N-am cunoscut pe nimeni din Maramureș iar despre orașul Vișeu nu am auzit decât în legătură cu construcţia căii ferate – în urmă cu cca. 60 de ani – care l-a legat de o altă localitate rămasă necunoscută mie, Salva. Dar aici, în Chicago, chiar de la prima întâlnire a comunităţii românești, am remarcat o personalitate care propulsase deja Maramureșul în centrul sălii, aș putea spune, chiar în centrul României și iniţiase un vârtej al acţiunilor și al ideilor. M-am apropiat cu grijă de el, cu aceeași reţinere pe care “vânătorii de cicloane” pe care-i vedeţi în programul Weather la TV se apropie de obiectul atenţiei lor. Crescut pe malul Mării Negre, cunosc prea bine pericolul care rezultă din apropierea zidului negru al furtunilor neașteptate.
Ceea ce este negru la Dorel Năsui este părul: ca pana corbului! După figură, vârsta lui este greu de apreciat, pare în orice caz puţin trecut de 35 de ani…dar a venit în SUA în urmă cu 24 de ani și pe atunci era deja un inginer de automatizări și calculatoare consacrat. Deci nu poate să fie așa. Femeia care-l însoţește, Adriana, soţia lui, ar putea fi foarte bine una dintre vedetele de cinema cu mult success, dar se mulţumește cu rolurile de pol al liniștei, al gentileţei feminine, al amfitrioanei desăvârșite, al mamei grijulii pentru cele două fetiţe care constituie mândria părinţilor. Desigur că atenţia mi se oprește mai întâi asupra dânsei, fiindcă nu mi-am putut închipui că în Baia Mare se poate dezvolta o asemenea perfecţiune a eternului femenin.
Neatenţia se plătește! Înainte de a realiza ce se întâmplă mă văd prins în vârtejul unei discuţii aprinse despre politică, tehnică, viaţa în America, evoluţia societăţii din România, schimbările de la Motorola – compania de telefonie americană cu care avusesem și eu câteva contacte profesionale – Politehnica din București, la care am studiat amândoi în urmă cu decenii…Aha! Un prim punct de sprijin, un aspect comun de care pot să mă agăţ ca să descifrez misterul acestui bărbat simpatic dar autoritar, care vorbește cu o convingere pe care n-am așteptat-o de la un “moroșan” și cu o intensitate sonoră care face dificil să te sustragi convingerilor lui. Vine această dominanţă din poziţia lui profesională – President / CEO al unei întreprinderi de telecomunicaţii cu subsidiare în 12 și cu vânzări în 60 de ţări – sau vine din familie, sau vine…din ţara Maramureşului?
Maramureș? “Cimitirul vesel” de la Săpânţa? Salva – Vişeu? și cam atât! Ştiu prea puţin despre această regiune a ţării și de aceea caut mai întâi un manual de istorie. Se pare că a fost locuită de triburile celtice şi de dacii liberi. Graniţa de nord a Imperiului Roman era la muntele Ţibleş. Dar după ce triburile maghiare s-au stabilit în Câmpia Ungară și au pus bazele unei organizaţii statale, Maramureșul devine important ca o zonă de apărare în faţa altor năvălitori, care vin tot dinspre est. Populaţia de aici este susţinută să contribuie la oprirea atacurilor, unii dintre localnici se evidenţiază și caracterul și personalitatea lor se modifică cu timpul: ei devin siguri pe sine, războinici destoinici, cu tărie de caracter și cu o capacitate de a-și impune voinţa mai mare decăt cele ale semenilor lor. Ei preiau conducerea celorlalţi, strâng și averi din care își pot dota soldaţii și li se confirmă statutul special pe care și l-au creeat singuri și de care se bucură. Într-o însemnare din secolul al XIV-lea cuprinsă în “Diplomele Maramureșene” a cărturarului Ioan Mihali de Apsa, este consemnat statutul de nobil al familiei Naso din Vișeu de Jos. Înnobilarea cu blazon este menţionată și în cartea lui Ian Pușcariu, “Date Istorice Privitoare la Familiile Nobile Române”, publicată în 1895 la Sibiu. Blazonul reprezintă un călăreţ în armură călare pe un cal murg. În alte documente, mai recente, se regăsește numele românizat Năsui, iar interlocutorul meu din Chicago este unul