privind Securitatea Naţională, Birourile Inspectorilor Generali de la diverse ministere, etc.

De vreme ce judecătorii de imigrare reprezintă DOJ în procedurile judiciare, aceștia nu ar trebui sindicalizați. Dar, din păcate, sunt sindicalizaţi. Judecătorii angajaţi la EOIR sunt reprezentaţi de Asociația Națională a Judecătorilor de Imigrare (National Association of Immigration Judges/NAIJ).

Administrația Trump a iniţiat acţiunea de descertificare a sindicatului judecătorilor de imigrare, ceea ce şi administrația Clinton încercase anterior.

La 9 august 2019 DOJ a depus o petiție prin care a solicitat Autorității Federale pentru Relații de Muncă să stabilească dacă sindicatul NAIJ ar trebui să își aibă certificarea revocată, deoarece membrii săi sunt considerați „cadre de conducere” neeligibile să se organizeze colectiv.

Aceasta este o veste bună din cauza activităților politice excesive și ilegale ale unor judecători de imigrare, activităţi prohibite prin Legea Hatch, care interzice angajaților federali să acționeze politic în exercitarea funcțiilor lor.

În septembrie 2018, ministrul justiţiei Jeff Sessions a avut o opinie scrisă conform cu care judecătorii de imigrare nu au „de la sine putere” să finalizeze dosarele de deportare prin respingerea procedurilor de expulzare. Judecătorii puteau respinge un dosar în cazul în care DHS nu făcea sarcina probei sau dacă anumite condiții specifice prevăzute în reglementările existente erau îndeplinite. Sessions a respins hotărârea unui judecător de imigrare, care declinase o decizie de expulzare, pe motivul că hotărârea nu s-a bazat pe lege sau regulamente. Bineînţeles că NAIJ a reacționat dur motivând că acest lucru făcea parte dintr-un efort mai larg al DOJ de a le limita independența judecătorilor de imigrare.

Atât președinta NAIJ, Ashley Tabbador (numită de George Bush în 2005), cât și vicepreședinta executivă, Amiena Khan (numită de Barack Obama în 2010) au solicitat ca judecătorii de imigrare să fie independenți de DOJ. Ele s-au exprimat în mod repetat împotriva a ceea ce spun că este o încercare de a-i transforma pe judecătorii de imigrare din arbitri neutri ai legii în funcţionari de aplicare a legii (ceea ce, de fapt, şi sunt), care ar pune doar în aplicare politicile de la Casai Albă.

Tabbador (care este iraniancă-americancă) este notorie pentru activitatea politică a ei ca judecător de imigrare. Khan, pe de altă parte, este o judecătoare radicală, care a aprobat 93,8% din dosarele ei de azil politic.

Este evident că judecătorii de imigrare nu doresc să fie controlaţi sau supuși răspunderii în mașinațiile lor de ajutorare a imigranţilor ilegali.

NAIJ a criticat sistemul de cote al DOJ, care impune judecătorilor de imigrare să finalizeze 700 de dosare pe an, precum și o iniţiativă de a interzice judecătorilor de imigrare să recurgă la tertipuri administrative, folosite anterior, de reducere a numărului de dosare. NAIJ susține că accentul pe eficiență împiedică capacitatea judecătorilor de imigrare de a soluţiona dosare complicate și aceasta le-ar putea afecta imigranţilor dreptul la un proces echitabil în instanţă.

Ceea ce vedem aici este o concepţie distorsionată din partea judecătorilor de imigrare. Aceștia consideră că judecătorii de imigrare sunt în funcţie pentru a-i controla pe preşedinte şi pe angajaţii săi din conducere. Ei susțin că „abordarea politică” a administrației Trump faţă de instanțele administrative de imigrare le limitează în mod persistent independenţa judecătorilor de imigrare și îi împinge pe aceştia către emiterea rapidă de hotărâri de expulzare, în loc să se bazeze pe rezolvarea creativă a problemelor și pe rezultate practice pentru persoanele care se prezintă în faţa judecătorilor de imigrare. În realitate, rolul angajaților din subordine este să pună în aplicare politica președintelui, nu să îl controleze pe preşedinte sau pe ministrul justiţiei. Judecătorii de imigrare ar trebui să se bazeze pe „rezultate practice” pentru persoanele în slujba cărora sunt în funcţie, adică pentru cetăţenii Statelor Unite.

Pe lângă faptul că toți sunt angajați ai guvernului, judecătorii de imigrare își desfășoară activitatea în aceleași condiții ca şi comisiile de liberare condiţionată din închisori, unde fiecare persoană care se prezintă în faţa acestora este vinovată. Toate persoanele trimise la EOIR sunt deja imigranţi deportabili, la fel cum toţi solicitanţii care se adresează comisiilor de liberare condiționată  sunt deja condamnaţi şi deţinuţi din închisori. Membrii comisiilor de liberare condiţionată nu îşi expun idei „independente” de eliberare a condamnaţilor periculoşi în societate, nu-i așa?

Din păcate, strategia DOJ de a se concentra pe aspectul de „cadre de conducere” în procesul de descertificare nu este una eficientă. Deși judecătorii de imigrare au atribuţii de conducere asupra personalului instanţelor administrative (sau, cel puțin, dispun de funcţionari care lucrează sub îndrumarea lor), descrierea poziției de nomenclator pentru judecătorul de imigrare nu prevede faptul că acesta ar fi cadru de conducere.

Prin urmare, este mult mai bine să se declare poziția de judecător de imigrare ca poziție de securitate națională, caz în care descertificarea devine automată. Preşedintele George Bush a făcut acest lucru cu agenții speciali de la Agenţia pentru Imigrare şi Vămi (Immigration and Customs Enforcement/ICE) , iar decizia sa a fost confirmată. E timpul ca administrația Trump să își folosească din nou cu vigoare puterea sa executivă.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKER şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

*****