Membre atât ale Uniunii Europene cât și ale NATO, integrate mai mult sau mai puțin, în cadrul structurile socio-politce intercomunitare europene, Polonia, Bulgaria și România s-au raliat, de curând, în a face front comun de pledare internațională în fața SUA, pentru eliminarea vizei obligatorii, cetățenilor care doresc să călătorească peste ocean. Demersurile separate ale fiecărui stat au fost începute odată cu admiterea în alianțele militare ale NATO și participarea activă la războaiele SUA din Europa de est și Orientul Mijlociu (războiul din Iugoslavia, conflictul din Kosovo, războiul din Iraq, conflictul din Afganistan, etc.). În prezent doar patru din țările membre ale Uniunii Europene nu beneficiază de Visa Waiver Program (V.W.P.): Polonia, Bulgaria, România și Cipru.
Istoria integrării acestor țări în Uniunea Europeană a urmat, în parte, același curs deși fiecare stat a avut de întâmpinat problematici diferite, atât de ordin intern cât și internațional. Se pare însă că statul de membru unional, obținut după mari eforturi, nu are prea mare influență asupra politicii externe americane, mai exact asupra regimului de vize aplicat de Departamentul de Stat american, cetățenilor acestor țări. Să luăm de pildă cazul Poloniei: o țară cu o istorie fascinantă, care în sec. 16 era una dintre marile puteri militare europene, (reușind să elibereze Viena de sub asediul otoman în 1683), cu o populație astăzi de 38,1 milioane de locuitori, după ce a impresionat cu „primăvara de la Praga” în 1968 și a culminat lupta împotriva regimului comunist cu alegerea lui Lech Walesa, în funcția de președinte al țării în 1990, schimbându-și astfel istoria, a lansat o serie de reforme democrate într-o curbă ascendentă, care au propulsat-o pe rampa de lansare spre Alianța Tratatului Nord Atlantic și Uniunea Europeană, deziderate care au devenit realitate în 1999 și respectiv în 2004. În anii recenți în politica internațională a Poloniei s-a afirmat un puternic curent de susținere a SUA, în războiul acestora împotriva terorismului și organizațiilor afiliate acestuia. Guvernul polonez a răspuns astfel cererii președintelui George Bush, de a trimite trupe militare în teatrele de operațiuni armate din Iraq și Afganistan, demonstrând că Polonia este un aliat stabil și de încredere, care privește cu seriozitate rolul acesteia pe scena politică internațională. Totodată, sfidând din nou sfera de influență a Rusiei în centrul Europei, Polonia a acceptat propunerea SUA de a instala părți ale sistemului de apărare american antirachetă, pe teritoriul ei, în 2008. Dar cu toate acestea Polonia nu a reușit să câștige o gratitudine totală din partea SUA, văzută și așteptată să se întâmple mai ales în demersurile acesteia făcute pentru a fi inclusă pe lista țărilor care beneficiază de Visa Waiver Program. Conform acestui program, cetățenilor polonezi care doresc să călătorească în SUA în scop de afaceri sau simpli turiști, le este admisă intrarea pe teritoriul american, pentru o perioadă de 90 de zile, fără ca în prealabil să fi aplicat pentru o viză de intrare. În ciuda negocierilor de foarte lungă durată dintre guvernul american și cel polonez, visul Poloniei nu a devenit realitate iar șansele ca această țară să fie invitată, într-un viitor apropiat, la acest program sunt foarte reduse.
Politica externă a guvernului american pare să favorizeze doar unele țări europene, după un criteriu care ține de un anumit comportament internațional al acestora, ca să nu spun servilism politico-economic american. Astfel, anumite țări din blocul est-european cum ar fi Republica Cehă, Ungaria, Slovacia precum și din blocul baltic, menționând aici Estonia și Lituania au fost acceptate în programul V.W.P. în luna noiembrie a anului 2008. Țările invitate la program văd în acest accept o recunoaștere a rolului lor jucat pe scena co-participației politice, iar primul ministru ceh, Mirek Topolanek, spunea cu această ocazie ziarului USA Today, că decizia Statelor Unite ale Americii a fost „o eliminare a ultimei relicve a comunismului și a Războiului Rece”.
Vis-a-vis de aceste evenimente Polonia, care a făcut eforturi imense de a cădea în grațiile Unchiului Sam, a fost lăsată pe dinafară. Motivul invocat a fost o rată de refuz al vizei mult prea mare peste cota admisă. Această rată este considerată a fi un indicator al numărului de aplicanți care ar putea să stea peste timpul acordat și foarte posibil să lucreze pe teritoriul american fără permis de muncă. În mod curent această rată de refuz, pentru fiecare țară, trebuie să fie mai mică de 10% pentru ca aceasta să se califice în programul V.W.P.
