„Da, în afara victoriei, în afara Cartei umanitare care va fi pacea viitoare, în afară de garanţiile împotriva reluării posibile a războiului, ceea ce naţiunile mici datorează mai ales Americii, se adaugă egalitatea în materie de drept într-o lume nouă şi mijloacele materiale capabile să o impună.

România este cu adevărat îndreptăţită să aprecieze darul care i se face.

Să ieşi victorioasă dintr-un război zdrobitor, după ce te-ai aflat atât de aproape de pragul catastrofei totale, ce uşurare! Să te uneşti cu Transilvania, leagănul rasei noastre, speranţă a unei primăveri a gloriei şi înţelepciunii, ce bucurie! Să vezi alăturându-ni-se Basarabia, cadet al celor două Alsacii ale noastre, în acelaşi timp cu sora mai mare, atunci când se credea că va trebui să mai aşteptăm, înainte ca ea să-şi reia locul în cămin, ce vis!

Dar să ştii că de acum înainte niciun duşman nu va putea să ameninţe o ţară izolată, să simţim, noi, parii ale istoriei, bătuţi de vânturi, victime prea uşoare ale unor vecini prea puternici, având parte, timp de secole, de lovituri şi nedreptăţi, dar mândri totuşi şi plini de încredere, să simţim că nicio persoană nu ne va mai putea atinge în viitor, fără ca lumea întreagă să se pună în mişcare, fără ca drapelul sacru al Americii să se amestece cu culorile noastre naţionale, aceasta, domnilor, depăşeşte toate visurile noastre, aceasta sfidează exprimarea, aceasta semnifică, pur şi simplu, să dai muritorilor o trăire dumnezeiască!

Pentru a ne fi făcut să întrevedem cerul albastru deasupra negurii compacte a bătăliilor şi pentru a ne fi dat securitate în fericire, pentru a ne fi dat certitudinea de a putea, în fine, realiza misiunea istorică care clocoteşte în venele noastre, vă asigurăm că de acum înainte în marea noastră patrie nu va ieşi din buzele noastre strigătul Trăiască România fără ca buzele noastre să nu dorească să adauge mecanic cuvintele Trăiască America!“ (1922)

Crearea României Mari, acest DAR oferit de SUA, conform lui Titulescu, nu a venit gratuit: există și unele datorii neonorate. Iată ce spune diplomatul româm despre ele, în același context american: „România are către Statele Unite o datorie care la 15 noiembrie 1924 se urcă la circa 45 milioane şi jumătate de dolari şi anume, circa 36 milioane dolari capital şi restul dobânzi întârziate. România recunoaşte Statelor Unite pentru sprijinul pe care l-a primit de la ele atât pentru realizarea, cât şi pentru consolidarea unităţii ei naţionale, a recunoscut întotdeauna această datorie şi a trimis încă de mult o misiune pentru stabilirea debitului ei şi informarea guvernului american despre situaţia economică şi financiară română. De la încetarea războiului, prin propriile ei forţe, România şi-a îmbunătăţit pe zi ce trece starea finanţelor ei. Alăturatul memoriu dovedeşte în detaliu progresele efectuate. Totuşi, din cauza marilor ei trebuinţe interne, din cauza schimbului ei defavorabil, România nu este încă azi în situaţia de a putea face guvernului american oferta de consolidare a datoriei ei, aşa cum ar dori. Deşi România datoreşte pe urma războiului şi altor state sume de trei sau patru ori superioare datoriei către Statele Unite (de exemplu circa 23 milioane lire Marii Britanii şi circa un miliard franci Franţei) România s-a ferit de orice anticipare a discuţiunii chiar a acestor datorii deşi atât de ridicate, deoarece ţinta ei constantă a fostă să trateze cu o lealitate egală pe toţi creditorii ei. România va evita şi în viitor, cu privire la datoriile ei pe urma războiului, orice act care ar putea crea Statelor Unite o situaţie de inferioritate faţă de ceilalţi creditori, chiar cu creanţe mai mari, ai României. În asemenea condiţiuni, România crede a fi îndrituită să beneficieze şi ea de temporizarea momentană, pe care generozitatea americană şi dorinţa guvernului american de a vedea realizarea stabilității economice a Europei, o acordă de fapt celorlalţi debitori ai Statelor Unite, prin lipsa unei cereri imediate de consolidare.“

