TVR1, Realizator Claudiu Lucaci: Suntem la Washington, Districtul Columbia, aici unde astăzi a fost prima întâlnire ]între președintele Barack Obama și președintele ales, Donald Trump. Această întâlnire a avut rolul de a clarifica, în primul rând, succesiunea pe care urmează să o lase sau moștenirea pe care Barack Obama o va lăsa lui Donald Trump, respectiv ce va încerca să facă în continuare Donald Trump în această perioadă de 60 de zile, aproximativ până când va prelua efectiv mandatul și va începe Administrația Trump.

Lângă mine se află ambasadorul României in Statele Unite, domnul Maior. Bună ziua, domnule Maior! Am privilegiul să fiu primul ziarist din România care reușește să participe cu dumneavoastră la un interviu chiar în aceste zile tensionate, să le spunem așa. Domnul Maior este ambasadorul nostru în SUA și aș vrea să începem discuția, dacă puteți să ne explicați, cum   s-a văzut, din perspectiva noastră, a diplomației românești, această neobișnuită turnură pe care au avut-o alegerile americane.

George Cristian Maior: Nimic nu este neobișnuit în politica internațională. Au fost alegeri, a ieșit un anumit rezultat pe care-l cunoaștem cu toții. Din totdeauna am operat cu scenarii, în funcție de evoluția evenimentelor și trebuie să fim cât mai repede adaptați la această nouă realitate politică, cu implicații mari, evident diplomatice, strategice, în privința evoluției relațiilor româno-americane.

Realizator: A fost această întâlnire intre cei doi președinți, cel care este în exercițiu, respectiv domnul Trump. Cum interpretați prima lor întâlnire și mesajele pe care  le-au transmis?

George Cristian Maior: Mesajele au fost foarte bune și asigurătoare, în sensul că va urma această tranziție care in mod tradițional in Statele Unite este una lină sau pașnică, cum spun ei. Această întâlnire a avut rolul de a clarifica marile dosare de politică externă, de politică internă, care se vor afla pe masa viitorului președinte și felul in care operează din punct de vedere tehnic, această tranziție. Ea se va translata și in instituțiile americane. De exemplu, ieri am fost la Pentagon și la Departamentul de Stat, unde vor exista echipe de tranziție care vor discuta cu oficialii din aceste instituții pe baza dosarelor existente in privința Pentagonului, evident, securitate, apărare, in privința Departamentului de Stat, marile probleme diplomatice și de politică externă. Am profitat, bineînțeles, de această ocazie pentru a sublinia relevanța dosarului românesc, dacă pot să spun așa, legat de parteneriatul strategic dintre România și SUA. Știți foarte bine, piatra unghiulară a politicii noastre externe și de securitate. El va fi, evident, prezentat echipei de tranziție a domnului Trump in toate aceste instituții…

Realizator: Credeți vă vom simți vreo schimbare efectivă? Haideți să fim, să-i spunem așa, ceva mai pragmatici și să o spunem. Știm că SUA nu schimbă politica și de alianță, de strategie, parteneriate nu se schimbă de la un președinte la altul. Deci nu avem această problemă. In schimb, având în vedere tot ceea ce am auzit in această campanie electorală, credeți că va fi o schimbare, cel puțin imperceptibilă pentru moment și apoi mai puternică in relațiile cu România?

George Cristian Maior: Există o continuitate fundamentală legată de parteneriat, pe palierele sale semnificative, securitate și apărare, politic, diplomatic, relații economice. Eu cred că aceste lucru este foarte bine înțeles la nivelul mai adânc al factorilor de decizii american și nu mă refer la o administrație sau alta. Vom avea de-a face, bineînțeles, cu schimbări în privința unor probleme de politică externă, de politică de securitate, aspecte interne, care derivă din programul asumat de domnul Trump. Noi trebuie să înțelegem aceste schimbări și să ne adaptăm pragmatic, ați folosit aceste cuvânt, la ele. Există premise pentru promovarea clară a intereselor noastre strategice in fața acestei noi administrații, argumente suficiente. Să nu uităm contribuția României in planul securității regionale și internaționale, inclusiv pe linia Ministerului Apărării, acel acord intre forțele politice din România privind bugetul Apărării, exact concordant, pană la urmă, cu viziunea domnului Trump in privința creșterii bugetelor apărării pentru a face /…/ o alianță mai solidă, din acest punct de vedere /…/.