dintre descendenţii acelor figuri legendare pentru care maramureșenii de astăzi sunt atât de mândri. Cum a ajuns el aici? Povestea este asemănătoare celei multor altor români din diaspora. Crescut în spiritul tradiţiilor maramureșene, s-a bucurat și de influenţa culturii germane, dominantă în acea parte a Europei. A studiat “Automatică şi Calculatoare” la Bucureşti – obţinând rezultate foarte bune, așa cum îi stă bine unui moroșan, întotdeuna în frunte, învingând multe vicisitudini ale timpurilor acelea. A lucrat la Politehnică și la o întreprindere de specialitate din București, contribuind la introducerea microprocesoarelor în România. Ajunge la Motorola – și atunci și acum întreprinderea nr. 1 în telecomunicaţii guvernamentale – iar Motorola decide în 1990 să reorganizeze legăturile cu clienţii și îi oferă tânărului specialist venit din România posibilitatea de a prelua și dezvolta o anumită parte din piaţa întreprinderii. De aici, trăsăturile tradiţionale ale neamului se dezvoltă impetuos, o dată cu întreprinderea nou formată care între timp a ajuns să aibă un volum de vânzări de peste 100 de milioane de dolari: perseverenţă, ingenuitate, deschidere atât către inovaţiile tehnice cât și către ţările lumii care ar avea nevoie de produsele întreprinderii sale. În prezent, grupul său de firme American International Radio (www.airadio.com) este un nume în mediul de afaceri al comunicaţiilor din toată lumea, aceasta fiind și cea mai mare firmă de IT și de comunicaţii profesionale a unui român din America.
În Chicago, Dorel Năsui se manifestă ca un membru foarte activ al comunităţii române, pe care o sprijină și financiar și, mai ales, îi dă o orientare prin caracterele moștenite din bătrâni: bătăios, convingător, grijuliu și delicat. A fost ales drept președinte al Comitetului Parohial al Bisericii Sf. Petru şi Pavel din Chicago. A militat convingător pentru primirea României în NATO preluând chiar și președenţia organizaţiei România-NATO Alliance. Pentru meritele sale în dezvoltarea ţării Dorel Năsui a fost decorat în anul 2000 cu Ordinul “Pentru Merit”.
Legăturile cu tărâmul natal îl readuc în România, unde investește într-o reţea de distribuţie pentru produsele firmei sale și într-o firmă pentru hardware și software-engineering. Își construiește o casă în Vișeu, contribuie la ridicarea economică a zonei, la renașterea religioasă și la reafirmarea tradiţiilor neamului. Aceasta se manifestă foarte puternic și în creșterea celor două fetiţe, educate în cea mai curată tradiţie maramureșană. Principiile trăite cândva de strămoși, urmate de el însuși o viaţă întreagă și formulate mai târziu în spiritul vremilor noi sunt înscrise cu litere de foc în memoria lor: a) cunoaște-te pe tine însăţi; b) învaţă să iei deciziile necesare în viaţă; c) nu există libertate fară responsabilitate. Dacă nu le-aș fi aflat din gura lui, n-aș fi crezut că principiile – similare celor din cele mai bune manuale de management modern – au fost formulate în urmă cu secole!
De mult, când a ajuns în Chicago, a căutat mai întâi un loc împădurit, ca acasă, ca în Maramureș. Acolo, într-o suburbie și-a construit o casă în care să se simtă bine, să se poată reface după călătoriile lungi departe de cei dragi. La etaj și-a făcut biroul, în care acum, cu toate eforturile și cu toată atenţia pe care i-o solicită întreprinderea, găsește timp să-și scrie lucrarea de doctorat, aceasta urmând să fie încununarea tehnică a carierei lui. Acolo păstrează ustensilele pasiunii lui private – pescuitul la muscă – împreună cu cărţile de istorie și cu documentele preţioase care-i aduc aminte cine este, de fapt, el, Dorel Năsui: un moroșan, acum din Chicago, dispus – ca și strămoșii lui de acum opt secole – să apere până la ultima suflare graniţele moșiei celei noi, fericirea familiei, principiile de viaţă cu radăcini de secole, tradiţia maramureșan – românească.