tudor_petrut

tudor_petrutLiceenii, filmul care a făcut furori printre tinerii din România anilor ’80 şi i-a făcut celebri pe Oana Sârbu, Ştefan Bănică Jr., Cesonia Postelnicu, Mihai Constantin şi Tudor Petruţ, este filmul care a revoluţionat generaţia de tineri a acelor vremuri. Un film de succes care a încununat tinerii actori cu premiul ACIN al Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolurile lor şi cu premiul de popularitate la celebrul, pe atunci, Festival al Filmului Pentru Tineret de la Costineşti.

Tudor Petruţ, actorul care la aproape 20 de ani a jucat alături de celebrii Tamara Buciuceanu, Ion Caramitru, Cristina Deleanu, Sebastian Papaiani şi Mihai Mereuţă, a devenit cunoscut ca actor în mult râvnitele studiouri de la Hollywood, după ce a fost protagonist în câteva spoturi publicitare iar, în prezent, speră sa dea lovitura cu un scenariu personal la una din casele de producţie americane.

KKN: Ca actor, ai debutat în Misterul lui Herodot în anii copilăriei, apoi ai apărut alături de mult regretatul Emanoil Petruţ, în filmul Femeia din Ursa Mare şi i-ai cântat serenade Biancăi Brad în filmul muzical Zâmbet de soare, regizat de Elisabeta Bostan. Ai devenit faimos interpretând roulul tânărului Şerban Pascu în filmul de mare succes al anilor ’80, Liceenii. Care sunt amintirile tale de suflet din acea perioadă?

Tudor Petruţ: Ce poate fi mai important decât acele câteva cadre alături de Mimi Petruţ, unchiul meu, în singurul film în care am fost împreună? Pentru familia noastră, pentru părinţii mei Sanda şi George Petruţ care încă locuiesc în Bucureşti, înseamnă mai mult decât o amintire trecătoare… Apoi au urmat liceenii hoinari care ne-au stabilit ca o generaţie de tineri actori într-un film al tuturor. Mă leagă de vremurile acelea prietenia care nu s-a şters pentru colegii mei. Şi mă bucur pentru carierele lor minunate. Am trăit o experinţă unică, în contextul de atunci, cu coadă la bilete în plin centrul Bucureştilor. Am realizat într-un târziu că românii sunt liceeni în spirit şi ne-au adoptat cu drag. Muzicalul Zâmbet de soare a fost o lecţie pentru tânărul actor, din care am învăţat multe din detaliile meseriei. Să nu uităm că eu sunt absolvent de regie. Experienţa actoricească din fime m-a ajutat enorm să înţeleg relaţia cu actorul de pe scena teatrală, sau din faţa aparatului de filmat.

KKN: Ai emigrat în Statele Unite ale Americii. Când şi care au fost primii tăi paşi în America?

TP: La vremea respectivă, după ce a căzut zidul, am fost foarte bine primiţi. Eram exotici pentru că veneam din spatele cortinei de fier. Am avut norocul să regizez un spectacol de teatru la Magnolia Playhouse în Hollywood, „Doi tineri din Verona” de Shakespeare. Am realizat atunci că teatrul, pasiunea şi meseria mea, nu însemna mare lucru în cetatea filmului. După ce am regizat o altă piesă în premieră pentru Long Beach Playhouse, am fost dezamăgit, deşi am avut succes de critică. Am recunoscut că singura mea şansa e totuşi lumea fimului. Şi nu eram încă pregătit.

KKN: Regizorul şi actorul Tudor Petruţ a devenit profesor de matematică şi predă într-un liceu din California. Cum reuşeşti să îmbini cele două profesii?

TP: Poate că atunci când eşti la catedră eşti ca pe scenă. Trebuie să motivezi, să îndrumi, să facilitezi accesul la informaţie, să „păcăleşti” tinerii către cunoaştere. Folosesc faptul că sunt o persona publică şi în acelaşi timp predau algebra de liceu drept exempu pentru adolescenţii mei elevi că orice se poate. Cu efort şi pasiune, cu sudoare, cu limitele pe care ţi le impune viaţa, trebuie mers înainte.

KKN: Am înţeles că ţi-ai întemeiat o familie, că ai doi băieţi, că te-ai stabilit în California. În această situaţie, ai un rol extrem de important. Cum te descurci?

TP: M-am stabilit în America pentru că, deşi divorţat, am vrut să fiu tatăl copiilor noştri. Am o relaţie minunată cu băieţii mei, şi mă bucur nespus de parcursul lor. Alexandru Petruţ va absolvi în curând Washington State University, cu specializare în PR/Sports Management şi sunt fericit că se mută cu noi în California pentru a-şi clădi o carieră. Cel mic, Ştefan Petruţ, termină liceul la vară şi a fost acceptat la Facultatea de Marketing. Mă uit la ei şi parcă nu am îmbătrânit degeaba. M-am recăsătorit cu o minunatată doamnă americană de origine romană, care este director de bancă la noi în Orange County. Împreună încercăm cu dragoste să avem o viaţă frumoasă: ne distrăm, călătorim, ne sprijinim unul pe celalat.