Impedimentele restituirii datoriilor au motive obiective, parte din ele, sugerează diplomatic Titulescu au fost cauzate de înseși indicațiile Antantei. 1.Distrugerea sondelor de ţiţei la cererea Aliaţilor în condiţiile invadării teritoriului României în proporţie de 2/3. conduce la imposibilitatea de a exporta petrol imediat după semnarea Armistiţiului și e un factor important de depreciere a monedei naţionale. 2.Confiscarea Tezaurului României, trimis la Moscova „la cererea marilor noştri Aliaţi“ depăşea suma de 200.000.000 dolari. Guvernul sovietic a decis că va restitui guvernului român valorile depuse la Moscova, dar niciun cent nu a fost restituit până în prezent“. (M-am documentat personal în legătură cu aceste datorii din presa ieșeană în care au fost traduse niște articole rusești. Vladilen Vinogradov şi Aleksandr Cerneak publică în revistele moscovite „Forum”, respectiv „Mejdunarodnii jurnal” articolele „Cui să îi restituim datoriile” şi „Aurul”. Ziariştii ruşi ne spun că România a intrat în război după negocieri „îndelungi şi dificile, rezervându-şi condiţii extrem de avantajoase…” Înfrângerea armatei române a reprezentat o neplăcută surpriză pentru Rusia, „întrucât ea a trebuit să acopere ruptura frontului”. În 1917- revoluţia bolşevică. Totuşi, „Tratatul de alianţă dintre Rusia şi România n-a fost denunţat, de aceea nu-şi găsesc justificarea acţiunile comenduirii române, care, din dispoziţia guvernului a purces la dezarmarea părţii ruse. A fost întreruptă aprovizionarea cu alimente a militarilor ruşi…Când soldaţii ruşi refuzau să predea armele, românii foloseau forţa, arestau pe considerente politice…deşi în rândul armatei cei cu vederi de stânga erau puţini. Curând s-a văzut clar că agresiunea (!) împotriva armatei aliate era preludiul necesar invadării Basarabiei…Din momentul dezmembrării frontului rusesc din România guvernul acestei ţări a pus mâna pe o uriaşă avuţie de război ce deservea armata rusă. După ocuparea tâlhărească a Basarabiei, guvernul României a procedat aşişderea şi cu depozitele de alimente din regiune…Au rămas pe teritoriul României şi Basarabiei, abandonate de armata rusă, depozite militare cu rezerve considerabile de arme, echipament, muniţie, alimente”. Ruşii au reţinut Tezaurul ca garanţie a restituirii acestora. Căci foştii aliaţi nu aveau reţineri, „confiscau prin forţă, recurgând la ameninţări…Au fost luate 200 de vapoare, remorchere şi barje de pe Dunăre, au căzut în mâinile românilor 500 de vapoare cu abur şi peste 7000 de vagoane, au dispărut economiile militarilor, păstrate în casele de economii de campanie…În memoriul comisiei de stabilire a pretenţiilor RSFSR faţă de România, întocmit în aprilie 1922…Rusia şi Ukraina urmau să primească un miliard de lei-aur…”

Cât despre aurul românesc, se spune că el a fost transportat împreună cu cel rusesc la Samara şi a căzut în mâinile legionarilor cehi, sau ale celor ale soldaţilor lui Kolceak. Ori s-a pierdut, ori a fost furat, în Urali, Siberia sau Extremul Orient…România ar datora, aşadar, o sumă de două ori mai mare decât valoarea Tezaurului…

DATORII, alte datorii. Titulescu acuză: 3.”Emisiile monetare germane în România prin intermediul Băncii Generale”. Folosindu-se de această emisie monetară, germanii au exportat din România „bunuri în valoare de circa 420.000.000 dolari“, „fără a primi vreo contravaloare, ceea ce a zdruncinat economia naţională, iar consecinţele acestei operaţiuni vor fi resimţite timp de mulţi ani de acum înainte“. 4.Prelungirea războiului în 1919, pe frontul de Est împotriva bandelor bolşevice şi pe frontul de Vest împotriva regimului comunist Bela Kuhn a costat șia ea mult guvernul României. „România a fost obligată să continue acest război, nu doar în propriul său interes, ci şi în interesul păcii în Europa Centrală în virtutea mandatului formal dat de Aliaţi şi Puterile Asociate.“ Aici problema e mai complicată, deoarece prin ocuparea Budapestei, fără ordin de la Antanta, armata română a intrat în posesia unor fabrici de armament, trenuri și vapoare pe care le-au dus în afara arcului carpatic, ca pradă de război, niciodată evaluată sau restituită, după cum ne informează Gh. Brătianu în volumul său referitor la intervenția armatei române în Ungaria, 1919 (Ed.Corint). Delegații americani aflați în Conferința de Pace de la Paris au protestat împotriva acestui jaf amenințând că se retrag de la tratative dacă România nu se retrage din Ungaria.

Se pare că și în cadrul acestei vizite în SUA Titulescu personal ar fi avut unele discuții neplăcute: „La 3 şedinţă urâtă cu Winston. Mi-a spus că aranjamentul italian se potriveşte cu datoria noastră ca şi preţul cartofilor pe piaţă cu ea şi că psihologia română nu cedează decât la presiune. Printr-o sforţare asupra mea, i-am răspuns demn şi ne-am separat necertaţi.“