Mark Henry Gitenstein s-a născut în anul 1947 în oraşul Montgomery din statul Alabama. Este de origine româno-evreiască, bunicii săi fiind emigranți din orașul Botoșani, din nordul României. pe la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. A urmat cursuri la Duke University și Georgetown Law School.

Gitenstein a ocupat funcția de ambasador al Statelor Unite în România de la 28 august 2009 până la 14 decembrie 2012. În timpul mandatului său a lucrat la consolidarea relațiilor cu România pe probleme de luptă împotriva corupției, îmbunătățirea transparenței și consolidarea statului de drept. El a încurajat, de asemenea, o mai mare implicare a sectorului privat în întreprinderile de stat. Acordul de apărare împotriva rachetelor balistice SUA-România a fost semnat și negociat în timpul mandatului său la București.

Am avut ocazia să îl întâlnesc pe domnul Gitenstein la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu fostul ambasador.

1. Domnule ambasador, ați fost ambasador al Statelor Unite în România în urmă cu un timp. Acum, România urmează să îşi încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum ați caracteriza anul 2018 pentru România și români?

Cum aș caracteriza anul?

2. Anul Centenarului.

Bine…

3. Cu bune şi cu rele, cu plusuri şi cu minusuri …

Păi, știți, problema cu România este că, uneori, așteptările sunt nerealiste. Trebuie să le spun românilor: „Voi încercați să faceți în douăzeci de ani ce le-a luat Statelor Unite o sută de ani ca treburile să meargă” (râde). Știţi, la o sută de ani după ce ne-am adoptat Constituția și am creat o democrație funcțională şi tot trebuie să urmărim resorturile prin care sunt conduse partidele politice și presa și, știţi, a fost şi multă concentrare economică şi ne-au mai trebuit treizeci de ani să depăşim şi asta. Deci, România a făcut progrese extraordinare de la Revoluție, în special din 1989, iar acum sunt foarte optimist relativ la ce face România.

4. Vă mulțumesc mult. Cum ați caracteriza, pe scurt, relațiile SUA cu România în timpul actualelor administrații ale preşedinţilor Trump și Iohannis?

Ei bine, relația românească este între două țări, nu între doi oameni. Și, pe termen lung, nu contează cu adevărat cine este președintele vreunei țări cât timp relația este de la popor la popor. Iar răspunsul nostru este acela de a construi și a reafirma această relație. Iar eu mă simt foarte bine relativ la ceea ce facem cu evenimentele ALIANȚA aici, la Washington. Sunt foarte apropiat de președintele Iohannis, cred că face o treabă foarte bună. Așadar, sunt optimist în ceea ce privește direcţia de mers. Ambasadorul dumneavoastră este aici, îl avem şi noi pe ambasadorul nostru în România, aşa că putem avea o relație foarte strânsă. Deci, o să fie bine.

5. Vă mulțumesc. O ultimă întrebare. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Ei bine, toate țările din Europa se confruntă în mare măsură cu incertitudinea economică și politică, deoarece se pare că în prezent există prea mult haos în Europa,legat de Brexit și de presiunile politice și economice care apasă asupra tuturor domeniilor din Europa, de la vest la est. Dar asta se va rezolva prin intermediul unor forțe chiar mai mari decât Uniunea Europeană. Va depinde de dezvoltarea economiilor din aceste țări. Și, în general, tendința este în direcția potrivită. Deci, dacă sistemele politice pot ține pasul cu aspirațiile, în special ale tinerilor români, va fi bine.

6. Mulțumesc foarte mult, domnule ambasador.

Vă mulțumesc.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

*****

4 COMENTARII

  1. Mark Gitenstein a fost unul dintre cei mai activi ambasadori americani în România. El a funcţionat ca ambasador la Bucureşti între anii 2009 și 2012. În timpul mandatului său, el a contribuit la consolidarea în ţară a statului de drept, concentrându-se pe lupta împotriva corupției, care este endemică în România. Tot în timpul mandatului său a fost semnat și Acordul româno-american de apărare prin rachete balistice.

  2. Ambasadorul Gitenstein este foarte optimist în ceea ce privește România, o țară care a făcut multe progrese de la revoluția sa anticomunistă din 1989.

  3. Soluțiile bune pentru fiecare țară depind de propria dezvoltare economică și de faptul dacă sistemul politic poate ține pasul cu aspirațiile cetățenilor, în special cu cele ale tinerilor, care reprezintă viitorul fiecărei națiuni.

Comments are closed.