KKN: Ştiu că ai scris scenarii de lung metraj. Care este situaţia lor?

TP: Spun mereu, mai în glumă mai în serios, că şansa de a vinde un scenariu în Hollywood este mai mică decât a câştiga loteria… Am scris comedie romantică, aventură ştiinţifico-fantastică, o poveste despre un fost mare jucător de baseball. Chiar şi câteva scenarii care se pot filma în România, cu speranţa să colaborez din nou cu prietenii şi colegii mei de acasă. Scenariile sunt pe piaţă, prin intermediul agentului meu, şi din când în când intrăm în discuţii mai mult sau mai puţin serioase. În medie, un scenariu original circulă cam cinci ani până când îşi găseşte producător. Aşa că sunt, încă, sub medie, deci mai sper în viabilitatea lor. Şi am alte idei la care lucrez constant. Mă ţin ocupat.

KKN: De curând ai apărut într-o serie de spoturi publicitare pentru Discover Card. Ce ne poţi spune despre revenirea pe platourile de filmare, despre momentele petrecute în faimosul Studio 28 din celebrul Universal Studios?

TP: Trebuie să recunosc că m-am simţit ca „acasă”… Am fost parte din echipa de producţie a filmului Bram Stoker’s Dracula cu ani în urmă, şi am avut şansa să lucrez pentru celebrul regizor Francis Ford Coppola. De atunci am fost numai vizitator pe platourile de filmare din Hollywood. Când am fost ales pentru rolul „Peggy” din campania de publicitate a firmei Discover Card, peste noapte am ajuns din nou să am scaunul meu. Şi toată atenţia echipei de filmare. Ca pe vremuri în studiourile Buftea.

KKN: Mai păstrezi vreo legătură cu prietenii tăi din Liceenii?

TP: Corespondăm prin email, că e la moda. Şi le urmăresc carierele cu interes şi bucurie. Chiar de curând ne-au vizitat actorul Adrian Vâlcu cu soţia sa Beatrice, şi Vlad şi Daniela Enăchescu. De la ei am aflat mult mai multe amănunte. Despre copiii şi familiile tuturor, despre scenă şi film, despre viaţa diurnă de acasă.

KKN: Dar cu România?

TP: De mulţi ani am plăcerea de a înregistra un comentariu radio săptămânal, în cadrul emisiunii „Români de peste mări şi ţări”, regizată de simpaticul Radu Micu pentru Radio Timişoara. O parte din aceste comentarii pot fi ascultate şi pe Radio Romănia Cultural, în emisiunile realizate de Corina Mădălina Diaconu.

KKN: Care sunt planurile tale de viitor ca profesor de matematică, jurnalist, actor şi scenarist?

TP: Cred că a venit vremea să iau în serios cariera mea artistică. Că nu mai am prea mult timp. Am format casa de producţie Ma Vie en Blonde Films, şi mă prezint în continuare la probe de film şi televiziune, sub îndrumarea agentei mele. Tot ce n-am făcut în ultimii zece ani trebuie să concentrez astăzi, să mă implic, să umblu, să cunosc lume. Cu răbdare şi multă muncă, cred în şansele mele să merg mai departe. Şi nu renunţ la învăţământ, pentru că sunt printre acei destui de puţini care merg cu drag la muncă. Elevii mei îmi umplu zilele de voie bună.

KKN: Ai devenit cetăţean american de origine română. În planurile tale de viitor, te-ai gândit vreodată să te întorci în România?

TP: După două decenii de America am devenit american. Aici e familia mea, aici sunt băieţii mei, aici decurge viaţa mea. Sunt integrat în mecanismul politic şi social. Mă ridic în picioare şi mă emoţionez de fiecare dată când se cântă imnul naţional, aşa cum îmi dau lacrimile mereu când ascult imnul naţional românesc. Sunt patriot pentru ţara mea de adopţie la fel cum sunt patriot pentru ţara mamă. Şi, la bine şi la rau, aici, în California sunt acum acasă.

KKN: Vom sărbători curând Sfintele Sărbători de Paşte. Ce doreşti să transmiţi cititorilor noştri, românilor de acasă şi de pretutindeni?

TP: Doresc tuturor să sărbătorească în liniste şi pace, alături de cei dragi. Eliberaţi, în sfinţenia momentului, de probleme şi nevoi. Şi să ştie că nouă, celor de aici din California, ne sunt dragi, oriune ar fi!