Primăria oraşului Suceava a interzis fumatul pe străzi. Interdicţia, sub ameninţarea celor mai severe pedepse,a fost impusă cu…două sute de ani în urmă
Primăria oraşului Suceava a interzis fumatul pe străzile din localitate. Nu astăzi, nu vă impacientaţi, ci cu aproape… două sute de ani în urmă. Între documentele păstrate de Serviciul Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale se află (în Fondul Primăria Oraşului Suceava, dosar 92/1813) un Ordin al Comandamentului Militar al Ţării Bucovinei, cantonat la Suceava, adresat Primăriei oraşului prin care se interzicea în mod ferm fumatul pe străzi, în grajduri sau în poduri cu fân. Documentul, scris în limba germană şi datat 17 februarie 1813, face referire la o interdicţie emisă anterior datei menţionate, interdicţie care nu era însă respectată. Prin documentul în cauză se consemnează faptul că interdicţia „a fost reînnoită din partea comandei Diviziei imperiale, sub ameninţarea celor mai severe pedepse, fără deosebire de stare şi rang”.
„Pedepse fixate prin grele contravenţii poliţieneşti pentru încălcarea acestei legi”
Ordinul impunea Primăriei Oraşului Regesc Suceava (Dem Suczawer Koniglichen Stadtgemeindericht) să republice interdicţia. „în următoarea zi de târg” cu toate „pedepsele fixate prin grele contravenţii poliţieneşti pentru încălcarea acestei legi” şi să facă „foarte severă aplicarea acesteia prin corpul poliţiştilor din subordine”. Nu aflăm din document care erau aceste pedepse, dar înştiinţarea prin care se atrage atenţia asupra interdicţiei fumatului face referire clară la locurile vizate: „străzile publice, grajduri şi poduri cu fân sau paie”.
„În aşa fel trebuie să fie ca să poată fi considerate fără nici un pericol de incendiu”
La acea vreme, Comandamentul Ţării Bucovinei, care solicita pentru Depozitul Militar de Aprovizionare a Trupelor din Suceava noi locuri pentru depozitarea proviziilor armatei austriece, accentua în documentele emise pericolul de incendiu.
Într-un astfel de ordin adresat Primăriei pentru repartizarea unor noi spaţii de depozitare (din nefericire fiind desemnate pentru aceasta bisericile Sf. Nicolae şi Sf. Simion) se subliniază faptul că aceste depozite „în aşa fel trebuie să fie ca să poată fi considerate fără nici un pericol de incendiu”. Faptul că măsura de interdicţie a fumatului viza străzile Sucevei, ne îndrituieşte să credem că fie că existau mulţi fumători, iar oraşul cu clădiri construite cu precădere din lemn era expus pericolului de foc, fie că administraţia austriacă avea serioase temeri cu privire la siguranţa rezervelor din depozitele armatei.
Între cauzele incendiilor se afla şi fumatul
Curtea de la Viena a emis încă din anul 1759 un regulament pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, regulament care a fost apoi difuzat în toate provinciile imperiului.
Acest regulament cadru, care cuprindea 110 puncte, a fost preluat ca model, adaptat şi pus în practică în fiecare localitate după posibilităţile locale.
În esenţă, prevederile acestui regulament, care viza participarea la acţiunile de stingere a incendiilor a locuitorilor din fiecare localitate, subliniau rolul deosebit al comunităţii, cu precădere al meseriaşilor, care trebuiau să se implice cu uneltele lor, având atribuţii specifice pe timpul intervenţiilor în funcţie de profesie. Între cauzele incendiilor se afla şi fumatul.
Măsura impusă era menită să preîntâmpine distrugerile pe care le puteau produce incendiile provocate de fumători
La Suceava, în Bucovina, potrivit unui regulament instituit ceva mai târziu (în anul 1838), administraţia locală a înfiinţat un serviciu pentru stingerea incendiilor care dispunea (potrivit documentelor) de două pompe de incendiu, două vehicule-cisternă, 30 de găleţi, două pompe de mână, câteva topoare şi scări de incendiu.
La 1813 însă, când încă nu se organizase un astfel de serviciu, măsura impusă de Comandamentul Militar al Ţării Bucovinei era menită să preîntâmpine distrugerile pe care le puteau produce incendiile provocate de fumători atât locuitorilor urbei, cât şi depozitelor militare austriece.
