FOTO-ANDREI20ZAMORA20-20FOTOGRAF202

FOTO-ANDREI20ZAMORA20-20FOTOGRAF202Se pare că talentul este o boală aleasă, de sorginte divină, de care nu poţi scăpa. Cine să mai creadă că, în vremurile acestea cenuşii, când versurile se vând într-o mie de exemplare, mai există oameni care visează, care ştiu să cânte şi să facă poezie?

Şi totuşi există. Printre aceştia este şi ardeleanca Rodica Elena Lupu, de profesie jurist, scriitoare consacrată, posesoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Deşi trăieşte în Bucureşti, mereu a fost interesată de cultura şi istoria Spaniei, de legăturile culturale strânse dintre spanioli şi români. Astfel, Rodica Elena Lupu şi-a dorit să prezinte românilor stabiliţi în Madrid şi nu numai, albumul său de muzică românească nemuritoare, Refrene de neuitat, precum şi volumul bilingv de poezii, Cât mai e vreme (¿Cuánto tiempo queda?) Şi pentru că, toamna se numără poeţii…, Radio Diaspora Online din Statele Unite ale Americii, un cunoscut susţinător şi promotor al culturii româneşti în diaspora, şi-a propus să organizeze împreună cu Ambasada României în Regatul Spaniei şi Centrul Hispano-Român din Coslada, cu sprijinul publicaţiei americane Gândacul de Colorado, Camera de Comerţ Româno-Spaniolă, publicaţia Român în lume, Asociaţia Românilor din Comunitatea Madrid, Diaspora TV Online (Televiziunea Românilor Online) şi Editura ANAMAROL, prezentarea CD-ului de muzică românească Refrene de neuitat şi a volumului de poezii, Cât mai e vreme (¿Cuánto tiempo queda?) semnate de scriitoarea, Rodica Elena Lupu. Pentru românii şi spaniolii iubitori de poezie şi muzică, pentru o mai strânsă legătură culturală între românii de acasă şi cei stabiliţi în Spania şi în diferite colţuri ale lumii.

Poezie şi muzică, în prima seară la Madrid…

Într-o atmosferă de poezie şi refrene de muzică românească nemuritoare, în prezenţa echipei diplomatice la Madrid şi a invitaților din comunitatea românească și din mediile de comunicare în limba română din Spania, în 28 octombrie 2010, a avut loc în cadrul Ambasadei României în Spania, prezentarea volumului de poezii semnate de Rodica Elena Lupu şi a refrenelor de neuitat.

Anamaria Almăşan, din partea Ambasadei, a dorit să sublinieze faptul că, „…, este o plăcere să vedem în tumultul preocupărilor zilnice, şi în pofida diverselor vicisitudini, că mai există oameni care scriu poezie. Ne faceţi să ne mai oprim o clipă din aceste preocupări, să ne uităm la condiţia noastră, să ne uitam la spaţiul care ne înconjoară…”. Consilierul, Anamaria Almăşan, a transmis celor prezenţi faptul că, Ambasada a sprijinit în permanenţă legăturile culturale strânse dintre Spania şi România, iar evenimentul din seara zilei de 28 octombrie 2010, „este un exemplu cât se poate de bun în acest sens” şi a îndemnat românii din ţara lui Cervantes „să participe mai activ la astfel de evenimente, să vină cu proiecte noi, care să fie puse în practică cu sprijinul Ambasadei României în Spania.”

