Vă spune ceva numele Tudor Petruț? Câteva puncte de reper în caz că memoria vă joacă feste: el este nepotul faimosului actor Emanoil Petruț, alături de care a evoluat într-un rol secundar în filmul „Femeia din Ursa Mare”, în anul 1982. Tot el, Tudor Petrut, a dat lovitura pe piața cinematografiei românești cu rolul lui Șerban, în filmul „Liceenii”, alături de Ștefan Bănică Jr și Oana Sârbu, un film care a făcut furori la vremea respectiva și continuă, chiar și în ziua de azi, să atragă noi fani din rândul noii generaţii.
Tudor Petruț, deși nu a cucerit Hollywood-ul, şi-a găsit totuşi consolarea, în brațele lui „Peggy”, o recepționistă funny, care încearcă, într-un stil total aparte, să rezolve problemele unor clienți într-o instituție financiară. Din păcate însă, încercările lui „Peggy” creează o frustrare și mai mare în rândul clienților, frustrare care atrage râsete pe bandă rulantă în rândul telespectatorilor. „Peggy” este rolul în care Tudor Petruț apare într-o reclamă de mare succes, care este difuzată pe posturile principale TV din SUA, o reclamă pentru compania de credit card, Discover. Asta, în paralel cu rolul pe care îl joacă în real life, acela de profesor, la un liceu din Los Angeles unde predă Algebra. După 25 de ani de la rolul său în “Liceenii”, se pare că materia predată de profesoara de matematică, Isoscel (Tamara Buciuceanu), i-a rămas bine întipărită în minte și, iată, peste ani, Tudor Petruț devine un “Isoscel” el însuși, un “Isoscel” made in USA!
Acum câteva zile am avut plăcerea să stau de vorba cu vecinul meu de Stat (California), Tudor Petruţ, care sălășluiește de peste 20 de ani în Los Angeles. Iată ce a urmat în urma discuției mele prietenești cu simpaticul „Peggy”, pardon,Tudor Petruț…
“În primii ani am învățat multe, și nu numai despre America. A fost ca și cum am mai absolvit o facultate”
Dă-mi voie să fac un salt în timp și să mă opresc la momentul “Liceenii”, anul 1987. Ce a însemnat pentru tine acest film în care ai interpretat rolul lui Șerban? Mai îi porți ranchiună lui Mihai (Ștefan Bănică) pentru că ți-a suflat-o (în film, bineînțeles) pe Dana (Oana Sârbu)?
-De fapt, cu Ștefan Bănică jr am fost și suntem ca frații, deci din partea mea să le ia dânsul pe toate (râde), mai ales că le și cântă, le și dansează… Fără ranchiună, ci cu amintiri plăcute și împliniri profesionale, “Liceenii” ne-a lansat pe noi toți, tineri pe-atunci, și ne-a oferit oportunități. Prin film și personajul “Șerban” am călătorit mult prin întreaga țară, am cunoscut o mulțime de oameni, am ascultat poveștile lor. Am învățat cum să ne pastram omenia și să fim vedete cu modestie și înțelepciune, o lecție de viață care ne-a marcat. Până și acum, după atâția ani, înca mai cunosc români stabiliți în California care vorbesc cu drag despre filmul adolescenței lor. Cum i-a marcat pozitiv, cum le-a dat un pic de speranță că încă e loc pentru dragoste și tinerețe zvăpăiată în România anilor optzeci. Pentru noi, emoțiile lor, spectatorilor de atunci, ÎNSEAMNĂ totul.
-Derulăm puțin filmul vieții și ne oprim la momentul 1990. Anul în care ai luat decizia să emigrezi în SUA. De ce această hotărâre și care a fost primul tău impact cu America? Ca o paranteză îți spun, eu când am ajuns în 1995 în Miami, FL, toată lumea era așa de zâmbitoare, mai ales fețele tinere, încât eu credeam că sex-appeal-ul meu era cauza; realitatea însă avea să fie diferită însă… în fapt, așa salută americanii, printr-un smile protocolar… La tine cum a fost?
– M-am căsătorit cu o americancă și s-a născut Alexandru. Am hotărât împreună că este mai bine pentru copil să crească în SUA, mai ales în perioada de tranziție prin care trecea societatea est-europeană a vremii. Apoi s-a născut Ștefan, cimentând americanizarea mea, ca părinte responsabil. Chiar dacă am divorțat, am rămas alături de băieți. În primul rând pentru că vorbeam limba, și pentru că eram familiar cu cultură americană din cauza filmelor vizionate, impactul cu țara tuturor posibilităților a fost destul de ușor. În primii ani am învățat multe, și nu numai despre America. A fost că și cum am mai absolvit o facultate.
