Azi, când apele se tulbură şi mai mult în Ardeal şi Basarabia, parcă strămoşii, ascunşi în inima fiecărui copac, ca în „Călin (file din poveste)” sau „Muşatin şi codru” de Mihai Eminescu, aşteaptă să ne ajute. Aşa se face că fiecare strop de rouă spirituală adunată în cupa timpului ne poate ajuta să reclădim lumea strămoşilor noştri dintr-un trecut atât de îndepărtat, încât nu avem cuvinte pentru a-l rosti. Antropologia şi geologia au creat ipoteza unor catastrofe planetare care acum şaizeci de milioane de ani au dus la dispariţia dinozaurilor, apoi au fost erele glaciare urmate de topirea calotelor glaciare – şi astfel o succesiune de potopuri.
Ecoul acestor evenimente se regăseşte în mitologia ariană (hindusă şi persană) cât şi în cea chineză, prin ziua când soarele a răsărit de la apus. Mitologia noastră consemnează, prin imaginea lui Moş Nicolae, acele vremuri de început ale lumii noastre, şi fără modestie o spun, înaintea altor civilizaţii pe care le considerăm repere.
Astfel Nicolae este primul copil născut la începutul lumii, început care n-a fost al ignoraţei, căci exista scrisul, el învăţând repede să citească şi astfel a devenit un învăţător de oameni.
Aşa cum spunea J. D. Michaelis în 1759 „Limbajul este un fel de arhivă unde descoperirile sînt la adăpost de cele mai supărătoare accidente; arhivă pe care flăcările n-ar putea s-o mistuie şi care nu ar putea să piară decît o dată cu năruirea totală a naţiunii.” Astfel în lucrarea “Sărbători la români”, publicată în perioada 1910-1914, Tudor Pamfile, menţionează: „Iată ce scrie George Coşbuc sprijinindu-se pe credinţele poporului nostru: Dumnezeu… a pus străjer la miazănoapte pe Sân-Nicoară şi la miazăzi pe Sân-Toader, ca să ţie calea soarelui”. Şi comentează: „De bună seamă că este o greşeală. Nu Sf. Neculai aţine calea soarelui pe la miazănoapte ci Sf. Toader. Sf. Neculai stă la miazăzi, deoarece pe la 6 decemvrie soarele răsare de către amiază, iar de la această zi, după credinţa poporului, soarele începe să răsară tot mai spre miazănoapte.”
Eu cred că nu este nici o greşeală; în memoria colectivă a rămas imaginea acelor vremuri dinaintea unui mare cataclism, care a schimbat poziţia axei Pământului şi chiar data solstiţiului de iarnă – căci după cum ştim soarele de abia pe 22 decembrie „schimbă” direcţia spre nord. De asemenea specialişti au demonstrat că la intervale mari de timp polul magnetic nordic se schimbă cu cel sudic.
Pentru a rămâne în acele ere a catastrofelor în care au apărut şi glaciaţiile urmate de topiri devastatoare voi cita pe Ion Taloş, profesor din 1986 la Universitatea din Köln: “Prin unele din însuşirile lui (Sf. Nicolae), el continuă activitatea lui Poseidon, a lui Neptun şi Hermes… Domeniul lui cel mai important este apa. El a pus capăt potopului”.
Din toate acestea se poate înţelege vechimea sa şi rolul jucat în istoria înaintaşilor de la începutul lumii până azi. Alături de Moş Nicolae în data de 6 dec. se sărbătoreşte arhiepiscopul cetăţii Mira, Sfântul Ierarh Nicolae, care a trăit în sec. IV dHr. În 1574 un călugăr din Spania descifra pe Columna lui Traian imaginea palatului lui Decebal străjuit de trei tineri Lar(i)s. Explicaţia călugărului era că aceştia sunt zeii protectori ai casei la daci; pentru a întări această informaţie amintesc că în dicţionarul Larousse, referindu-se la civilizaţia romană, Jean-Claude Fredouille precizează că Laris au o etimologie necunoscută şi în timp au devenit spirite protectoare ale cetăţii, casei şi familiei. Moş Nicolae este protectorul copiilor, cărora le aduce daruri (inclusiv spirituale), fiind el însuşi primul copil din lume – foarte silitor şi inteligent.
Moş Niculae este protectorul familiei, ajutând fetele să se mărite. A cinsti imaginea Moşului înseamnă a ne cinsti neamul şi trecutul, chiar dacă anumite lucruri par de neînţeles sau de basm. Ele sunt încă vii, aşa cum vie este şi limba noastră – atât cât naţia noastră va exista şi va păstra tradiţia din moşi strămoşi.
