Nătânga Europă a îmbrăcat (sau mai bine-zis ni se spune mereu asta) haina trumposcepticismului. De cum a pășit în afara continentului american Trump a început să devină incomod. Toată lumea s-a obișnuit ca America să vină cu daruri. Cu ajutoare ca pentru sinistrați, cu trupe speciale care să rezolve problemele statelor aflate în dificultate. Cu alte cuvinte, SUA este menită să scoată castanele din foc cu mânuțele ei. Prostul obicei a început de la WW1, când vulpoiul britanic a reușit să-l capaciteze pe Roosevelt să lase Lusitania să fie torpilată de germani pentru un casus belli. Izolaționismul s-a spart de atunci, Statele furnizând carnea de tun în soluționarea problemelor putredului bătrân continent.

Pe Obama, când s-a opintit să iasă, rareori, din țară, l-au primit cu condescendență, de sus. Era președintele blând, care vorbea frumos și nu-l împingea deoparte pe liderul Muntenegrului. Frumos, dar ineficient. Or, de cum a pășit în lumea arabă, Trump le-a impus tipilor înțoliți în burnusuri să-și abandoneze derbedeii care se dedau la mârșăvii teroriste. Fețele europenilor (unele) s-au sluțit de rictusul dezamăgirii când marele constructor Solness al skyscraperilor americani le-a cerut să-și plătească restantele cotizații. Nu cu mult înaintea summitului la care a participat fotogenicul senior american, însoțit de frumusețea fabuloasei lui fiice, o corcitură super, Europa tocmai clocea un plan separatist, de încropire a unei armate europene, împotriva unui dușman nevăzut. Planul s-a clătinat la brexit, la veșnica trădare a englezilor, care a slăbit flancul potrivnic Estului ruso-asiat. Precum niște locatari de lux, dar care nu-și plăteau hotelul, câteva state membre NATO credeau că va merge la infinit practica lăsării pe seama bogatului contribuabil cheltuielile pentru armament și inteligență tactică militară. În fața terorismului, țări mari și tari s-au bâlbâit cam tot la fel când cu gestionarea aiurită a crizei iugoslave. A trebuit și atunci să-și fâlfâie aripile deasupra măcelului avioanele lui Clinton. Din momentul în care Trump le-a pretins europenilor să-și plătească propria apărare teritorială, capitalismul autentic și-a făcut loc în spațiul rămas liber după plecarea lui promițătorului și inutilului Obama. Și au început să curgă criticile la adresa seniorului realist al SUA. De la vlădicile, unele chiar penibile, ca Macroul francez, cu glasul plin de antiamericanism al lui Hollande, până la ultimul teve-comentator dâmbovițel. Trump și-a dăruit întreaga viață construcției, nu distrucției. El este un fenomen incomparabil cu mediocritatea trasă la imprimantă a liderilor europeni. Iar cei care avem membri de familie ajunși cetățeni americani, nu vom fi de acord ca ei să plătească, în dauna propriilor copii, pentru că europenii ezită să-și diminueze confortul, chiar și în momentele tragice, când le explodează și ceștile de cafea. Si fie clar că anti-trumpismul este chiar antiamericanism. Nu e momentul pentru așa ceva.