Printre cei aproximativ 40,000 de alergători prezenți și-n acest an la Maratonul de la Chicago, s-a numărat și  fostul sportiv de performanță Virgil Monel Sabou, devenit între timp jurnalist sportiv, acesta alergând pentru o cauză nobilă. Detalii despre cum a reușit să termine cei 42 de kilometri și să treacă linia de sosire, în ciuda accidentării, într-un interviu în exclusivitate. 
Cum de ai decis  participi la maratonul de la Chicago? 
Participarea mea la Chicago Marathon o consider ca fiind firească. Am mai alergat în urmă cu 10 ani, iar anul trecut am ajuns din România la Chicago, după patru ani de la ultima vizită aici, cu doar trei sau patru zile înainte de cursăAtunci nu am putut alergadar mi-am propus  alerg anula cesta
Anul trecut a fost prima oară când am participat ca și spectator la maratonul din Chicago și mi-am reamintit cu plăcere de cursa din 2008, cursă pe care am terminat-o atunci pe locul 27 cu un rezultat de 2 ore, 28 de minute și 11 secundeAcel rezultat reprezintă cea mai bună performanță mea pe distanța maratonului și mi-am dorit  o îmbunătățesc anul acesta. Din păcate nu a fost să fie din cauza accidentărilor cu care m-am confruntat pe parcursul acestui an.
Care a fost cauza pentru care ai alergat
Am alergat pentru bolnavii de cancer și lupta împotriva cancerului
Pentru această cauză am alergat și în urmă cu 10 ani aici la Chicago și am vrut  se reediteze totul.
În viață am fost ajutat în anumite momente de mulți oameniiar acum a fost unul din momentele în care mi-am zis  este cazul  ajut și eu.
Sper  suma pe care am reușit  o adun din donații cu ajutorul prietenilor  facă tratamentul mai ușor pentru cei aflați în suferință.
Ce legătură ai cu sportul
(zâmbește)  putea  spun  fac acest lucru de o viață.
De mic copil mi-am dorit  fac fotbal. Am mers la câteva antrenamente dar am realizat  nu am înclinații spre acest sport și am renunțat.
Am încercat apoi tenisul de câmpdar am rupt 3 sau 4 rachete (de Reghin, din lemnși am renunțat la acest sport costisitor.
Am trecut la atletismîn 1991, deoarece fratele meu mai mare a practicat și el acest sport. Încă de la începuturi m-am descurcat destul de bine și cum prima medalie a venit destul de repede, cu echipa la campionatul național de cros, mi-am zis  acesta este sportul care mi se potrivește cel mai bine, și cred  nu m-am înșelat.
Au urmat alte zeci de medaliiiar în 1995 a venit și prima convocare la lotul național.
Am reușit de-a lungul carierei  obțin clasări pe podium la campionatele naționale și balcaniceiar cea mai mare realizare a carierei o reprezintă medalia de bronz cucerită cu echipa de juniori a României la Campionatul European de Crosdin anul 1997 de la Oeiras – Portugalia.
În 2001 am alergat primul maraton din viața mea, la Zalăuîn cadrul Campionatului Național de MaratonAtunci am reușit  cuceresc titlul național la categoria de vârstă tineret (sub 23 de ani).
Din 2007 am devenit și antrenoriar unul din sportivii antrenați de mine, Sorin Mîneran din Arad, a cucerit titlul național, în proba de maraton, de 4 ori și este campionul ultimelor două edițiiiar duminică, 14 octombrie sper -l cucerească  pe cel de-al V-lea.
Cât de greu a fost traseul având în vedere forma în care erai
Duminică în cadrul maratonului de la Chicago am alergat foarte slab.
Niciodată nu am alergat un timp așa modest, dar la final cursei am fost mai fericit ca niciodată.
Am alergat accidentat și sincer își spun nu am crezut  o  pot  fiu prezent la startul acestei curse. În cele din urmă m-am prezentat la start și m-am rugat lui Dumnezeu  facă o minune și să îmi ajute  duc cursa până la final.