„Cu păși mărunți să îmi încerc din nou norocul în îmbietoarea junglă hollywoodiană”
– Ce ai făcut după ce ai ajuns în SUA? Ai încercat lozul cel norocos pe la Hollywood să-ți urmezi cariera de actor? Care a fost primul tău job în State?
– După ce am lucrat la “Bram Stocker’s Dracula” al legendarului Francis Coppola am crezut că Hollywood este ușor de cucerit. Am montat un spectacol de teatru în Los Angeles. Am semnat cu un agent literar pentru cele câteva scenarii de film pe care le-am scris dintr-o suflare (după ce au gestat ani la rând în memorie). Am revenit în țară, unde ca regizor de teatru am montat două muzicaluri și alte cinci spectacole diferite în doi ani. Până când am realizat că înainte de gloria artistică, din ce în mai îndepărtată de realitate, trebuie să supraviețuiesc în California. Am început ca suplinitor, am absolvit a doua specializare la California State University at Long Beach (alma mater a lui Steven Spielberg), de profesor de algebră, și de un deceniu predau la un liceu local. Stabilitatea unei slujbe bine plătite, cu program flexibil, m-a ajutat un numai să mă realizez financiar, ci mi-a oferit timpul și energia să mă ocup de cariera mea. Cu păși mărunți să îmi încerc din nou norocul în îmbietoarea junglă hollywoodiană.
– Ce fac cei doi copii ai tăi? Poate vreunul dintre ei te va răzbuna și va da lovitura la Hollywood. Au înclinații actoricești?
– Alexandru a absolvit universitatea și a început să facă primele demersuri pentru a deveni un sports agent, impresar pentru sportivi de performanță, pasiunea lui. În primul rând vrea să reprezinte jucători de fotbal american, și apoi hocheiști. Dar în timpul perioadei de asistență, va lucra cu actrițe, actori și cântăreți. Cât despre Ștefan, după ce a terminat liceul s-a înscris la colegiu și studiază marketing. Nici gând să aibă de-a face cu lumea filmului, deși nu se știe. El este foarte implicat în industria de automobile, și un mare fan al emisiunilor “Top Gear”. Știu că undeva în visurile lui și-ar dori să fie moderator la variantă americană.
– Cum ți se pare comunitatea românească din SUA? În opinia mea, românii încă sunt dominați de sindromul “capra vecinului” și la nivel de solidaritate, tot în opinia mea, jucăm în ligi inferioare …încă… Tu ce părere ai?
– Viața comunitară românească e din ce în ce mai efervesentă, mai ales după infuzia de tineri specialiști din ultimul deceniu. În bună tradiție însă, românii sunt împărțiți în biserici și bisericuțe. Mulți dintre intelectualii români, artiști plastici, scriitori, profesori universitari, s-au impus în viața cultural artistică locală. Din păcate încă nu au recunoașterea și respectul necesar din partea conaționalilor. Cred că asta trebuie să învățam în primul rând, cum să ne promovăm valorile, cel puțin aici în California unde nu avem suportul pe care românii newyorkezi, de exemplu, îl au de Institutul Cultural Român. Sunt asociații de români care încearcă să coordoneze viață comunitară. Din păcate nu prea sunt milionari de origine română, și chiar dacă sunt mulți români realizați care donează, majoritatea fundațiilor și asociaților suferă de lipsă de fonduri. Ducem lipsă de filantropi.
„România este marea mea dragoste. Și, ca în viață și nu ca în film, am pierdut șansa să fiu alături veșnic de marea mea dragoste”
-Care sunt hobby-urile tale? Ce îți place să faci în timpul liber?
– Mi-ar plăcea să am timp liber. Din cauza distanțelor, îmi petrec mult timp în mașină, ascultând comentarii politice, emisiunile mele preferate. Vizionăm câteva filme pe săptămână, ca să vedem ce se produce, ce se vinde. La televizor nu mă prea uit, decât la fotbal, înregistrez Premiere League și Il Calcio. Merg la meciurile de hochei ale echipei locale Anaheim Ducks destul de des. Citesc ziarul în fiecare zi. Citesc câte un roman în paralel cu o carte de istorie, speculație sau politică. Mi-e greu să mă strâng de pe drumuri că să scriu. Am patru scenarii neterminate și un serial TV. Iar dacă îmi doresc ceva în timpul liber, este să joc fotbal mai des. Cu toate că îmbătrânesc, mai pot trage câte un șut la vinclu!
