Hans George Klemm s-a născut în 1957 la Dearborn, Michigan. Ca o coincidenţă, în aceeaşi localitate îşi are sediul şi Episcopia Ortodoxă Română din America. Klemm este absolvent al universităţilor Indiana (cu o licenţă în economie şi istorie) şi Stanford (cu un masterat în politica de dezvoltare internaţională). A intrat în serviciul diplomatic în anul 1981 şi fost promovat ca diplomat de rang superior în 2001. Între 2007 şi 2010 a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est. În luna martie 2015 Klemm a fost nominalizat pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România, iar în septembrie 2015 el şi-a preluat postul de ambasador în România, la Bucureşti.

Am avut ocazia să îl cunosc pe domnul ambasador în primăvara şi vara anului 2015, pe când  urma cursurile de limba română de la Foreign Service Institute. Atunci, el mi-a vorbit pe larg despre influenţa unor personalităţi culturale româneşti în formarea sa ca profesionist. Mai târziu, am avut ocazia să îl reîntâlnesc pe domnul ambasador la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României din Washington, DC, cu prilejul unei gale-simpozion pe teme de politică, securitate, management şi cultură a organizaţiei ALIANŢA (The Alliance – Friends of the Romanian-American Alliance).

Cu acea ocazie am avut o scurtă discuţie-interviu cu domnul ambasador.

În anul 2018 România urma să încheie anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. L-am întrebat pe domnul Klemm cum ar caracteriza anul centenar pentru această ţară şi poporul său. Domnul Klemm a folosit prilejul pentru a evoca o serie de personalităţi româneşti care au avut o contribuţie în acest sens, dar şi la formarea sa ca diplomat, în calitate de mentori culturali. El l-a evidenţiat, printre alţii, şi pe Elie Wiesel, originar din România şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (în 1986). Klemm a menţionat că România a parcurs un drum lung pentru a deveni un stat stabil. “Deci, să ne gândim unde era acum o sută de ani în România, o țară sfâșiată de război care din nou a reușit să iasă din acea violență, să se unească și să devină în timp un stat puternic”, a subliniat ambasadorul.

L-am invitat apoi pe domnul Klemm să descrie pe scurt relaţiile româno-americane din timpul administraţiilor Trump şi Iohannis. Ambasadorul a menţionat: „Anul trecut [în 2017], președintele Iohannis a vizitat Washingtonul, s-a întâlnit cu președintele Trump la Casa Albă în iunie 2017 și a avut o întâlnire foarte, foarte cuprinzătoare și productivă. Atunci am fost şi eu, am avut onoarea să fiu în Grădina Trandafirilor [de la Casa Albă] când ne-au acordat conferința de presă. Lucruri importante, istorice, au fost dezbătute în timpul conferinței respective.” Cei doi preşedinţi, Trump şi Iohannis, a mai specificat ambasadorul, au semnalat foarte clar că sunt angajaţi nu numai pe termen scurt şi mediu, dar şi pe termen lung în aprofundarea relaţiilor lor.

În final, l-am rugat pe domnul ambasador să specifice, din punctul său de vedere, provocările cu care se va confrunta România în viitorul apropiat. Klemm a menţionat impactul Brexit asupra României, cu efecte impredictibile pentru mulţi români care se află în Marea Britanie la lucru. De asemenea, o altă provocare importantă a reprezentat-o şi o reprezintă migraţia românilor în lume. Klemm a remarcat faptul că există aproape şase milioane de români în afara graniţelor ţării, care reprezintă un potenţial imens pentru regenerarea României. El a încheiat spunând că statul român „ar trebui să îi readucă pe acești oameni pentru a contribui la dezvoltarea țării”.

M-am despărţit de domnul ambasador cu speranţa că va exista în curând un nou prilej să am cu Domnia Sa o discuţie mai prelungită asupra importantelor probleme care marchează îndelungatele relaţii româno-americane.

Între timp, la puţin timp după ce, în luna iulie 2019, România şi-a încheiat cu success Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, la 20 august 2019, preşedintele României, Klaus Iohannis a avut o a doua întâlnire la Casa Albă cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Cei doi preşedinţi au discutat pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic (lansat cu 22 de ani în urmă). S-a adoptat pentru prima dată o declaraţie comună privind cooperarea politico-militară şi de securitate, precum şi cooperarea economică, în domeniiul energiei inclusiv energia nucleară. De asemenea, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G a reţelelor de comunicaţii fără fir şi s-a discutat despre admiterea României în programul Visa Waiver.

Relaţia transatlantică dintre cele două ţări rămâne stabilă şi este vitală pentru civilizaţia şi valorile comune occidentale.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE/.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

*****

4 COMENTARII

  1. Aceasta este o prezentare foarte frumoasă și cu informaţii utile a actualului ambasador al SUA în România, domnul Hans Klemm. Este foarte interesant faptul că el s-a născut în orașul unde își are sediul Episcopatul Ortodox Român din America.

  2. Domnul Klemm și-a început mandatul în funcția de ambasador al SUA în România în anul 2015. A avut ca îndrumători unele personalități culturale românești. Printre aceștia, câștigătorul Premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, originar din România.

  3. Klemm a subliniat faptul că România a parcurs un drum lung pentru a deveni o națiune stabilă. Președinții Trump și Iohannis s-au întâlnit până acum de două ori, în 2017 și 2019, și ambii s-au angajat să aprofundeze relația dintre Statele Unite și România.

  4. Este demn de menționat faptul că cele două țări beneficiază de un parteneriat strategic de peste douăzeci și doi de ani.

Comments are closed.