Am avut onoarea și plăcerea de a-l cunoaște, la New York, în ultimul an al vieții sale, al 95 -lea mai exact, pe Dumitru Radu fost căpitan de linie și aviator de școală veche. A fost coautor, alături de M.Petru, a cărții “Aviația Română în Luptă pe Frontul de Est și Cerul Patriei” – New York 1989 și autor al notelor “Omul și Vremurile în secolul XX”-New York 2010. D.Radu a început cursurile de pilotaj în 1936 (la 19 ani) în cadrul Asociației Române pentru Propagandă Aviației A.R.P.A. din București, reușind să se califice al doilea la cursurile teoretice. A urmat Școală Militară de Aviație Buzău de unde a devenit în ultima fază instructor de zbor. Era angajat la liniile aeriene române L.A.R.E.S. când a izbucnit războiul și a fost implicat activ mai ales în evacuarea Crimeei. A înfruntat moartea fiind doborit în zonă luptelor de la Stalingrad de unde a scăpat teafăr și a continuat să piloteze echipamente de transport greu (Junkers 52). După încetarea războiului a fost angajat pilot de linie la noua Transporturi Aeriene Româno-Sovietice (T.A.R.S.) unde a continuat să execute rute interne și internaționale. Însă odată cu instaurarea ocupanților ruși în punctele cheie ale societății românești și începuturile “Securității”, a intrat repede în conflict cu nimeni altul decât “securistul șef” al aviației civile din România la vremea aceea (același torționar descris în volumul “Incognito” de Petre Dumitriu). Acel securist i-a cerut să participe într-un complot și să-și trădeze colegii și prietenii, lucru pe care Dumitru Radu nu l-a acceptat și în consecință a dus la organizarea acelui “Voiaj deosebit” cum zicea dânsul. Conflictul dintre cei doi a fost punctul de plecare în planificarea fugii către “Libertate”. Așa că a început să planifice acel “Voiaj deosebit” în returul din cursele obișnuite de linie ce urmau să plece de la Arad către București cu escală la Timișoara. A reușit să o aducă pe soția să (Eugenia) și pe soția radiotelegrafistului de bord Neagu Ionescu (singurul complice)la bordul avionului la Timișoara în ziua de 17 Iunie 1948, zi destinată acelui “Voiaj deosebit”.  La 7 minute de zbor după decolare (aproximativ 12 miles) de pe aeroportul Timișoara a întors avionul cap-compass vest și a zburat la râsul copacilor și mai apoi la 2500 m pe direcția Seged-Nagykanitza-Furstenfeld-Salzburg (495 miles). A păcălit copilotului și inginerului de bord că între pasageri sunt 5 agenți americani care or să-i împuște dacă nu duce avionul în “Zonă Americană” din vest. Așa cum se așteptase aceștia 2 nu au opus nici o rezistentă. Așa că după aterizarea la Salzburg au apărut 3 automobile cu steagul american și grupul a fost triat: cei ce vroiau să rămână și cei ce vroiau să se întoarcă în țara. Cert este că din 17 pasageri 8 au vrut să se întoarcă și au fost trimiși în țara cu trenul. S-au întors și copilotul și și inginerul de bord. Ceilalți au fost puși sub protecția Internațional Refugee Organization I.R.O. După o scurtă ședere la Paris a fost angajat de compania aeriană Avianca și a stat o vreme la Bogota apoi UȘĂ, Beirut (AIR Liban ) unde fost martorul multor evenimente din Oriental Mijlociu și din nou UȘĂ (Universal Co.) unde a zburat până la vârstă de 60 de ani (limită că vârstă în UȘĂ) accumuland aproape 30 000 de ore de zbor în 40 de ani. În 2003 când UȘĂ a sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la primul zbor reușit de Frații Wright în UȘĂ, Smithsonian Național Air and Space Museum a hotărât daltuirea în piatră a numelor aviatorilor cu o deosebită pasiune pentru aviație în așa numitul “The Wall of Honor.” Ei bine Muzeul a cerul permisiunea lui D.Radu să-i inscripționeze numele pe acel “The Wall of Honor” lucru pe care l-a acceptat cu mândrie mai ales că celelalte nume pe acele panouri sunt Wilbur și Orville Wright, Linberg, Doolitle, Gleen, Jager etc. pentru mai multe detalii despre dânsul: http://airandspace.și.edu/wallofhonor/profiledetail.cfm?id=6789 De la 60 de ani a continuat să lucreze în slujbă unei agenții de stat până la vârstă de 70 de ani când s-a dedicat activității din comunitatea românească din New York și mai apoi a trecut într-o altă dimensiune la 10 iunie 2012. D-zeu să-l odihnească în pace! Mulțumesc pentru atenție și timp.