Preşedintele UDMR, Marko Bela, a atras atenţia că Uniunea ar putea ieşi de la guvernare în cazul în care va apărea o situaţie când nu se va adopta o soluţie corectă într-o problemă majoră şi când măsurile luate de coaliţie sau de Guvern nu coincid cu direcţia urmărită de UDMR. Marko a recizat că, deocamdată, nu a apărut o situaţie care să impună o astfel de decizie şi că nu se pune problema ieşirii Uniunii de la Guvernare.
„Când am spus că nu mai acceptăm măsuri de austeritate pe 2010 am zis că nu mai avem nevoie de ele. Trebuie luate măsuri de relansare, de stimulare a economiei. Noi nu vom mai merge în Guvern atunci când, eventual, va apărea o situaţie când nu se adoptă soluţia corectă într-o problemă majoră, când măsurile luate de coaliţie sau de Guvern nu coincid cu direcţia urmărită de UDMR, cu programul UDMR. Până acum nu a apărut o astfel de situaţie şi de aceea spun că nu s-a pus problema ieşirii noastre din Guvern, deşi se cam doreşte acest lucru, pentru că săptămânal sunt întrebat despre aşa ceva”, a precizat liderul UDMR.
Întrebat care ar fi o soluţie incorectă, cu care UDMR nu ar fi de acord şi care ar duce la decizia ca Uniunii de a nu mai participe în Guvern, Marko a evitat să răspundă.
„Nu prea umblu cu astfel de ameninţări”, a spus liderul UDMR.
Acesta subliniat că dacă se doreşte stimularea economică, trebuie să fie alocate, de exemplu, sume pentru programele UE, pentru că este nevoie şi de o finanţare proprie.
„Dacă vrei bani din UE, trebuie să dai bani pentru propria finanţare. În acest moment nu avem foarte mulţi bani, dar pentru unele măsuri, nici nu e nevoie de foarte mulţi bani, şi trebuie să facem acest efort”, a mai spus Marko.
Liderul UDMR crede că Guvernul va trebui să plătească în perioada următoare facturile şi datoriile înregistrate de stat către sistemul de învăţământ, măsura fiind una de stimulare a economiei şi a firmelor care au executat lucrări şi nu şi-au primit banii.
Potrivit lui Marko, problema datoriilor a fost ridicată în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu inspectorii şcolari responsabili de învăţământul în limba maghiară desfăşurată la Cluj-Napoca.
„S-au ridicat probleme concrete legate de salarizare, de investiţii din învăţământ începute şi neterminate, de facturi neplătite. Guvernul va trebui să aibă grijă să încerce să îşi plătească datoriile şi să continuăm investiţiile. În perioada următoare trebuie plătite anumite datorii. Au fost plătite datoriile spitalelor iar în cazul şcolilor avem o obligaţie de a rezolva situaţiile cu lucrări terminate şi facturi neplătite. Măsura este una de stimulare a economiei. Firme care au efectuat lucrări şi nu li s-au plătit sunt într-o situaţie grea. Trebuie să plătim cât mai repede datoriile, iar în perioada următoare vom încerca să plătim o parte cel puţin, să stabilim priorităţile în investiţiile din educaţie”, a spus Marko Bela.
Potrivit preşedintelui UDMR, la nivel naţional sunt foarte multe lucrări de construcţii în educaţie, fiind începute o serie de investiţii mari, în anii 2007-2008, când bugetul a permis acest lucru.
„Sunt investiţii în campusuri într-o perioadă, 2007-2008, când bugetul a permis şi toţi au avut impresia că lucrările pot fi duse la capăt. Acum trebuie să vedem ce facem cu ele, să plătim datoriile, să continuăm investiţiile, să avem priorităţi clare şi unde e necesar să continuăm”, a explicat Marko Bela.