POPA-C-tin-wb

POPA-C-tin-wbAm făcut un curs facultativ de Istorie a artelor. Ca filolog m-am interesat mai ales de viaţa artiştilor, de posibila corelaţie dintre artele plastice şi literatură. Am citit şi cumpărat multe cărţi din colecţia „Eseuri” şi am urmărit mai ales interferenţa dintre arte, evoluţia gîndirii estetice. Şi m-a interesat mai ales posibilitatea de a cunoaşte redarea frumosului în artă. Deci declar că nu sunt un cunoscător avizat în tainele picturii. L-am întîlnit pe artistul plastic şi licenţiatul în istorie Constantin Popa la Madrid, anul trecut în cafeneaua „Niram Art”, unde mi-am lansat cartea în limba spaniolă: „Los securistas fueron extraterrestres”, Editura Niram Art, Madrid. Lisabona-Berlin.2010. Prima impresie: un flăcău, un student, despre care m-am îndoit că a avut cîteva expoziţii în ţară şi în Spania. Volubil, fără complexe, chiar simpatic, ne-am apropiat pentru că ne preocupau aceleaşi probleme şi mai ales că aveam păreri oarecum diferite despre generaţia de sacrificiu. Fiindcă „sacrificiile” generaţiei mele s-au suprapus parţial cu ale d-lui Popa şi ale copiilor mei.

Ca artist a venit cu o idee interesantă despre „Sindromul lui Ulysse” şi „Pierderea inocenţei”, despre care am comentat cândva. Această problemă îl macină pentru că este presantă pentru generaţia de astăzi. Acest sentiment poate fi înţeles, dar altceva este atunci cînd este trăit. Şi nepoţii şi verişorii şi vecinii sau foştii mei elevi plecaţi în lume să-şi facă un viitor îl trăiesc. Dar cei care-l simt, care încearcă să-l decanteze şi transpună în imagini  artistice sunt creatorii de frumos.

Toţi cei care pleacă în lume sunt nişte Feţi Frumoşi! Şi ei doresc să  devină proprii lor „regi” (să-şi facă un regat, adică un loc unde să fie fericiţi!), să cucerească inima iubitelor viitoare soţii… Şi ei vor fi supuşi unor probe pe care trebuie să le treacă, normal că sunt altele, pentru că şi noi trăim în alte timpuri. Calului cu una sau mai multe inimi, care merge sau zboară i-a luat locul caii-putere de la autobuze sau avioane. Nici duşmanii nu mai sunt aceiaşi pentru imaginaţi: zmei, balauri ori zgripţori. Duşmanii noilor Feţi Frumoşi sunt necunoaşterea limbii ţărilor unde ajung, modul de viaţă, nesiguranţa zilei de mâine, ruperea de familie, de tot ce au acumulat până acum. Teama zilei de mîine, frica primilor sosiţi fără acte că vor fi trimişi acasă, singurătatea, dublată de lipsa de intimitate, umilinţa pe care trebuie s-o accepte, căci acum nu sufletul, nu idealul sau visul contează ci trupul, materialul, concretul:foamea, frigul, sănătatea. Este înşelat de ai lui, de ceilalţi, este insultat, plătit mai puţin decăt a muncit. Nu are drepturi ci numai obligaţii. Şi toate acestea pentru că şi el vrea să-şi căştige o pîine, fiindcă acasă nu are unde, iar aici „pe celălalt tărâm”… nu există câini cu covrigi în coadă.

Artistul suferă pentru că el trăieşte la alt nivel realitatea. Pentru că, aşa după cum observa Constantin Popa în contact cu acest „capitalism sălbatec” el îşi pierde inocenţa şi intimitatea, condiţii primordiale pentru  creator. Devine unul dinte miile de imigranţi: indiferent, brutal, aparent insensibil. Dă impresia că şi-a pierdut puritatea, delicateţea, visul, zborul… De fapt el adună şi sub masca scepticului, a ironiei sau aparentei indiferenţe el îşi clădeşte un depozit de imagini artistice cărora le va da viaţă folosind mijloace specifice. Suferă pentru că vrea să-şi concretizeze trăirile!

Unul dintre Feţi-Frumoşii contemporani este Constantin Popa. I-am văzut tablourile. Şi m-am întrebat cît a suferit omul care reuşeste „să scrie” cu culoarea o „Cântare plastică a omului contemporan”. Edificator, fantastic, mi se pare faptul că titlurile tablourilor sunt materializarea metaforică a tablourilor pe care sunt sigur că exegeţii plastici o vor atesta. Lumina ideilor – Filozofia – generează Naşterea universului material! Societatea contemporană impune Contaminarea, Instinctul de supravieţuire! Secolul al XX-lea a adus Ciuma roşie – Comunismul şi Fascismul – care au impus Politica. O observaţie care mi se pare interesantă: „Istoria este un scorpion care se întoarce îndărăt peste veacuri şi se ucide cu propriul ac”! Comunismul „distruge capitalismul, se vrea Progres, dar redevine Capitalism sălbatec”. Europenii din Spania, Anglia, Franţa Olanda,  Portugalia sau Italia şi… merg să cucerească „Lumea nouă”, făcîndu-i robi pe indigeni, iar acum, după sute de ani europenii din fostul Lagăr Comunist merg în aceleaşi state să fie la rândul lor inrobiţi!

Artistul cunoaşte şi în viaţă, ca orice om momente de lumină denumite „Floare Albastră” sau „Adina”. Una dintre cele mai grele probe pe care trebuie să le treacă neo-Feţii Frumoşi este cea legată de dezmembrarea familiei, sau când îşi caută refugiul în Religie, Contaminare şi  Greutatea integrării. Oare suntem şi noi, ca mai toate popoarele, ca Iuda, Victimile predestinării? Şi o întrebare, care nu se vrea polemică: Viitorul artelor în ţările unde milioane de locuitori dintr-o altă ţară îşi caută un rost se va  concretiza printr-o artă a lor sau şi aici miturile naţionale se vor unifica, completa şi universaliza devenind un bun estetic al omenirii? Şi… „naţionalul” se va păstra doar în numele creatorilor?!