Realizator: România ar putea fi, din punctul de vedere al grilei pe care a stabilit-o domnul Trump, legat de Alianța Nord-Atlantică, intre puținele state care își respectă promisiunea de a contribui cu 2% minim pentru bugetul Apărării din PIB.

George Cristian Maior: Da, exact!

Realizator: Acest lucru ar fi concordant, cum ați spus, cu politica, presupusa, viitoarea politică a administrației Trump. Credeți, însă, că este suficient? Adică, vom păstra aceeași direcție, același tip de parteneriat, chiar dacă putem să spunem că avem un parteneriat extrem de evoluat din punct de vedere militar, cu baze americane, cu Scutul de la Deveselu. Deci, acel lucru voiam să-l aflu.

George Cristian Maior: Absolut sunt convins de acest lucru, există o administrație republicană care va gestiona din punct de vedere al puterii in SUA in următorii ani. Avem o tradiție de relaționare bună cu zona republicană. Să nu uităm că sub o administrație republicană România a fost primită in NATO și s-au construit atât de multe lucruri pe linia strategică și de apărare. Deci, vedeți, lucrurile nu evoluează in rupturi, intr-un vacuum, ci in linii de continuități, cu nuanțe, stiluri diferite, poate și o capacitate mai bună, bazată de pragmatism de a identifica noi segmente ale intereselor național românesc, concordante cu cele ale interesului național american, prin care putem relaționa și dezvolta acest parteneriat vital pentru politica noastră externă și de securitate. Mă refer la relații economice, de exemplu comerț, dar mă refer și la alte aspecte.

Realizator: Chiar voiam să vă întreb despre comerț. Nu vedem, din păcate, cel puțin nu este atât de evident pentru cetățenii români, nu vedem o creștere, o întărire, o ranforsare, să-i spunem așa, a tipului de business pe care poate că un președinte venit din acest domeniu al businessului ar putea să îl favorizeze și pentru țările din Europa de Est și in mod deosebit România. Dar, în momentul acesta, nu vedem o implicare atât de puternică a companiilor americane in România.

George Cristian Maior: Există investiții semnificative, strategice. Să nu uităm Ford, să nu uităm…

Realizator: …mai vechi.

George Cristian Maior: …zona de forțe anunțate, extinderea investiției chiar acum două sau trei luni. Există și o investiție care va fi extinsă substanțial in următorii ani. Există aceste investiții in energie, vorbesc de firma Exxon, care operează în Marea Neagră, cu posibilități uriașe de a-și crește investiția și in acest fel prezența investițiilor americane în România. Deci, se lucrează la aceste chestiuni. Ele vor fi abordate pragmatic, vor continua și sunt convins că vom avea rezultate foarte bune.

Realizator: Bun. Despre români acum, despre cetățenii români

George Cristian Maior: Da.

Realizator: Dacă ne gândim, credem că avem o problemă cu viitoarea administrație Trump, legată strict de călătoriile românilor in SUA, de faptul că noi nu avem posibilitatea să intrăm in acest Program Visa Waiver După ce am reușit să ne înțelegem cu guvernul canadian și am reușit ca pană la sfârșitul anului viitor să avem această…

George Cristian Maior: În contextul Acordului de schimb /…/.

Realizator:  În acel context. Noi nu avem un cuvânt de spus în celălalt tratat care ar fi trebuit să se încheie între SUA și Uniunea Europeană, din păcate, așa că ne putem aștepta la ce e mai rău și anume la o înghețare, indefinită, pe o perioadă indefinită a acestui program Visa Waiver.