La CEPI, muzica românescă şi-a împletit refrenele cu cele spaniole…

După o seară de neuitat petrecută în cadrul Ambasadei României în Spania, a urmat o alta, la fel de specială, în Centrul Hispano-Român din Coslada, unde în prezenţa invitaţilor români şi spanioli, a echipei CEPI, Ana Maria Marinescu, organizatorul şi sufletul evenimentelor culturale din această instituţie, a prezentat invitaţilor într-o manieră aleasă, volumul de poezii, Cât mai e vreme (¿Cuánto tiempo queda?), CD-ul Refrene de neuitat precum şi pe autoarea acestora, Rodica Elena Lupu. În prezentarea sa, Ana Maria Marinescu, a ţinut să evidenţieze strânsa legatură culturală dintre cele două popoare, faptul că spaniolii sunt interesaţi în mod deosebit de obiceiurile, tradiţiile şi cultura poporului român, interes evidenţiat şi în cadrul evenimentului de vineri, 29 octombrie 2010, prin prezenţa unui public spaniol mult mai numeros decât cel al românilor stabiliţi în zonă. Pe fundalul refrenelor muzicale româneşti, spanioli şi români, iubitori de poezie, au schimbat impresii, au legat prietenii unii cu alţii, iar Rodica Elena Lupu a dăruit tuturor celor prezenţi, în semn de preţuire, câte o carte cu autograf şi CD.

Este de remarcat prezenţa la eveniment a directorului Centrului Hispano-Român din Coslada,   care nu este altul decât cunoscutul cântăreţ spaniol de muzică uşoară a anilor ’70, Daniel Velázquez, interpretul refrenelor nemuritoare precum, Perdoname, Perdoname, Vuelve A Jerusalem, Bonita Niña sau Vete, Vete. Este extraordinar faptul că, peste ani şi ani, refrene nemuritoare spaniole şi româneşti, şi-au dat mâna şi s-au îmbrăţişat într-un refren unic şi de neuitat, în cadrul evenimentului prezentat la Centrul Hispano-Român din Coslada, în semn de prietenie, respect reciproc şi toleranţă.

„Dacă-i bal, păi bal să fie…”

La finalul celor două evenimente petrecute în seri speciale, de muzică şi poezie românească, Radio Diaspora Online din SUA, şi-a propus să concluzioneze bilanţul acestora. Şi unde putea mai bine să se realizeze decât în Espacio Niram, acest loc unde de aproape doi ani, arta şi cultura românească a fost şi este în permanenţă evidenţiată într-un mod original?! Că, „Dacă-i bal, păi bal să fie…”. Astfel, în seara zilei de 30 octombrie 2010, scriitoarea Rodica Elena Lupu s-a întâlnit cu cititorii şi admiratorii români şi spanioli, în cadrul emisiunii Vocea emigrantului transmisă în direct din Espacio Niram din Madrid, de Radio Diaspora Online din SUA. În prezenţa unui public numeros, au fost invitaţi să-şi spună părerea despre volumul de poezii, Cât mai e vreme (¿Cuánto tiempo queda?), despre poezia Rodicăi Elena Lupu, să schimbe impresii cu autoarea, oameni de cultură şi artă, spanioli şi români. Printre aceştia, am remarcat prezenţa scriitorului şi filozofului spaniol Héctor Martínez Sanz, autorul romanului Mihai şi Veronica şi a volumului de eseuri Pentagonul, Fabianni Belemuski, directorul editurii Niram Art şi autorul volumul de proză scurtă Jurnalul Capitanului Nwo Sékke şi alte povestiri, Romeo Niram- artist plastic şi iniţiatorul proiectului Espacio Niram, această oază de cultură din centrul Madridului. De asemenea, au mai participat, Bogdan Ater-fotograf, Tudor Şerbanescu-artist plastic, Andrei Zamora-fotograf, Antonio Calderon de Jesus, autorul Proiectului Galeria ArteJescal care prezintă arta românească ce reuneşte artişti din mai multe zone ale României şi nu în ultimul rând, invitatul special la Madrid, Rodica Elena Lupu, care la finalul fiecărui eveniment, a dăruit celor prezenţi, cărţi, autografe şi CD-uri. Evenimentul din Espacio Niram s-a încheiat târziu în noapte, iar bilanţul cultural al celor trei seri desfăşurate la Madrid este unul de mare valoare culturală. Un bilanţ unic, de excepţie, care poartă un singur mesaj adresat tuturor românilor din diaspora: „Să învăţăm să fim mai uniţi, mai toleranţi unii cu alţii, să promovăm cultura şi arta poporului nostru, să învăţăm toate acestea şi de la popoarele care ne-au adoptat, indiferent în ce colţ de lume suntem.”