– Te-ai mai întoarce în România să locuiești definitiv? Și argumentează-mi, te rog, răspunsul tău…
Am realizat la un moment dat, cu tristețe, un adevăr fundamental. După douăzeci de ani în care am trăit intens în California, am călătorit extensiv în America de Nord, am votat pro sau contra în diversele alegeri, m-am văzut la televizor pe mai toate canalelea… una peste alta sunt american, localnic cum ar veni, un alt emigrant care a avut noroc pe pământul făgăduinței. Vorbim cu toții românește, scriu și citesc și înregistrez radio în românește, îmi reprezint țara natală cu cinste și onoare. Mă prezint ca român oriunde am ocazia. Mă mândresc ca român de fiecare dată. Dar casa mea și soția mea și copiii mei și verii mei sunt aici. Și părinții mei, Sanda și George, ne vizitează cât se poate de des. România este marea mea dragoste. Și, ca în viață și nu ca în film, am pierdut șansa să fiu alături veșnic de marea mea dragoste.
„Hollywood este un animal aproape imposibil de domesticit”
-Recent, ai dat lovitura cu …Peggy. Apari pe cele mai cunoscute posturi TV în reclame pentru o importantă companie de Credit Card, este vorba de Discover? Eu, unul, o găsesc foarte funny și cred că are mare succes la public și dovada cea mai bună este că această reclamă a fost aleasă în “Top 10 Commercials of 2010”! Cum ai obținut acest rol?
– N-am crezut niciodată că o să ajung în reclame, și nu m-a preocupat cariera mea actoricească. E plin și prea-plin și supra-plin de actori și aspiranți în Hollywood. Am fost curios, evident, de viața actoricească din cetatea filmului. Printr-un complex de împrejurări, pentru că se căutau est-europeni cu accent exotic, am fost invitat la proba de filmare. M-am hotărât să mă prezint numai ca să văd cum funcționează sistemul. Echipă de la Discover Marketing, de la celebra Martin Agency și de la casă de producție Harvest Films m-a încurajat, m-a îndrumat, și m-a ales. Așa s-a născut “Peggy”. Mă bucur că este o campanie de succes. Am revenit pe platourile de filmare și am învățat foarte multe despre sistem. Despre Hollywood în general. “Peggy” este foarte popular, și sunt fericit de fiecare dată când lumea mă oprește oriunde aș fi pentru poze sau autograf. Reclamele au prins, și personajul este agreat.
– Cu ce te ocupi în prezent? Ai ceva propuneri de la Hollywood? Care este ocupația ta de bază?
– Mă prezint cu bucurie în fiecare dimineață la liceu. Sunt fericit când elevii noștri absolvesc și își iau zborul în viață. După școală alerg la probe de filmare, acum că tot am această oportunitate. Am mai făcut câte un rolișor prin seriale de televiziune. Prin “Peggy” am șansa să cunosc lumea cinematografică, să încerc ceva serios. Ca orice actor, sper să prind un rol în film. Sunt unul dintre acei norocoși pentru care porțile s-au deschis un pic. Dar sunt suficient de realist că este suficient de greu, în cetatea filmului, să susții o carieră. Așa cum am spus mereu, Hollywood este un animal aproape imposibil de domesticit. Asta este și atracția, farmecul nespus al uzinei de vise.
“Eu mă văd la televizor în America și râd sănătos.”
Ce proiecte de viitor ai?
Pentru că sunt, totuși, regizor de meserie, încerc pe toate fronturile posibile să întru în producție cu unul din scenariile pe care le-am scris. Parcurs sinuos și plin de capcane. De fapt, toate coșmarurile mele de Hollywood sunt legate de scenarii. De film. Și totuși cel mai mult mi-e dor de scena de teatru. Din păcate, în capitala filmului, teatrul este că o rudă săracă. Nu are impact.
-Te rog în final un mesaj pentru toți românii, dar în special pentru cei mai tineri care acum iau cunoștință cu filmul “Liceenii” și care te regăsesc în acel film de mare succes, un film care încă atrage noi fani, iată, și după 25 de ani…
– Fără spectatorii noștri de toate vârstele, iubitori și cunoscători, “Liceenii” nu ar fi fost niciodată un film de succes pentru atâta vreme. Lor trebuie să le fim recunoscatori pentru realizările noastre. Iar pentru mai tinerii noștri români din toate colțurile lumii, trebuie să menționez că prin efort și cu sudoare, cu puterea de a trece peste momentele grele, cu o fărâmă de noroc, avem o șansă să ne împlinim până și cele mai imposibile vise. Indiferent de domeniu. Dacă oarecine crede că poate ajunge la televizor în America, mulți din jur zâmbesc condescendent. Eu mă vad la televizor în America și râd sănătos. Atât le doresc tuturor, să meargă înainte!
– Mulțumesc mult pentru acest interviu și îți doresc multă baftă și un rol în filme alături de George Clooney, Brad Pitt sau Julia Roberts…
– Îmi place că ai ales numai celebri actori din generația mea. Concurență grea, foarte grea! (râde)
