Trail Ridge Road este cea mai înaltă şosea din America, situată la 3.713 metri altitudine. Este cunoscută şi cu numele de US 34. Traversează Parcul Naţional Rocky Mountains din Estes Park spre Grand Lake, Colorado. Se întinde pe aproximativ 90 km, putând fi parcursă în 2 ore fără oprire. Este varianta modernizată a drumului folosit în urmă cu sute de ani de către locuitorii acestor meleaguri.
Pe timp de vară poate reda cele mai spectaculoase privelişti. De-a lungul şoselei poate fi observată şi chiar fotografiată fauna specifică Rocky Mountains, elks (un fel de cerbi dar mult mai mari), chipmunks (veveriţă cu fălci), cerbi, bighorn sheep (un fel de oaie cu coarne) şi alte specii. Pot fi admirate şi peste 200 de specii de plante alpine pitice cu o perioadă de dezvoltare de numai 40 de zile. Iarna, accesul pe acest drum este imposibil din cauza zăpezii care acoperă munţii dar şi şoseaua. Din aceste motive, perioada în care Trail Ridge Road este deschis este limitată. Parcul Naţional se ocupă de administrarea şi menţinerea şoselei pentru traficului turiştilor pe perioada verii. La începutul toamnei Trail Ridge se închide, întorcându-se în braţele Mamei Natură şi rămâne astfel pană la începutul verii următoare.
Faptul că este construită în serpentină, face ca posibilităţile de a fotografia şi a admira peisajele să fie numeroase pe timp de zi sau de noapte. Ziua razele soarelui cad peste crestele muntoase acoperite ici-colo cu zăpadă dând naştere unui peisaj mirific. Iar gheţarii care se topesc pe vârfuri formează izvoare care se scurg până la poalele munţilor spălând pajiştile. Noaptea luminile oraşelor, începând cu Fort Collins şi terminând cu Denver redau o privelişte minunată. De la poalele munţilor, Trail Ridge se vede ca un şarpe de foc încolăcit în jurul piscurilor muntoase.
Trail Ridge este deasemenea un punct de legatură pentru multe trasee de hiking. De la poale până spre cel mai înalt punct, pe tot parcursul drumului turiştii se pot opri in locuri special amenajate pentru a se bucura de peisaj, pentru a fotografia vreu elk sau chiar pentru a lua masa. Se găsesc aici şi un restaurant pentru cei înfometaţi şi un magazin cu suveniruri pentru cei ce doresc sa plece cu o amintire palpabilă de aici.
Pe măsură ce creşte altitudinea, presiunea atmosfe­rică devine tot mai ridicată. Este recomandat ca turiştii cu probleme respiratorii sau cardiace să aibă grijă deosebită, iar apa să fie nelipsită din bagajul acestora.