George Cristian Maior: Eu spun să nu fim sceptici. În primul rând, acest obiectiv va continua cu forță și va persista pe agenda relațiilor româno-americane, cu argumente serioase, cu argumente inclusiv legate de… chiar viziunea domnului Trump in ceea ce privește întărirea securității interne a SUA, pentru că nu este vorba aici de imigrație ilegală. Dimpotrivă, este vorba de un cadru prin care țările își întăresc din punct de vedere a capacității interne, controlul asupra frontierelor, exact ceea ce facem noi foarte bine și pe linia Ministerului de Interne a Poliției de Frontieră, dar și a schimbului de informații care evident este extraordinar de bun, calitativ cu SUA, in așa fel încât călătoriile cetățenilor români în SUA să aducă, culmea, și un plus de securitate in ceea ce privește ambele țări, pentru că sunt foarte bine centrate pe aceste chestiuni pe care le facem din punct de vedere intern și le fac și ei aici și, doi, să ducă la un interes comun de adâncire a relațiilor culturale și economice. Deci, aceste argumente vor fi prezentate. Evident, este un context complicat, să spunem aici, de dezbatere pe teme mari, inclusiv pe tema imigrației, pe tema pericolului terorist, a modului in care este abordată sau va fi abordată securitatea internă din SUA. Trebuie să le înțelegem, dar trebuie să venim fără niciun menajament, fără nicio inhibiție cu propriile noastre argumente și cred că este și in interesul Americii și a noii administrații să înțeleagă aceste argumente și să continuăm discuția pe aceste teme.

Realizator: Bun, ați pomenit despre aceste relații /…/ din punct de vedere al schimbului de informații, al colectării informațiilor și schimbului intre parteneri. Ați fost o perioadă lungă de timp și director al SRI. Vă este de folos, intr-un fel, mai mult decât pentru un alt ambasador această experiență extraordinară? Aveți o altă capacitate de a discuta cu partenerii americani având in vedere istoricul dumneavoastră?

George Cristian Maior: N-aș amesteca lucrurile. Acum am această poziționare, cunosc foarte bine evoluția relației româno-americane și prin prisma altor funcții pe care le/am ocupat. Am vorbit de Ministerul Apărării; cunosc foarte multă lume din ambele tabere politice de aici și cred că am fost primit foarte bine la nivel de comunicare și sper ca acest lucru va continua și vom profita bineînțeles in interesul nostru național de această chestiune și de aceste chestiuni. Relațiile pe linia de informații sunt o componentă a Parteneriatului strategic și sunt foarte importante in contextul actual de securitate regional și internațional.

Realizator: Bun. Și încă o întrebare, pentru că e important să înțelegem dacă… Indiferent că va fi administrația republicană, ceea ce se va întâmpla în curând, sau democrată, pentru România continuitatea aceasta e mai probabilă decât o ruptură? Haideți să ne gândim și in contextul in care alături de noi, la câteva sute de kilometri există o țară care se pare că-și va schimba cumva imaginea, relația, mă refer la președintele Federației Ruse, Putin, care deja a apreciat această schimbare de administrație.

George Cristian Maior: Da, să fim și aici pragmatici. Evident, nu doar noi, dar și statele din Europa Centrală și de Est, avem o anumită analiză in legătură cu provocările de securitate din regiunea Mării Negre, zona Baltică – și știm acest lucru. Avem o voce puternică in a prezenta oricărei administrații această realitate, pană la urmă strategică. Bineînțeles că din multe puncte de vedere cooperarea in privința combaterii fenomenului terorist a Daesh, in privința Siriei, dintre SUA și Rusia poate fi un lucru benefic pentru interesul de securitate global. Dar, pe de altă parte, aceste chestiuni pe care noi și alte state din Europa Centrală și NATO le-a expus, rămân valabile in argumentare. Există o problemă de securitate regională legată de problema Crimeii și acest lucru va fi evident prezentat noii administrații.

Realizator: Bun. Mulțumesc foarte mult, domnule ambasador! A fost George Cristian Maior, ambasadorul României în SUA.

George Cristian Maior: Mulțumesc și eu!

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

 

 

Notă: Interviul în format video poate fi urmărit aici: http://stiri.tvr.ro/exclusiv-interviu-cu-ambasadorul-romaniei-in-sua–dosarul-romaniei–prezentat-echipei-de-tranzitie-la-pentagon-si-la-departamentul-de-stat_80384.html