România urmează parcă aceeași istorie, la fel ca cea a Poloniei: țară aparținătoare fostului bloc comunist, devenită democratică la finele lui ‘89, cu o economie în curs de dezvoltare, este acceptată în structurile N.A.T.O. (2004) și participă activ alături de celelalte țări membre ale alianței, la misiuni de menținere a păcii. Devine parte și mai activă a politicii pan-europene, este acceptată în Uniunea Europeană, colaborând cu Statele Unite pentru a deschide două baze militare aeriene pe teritoriul său. Comparația poate merge și mai departe, cumulând cu decizia recentă a guvernului român de a permite Statelor Unite instalarea unor sisteme de rachete defensive în perimetrul național, ca parte din programul de apărare strategică americană. Se va bucura România de un tratement special din partea S.U.A. pentru toate aceste eforturi? Răspunsul este evaziv, fiind reflectat de realitatea prezentă. În continuare numele României figurează pe lista de ne-invitați la Visa Waiver Program, demonstrând că nu neapărat angajamentele internaționale o vor ajuta ci mai degrabă modificări de infrastructură socio-economică, care la rândul lor vor ridica nivelul de viață și implicit vor scădea rata de refuz al solicitărilor de viză. Autoritățile americane au anunțat că România a avut o rată de refuz a vizelor SUA de 26,3% în anul fiscal 2009, în creștere cu 1,3% față de anul precedent. Dintre cele cinci țări UE ai căror cetățeni au nevoie de vize pentru a intra in SUA, România are rata cea mai mare de respingere a vizelor. Astfel, numai 17,8% dintre bulgarii care au solicitat viza pentru SUA au fost refuzați, 1,4% dintre cetățenii ciprioți, 2% dintre greci si 13,5% dintre polonezi. Cine este vinovat în acest proces al refuzului vizei? Sunt oare bine informați cetățenii români despre seriozitatea cu care trebuie să trateze acest demers? Cât de multe progrese face guvernul României în a ameliora calitativ infrastructura socială? Pentru că degeaba merg diplomații noștri cu jalba-n mână la Washington, cerând eliminarea României de pe lista vizei obligatorii, fără ca să demonstreze onestitatea unui proces economic intern mulțumitor, care ar reduce implicit procentajul cererilor de viză refuzate la București. În aceste condiții, ca răspuns la reacția S.U.A., Ministerul de Externe a anunțat o serie de măsuri pe care intenționează să le ia pentru ca România să poată fi inclusă, într-un viitor apropiat, în V.W.P. Nu cu mult timp în urmă, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al M.A.E., declara pentru Mediafax că „vom continua să lucrăm, împreună cu partenerii americani, astfel încât să poată fi identificate cauzele care au condus la creșterea ratei de refuz, principalul obstacol în calea liberalizării regimului de vize pentru cetățenii români”. S-a vehiculat, așa cum era de așteptat, și ideea de schimbare și înbunătățire a modului de informare a solicitanților, „pentru că rata de refuz depinde, a declarat același purtător de cuvânt, de atitudinea și nivelul de informare al aplicanților în ceea ce privește exigențele procesului consular american de analizare a solicitărilor de viză, precum și prevederile legislației S.U.A…” Una dintre cauzele majore ale nivelului ridicat de refuz, în cazul României, este văzută în repetarea procesului de aplicare după ce acesta a primit răspuns negativ, de către aceeași solicitanți, care practic revin în fața ofițerului consular cu același statut. Evident că se primește din nou un răspuns negativ. „Această situație antrenează creșterea în ansamblu a ratei de refuz, care se calculează prin raportare la numărul de aplicații respinse și nu la numărul de solicitanți”, concluziona Alin Șerbănescu.
Bulgaria pășește în umbra celor două, având și aceasta o rată de refuz peste limita admisă. Ca urmare a acestui fapt, ministrul bulgar de externe, Rumiana Jeleva, a anunțat că va merge anul acesta în SUA pentru a discuta cu autoritățile americane anumite modificări ale condițiilor pentru includerea în programul V.W.P. Cu ocazia unei conferințe de presă pe tema acceptării în programul V.W.P. a unor state din Uniunea Europeană, Rumiana Jeleva a declarat pentru Standard News că „Bulgaria, împreună cu alte țări europene, precum Polonia și România, ai căror cetățeni au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite, își vor uni eforturile pentru a încerca să schimbe reglementările pentru eliminarea vizelor”. Demersului ministrului de externe bulgar i s-au alăturat cele ale omogologilor săi de la București și Varșovia, constituindu-se astfel o triplă alianță cu scopul declarat de a demonstra că țările pe care aceștia le reprezintă în fața organismelor internaționale, sunt pregătite și așteaptă ca SUA să ridice această blocadă, liberalizând regimul de vize. „În prezent, o țară poate fi inclusă în programul Visa Waiver dacă proporția vizelor respinse este mai mică de 3%, iar în Bulgaria este de 13%“, a mai declarat ministrul de externe, precizând că 3% este „un prag foarte jos și trebuie schimbat”. Desigur că este vorba de un demers care trebuie susținut cu tenacitate, nu doar la Departamentul de Stat, dar mai ales în fața Congresului american de la Washington, care are puterea de a decide soarta acestuia. Trebuie demonstrat Congresului că țările aspirante la V.W.P. au încheiat, printre altele, raporturi juridice internaționale cu privire la schimbul de informații și a persoanelor suspecte de trafic ilegal sau terorism, la transferul de persoane cu statut de ședere depășit, la implementarea pașaportului biometric și că au aderat la programul „Air Marshals” de protecție a curselor aeriene, cu destinație directă spre teritoriul american.