Am început bine, pe un ritm care îmi permitea să obțin un rezultat de 2 ore și 35 de minute. Din păcatedupă numai 4 kilometri au reapărut durerile la mușchii coapsei de la piciorul drept și a trebuit  reduc mult ritmul.
După kilometrul 6 durerile s-au acutizat și am vrut   oprescdar am strâns din dinți și mi-am zisdurerea mea este infinit mai mica decât cea a bolnavilor de cancer care fac chimioterapie. M-am gândit, de asemenea, la faptul  probabil unii din prietenii care au donat bani pentru această cauză ar fi dezamăgiți de un eventual abandon. Și eu aș fi fost foarte dezamăgit.
Exceptând durerile pe care le-am acuzat pot spune  traseul de aici este un traseu abordabil pentru a realiza un rezultat bun. Vremea a fost foarte bunăChiar dacă a plouat puțin pot spune  a fost o zi ideală pentru a înregistra o mare performanțăiar acest lucru a fost demonstrat de vedeta competițieibritanicul Mo Farah care a înregistrat un nou record al țării sale dar și al Europei.
Cum a fost  te întâlnești cu campioana din 2004 la Chicago și 2008 la Olimpiada de la Beijing, Constantina Diță
Cu numai câteva zile înainte de concurs Constantina mi-a scris un mesaj în care mi-a spus  ne vedem la Chicago.
M-am bucurat mult când m-a anunțat  vine aici.
 cunosc cu Constantina Diță de cel puțin 25 de ani. Ne-am cunoscut în cantonament la Băile Felix. Ulterior am fost colegi la lotul national și am participat și la câteva competiții împreunăCampionate Balcanice de Cros și Campionatul Mondial de Cros de la Marakech – Maroc.
Pușaașa îi spunem noi, a rămas aceeași persoană modestă pe care am cunoscut-o în urmă cu 25 de ani. A fost o plăcere  o revăd și  ne reamintim momentele plăcute trăite în cantonamente și la competiții.
Cu o seară înainte de concurs m-a sfătuit  nu forțez piciorul dacă o să am dureri maridar nu am ascultat-o și  bucur  nu am făcut-o. (zâmbește)
Povestește puțin despre activitatea ta jurnalistica, cum ai ajuns om de presă?
Am ajuns  lucrez în presă întâmplător. Un prieten,pe numele lui Vasile, mi-a spus  un ziar local din Zalău caută redactor sportivMi-am depus un CV și în scurt timp am fost chemat pentru o perioadă de probăFiind absolvent al Facultățiide Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj-Napoca nu am avut probleme cu termenii și pot spune că  pricep la sport. Cum era vorba de un ziar local și eu eram sportiv de performanță știam toată mișcareasportivă din Zalău și din județul Sălaj, așa  nu mi-a fost greu  îmi găsesc subiecteDupă numai 3 zile scurse din perioada de probă patroana ziarului mi-a spus  perioada s-a scurtat și sunt angajatUlterior am ajuns  fac televiziune. Am debutat în televiziune la Focus TV, apoi am lucrat la Sălăjeanul TV, iar în final am ajuns la postul regional – ”Regio TV”. Indiferent de ziarul sau televiziunea la care am lucrat am colaborat în permanență cu Sportul Sălăjeanunul din cele mai bune ziare din România. Cu Sportul Sălăjean colaborez și acum și  bucur  pot face parte din echipa respectivului săptămânal de sport.
Monel a mai avut și alte câteva clasările în ultima perioadă de când stă la Chicago:
”The Glo Run Night Race” (10 km) – (14 iulielocul 1 general și locul 1 categoria 35-39 de ani.
BTN – 10 k (12 august) – locul 21 general și locul 1 categoria 35-39 de ani
Chicago Halfmaraton (23 septembrielocul 21 general și locul 2 categoria 35-39 de ani