A20Sasu20in20NY20201020by20N20Buda

A20Sasu20in20NY20201020by20N20BudaPrezent la cenaclul „Mihai Eminescu” de la New York, în a doua săptămână a lunii iulie, la invitația poetului Pr. Theodor Damian, criticul și istoricul literar Aurel Sasu a adus din urbea universitară a Clujului Napocensis, câteva cărți editate sub semnătura sa, de o mare valoare istorică dar și literară: Starea de Excepție”, „Despre noi și despre alții”, „Dicționarul Limbii Române de LemnșiAdrian Marino – Cultură și creație”.

Operele lui Aurel Sasu sunt foarte cunoscute în țară, dar prin intermediul cenclului „Mihai Eminescu” au ajuns să fie cunoscute și în America, mai ales la New York. Nu este pentru prima dată când Aurel Sasu vine în mijlocul iubitorilor de literatură românească, de la „Cenaclul de Vineri”, cum a fost ulterior denumită această întrunire literară, chiar de către critic, făcându-se o comparație subtilă cu faimosul „Cenaclul de Luni”, care apăruse prin anii ’80, la Centrul Universitar București și era condus de Nicolae Manolescu. Dacă la București, în acei ani sub regim comunist, se cristalizase nucleul poeziei noii generații – numită și generația în blugi – la New York, sub bagheta atentă a unor oameni dedicați culturii române, au fost puse bazele poeziei din Exil, a poeziei unei generații care a demonstrat că artele, literatura, practic, nu au frontiere!

Cel care a inițiat acest cenaclu, nu numai al poeziei dar și al prozei românești la New York, este poetul Pr. Theodor Damian. De aceea de fiecare dată când cenaclul are invitați, aceștia sunt prezentați protocolar, de către Pr. Theodor Damian, împreună cu cărțile aduse pentru a fi lansate sau comentate. Avându-l de această dată ca invitat pe Prof. Aurel Sasu, un prieten și colaborator vechi al cenaclului, introducerea a fost mai degrabă un salut de bun venit, adresat unui prieten care se reîntoarce la prima lui dragoste: literatura românească din Exil. Printre altele Pr. Theodor Damian preciza că „Aurel este un ideal partener de dialog… extrem de provocator. Lângă el poți să crești, pentru că este profesorul și pedagogul care se arată în orice conversație.” S-au făcut apoi comentarii la cărțile aduse de la Cluj-Napoca, care vor fi lansate de-a lungul a mai multor întâlniri ale cenaclului. S-a menționat numele unui volum scris de Valeriu (Bartolomeu) Anania, mitropolitul de la Cluj-Napoca, intitulat „Memorii, adus special pentru a întregi tabloul lansării a două dintre cărțile lui Aurel Sasu.

Seara culturală a fost dedicată înaltului prelat de la Cluj-Napoca, față de care criticulul Aurel Sasu are un respect imens, nu numai pentru faptul că este o față bisericească, ci mai ales pentru forța și profunzimea intelectuală cu care acesta scrie. Aceasta se poate deduce foarte ușor din paginile cărții „Despre noi și despre alții”, o carte-interviu în care Aure Sasu stă de vorbă cu scriitorul Valeriu Anania. Despre acest interviu, Pr. Theodor Damian spunea că „este foarte interesant din mai multe puncte de vedere, în primul rând modul în care Aurel Sasu adresează întrebările. Dacă le iei și le pui cap la cap, descoperi o întreagă filosofie. În aceste întrebări se ascunde, de fapt, un sistem filosofic de gândire, care este pasat către mitropolit. Prelatul preia aceste pase din zbor, joacă, dar joacă foarte bine! Răspunsurile mitropolitului sunt presărate, din loc în loc, cu un umor foarte fin, ceea ce arată plăcerea pe care acesta a avut-o în a sta de vorbă cu Aurel Sasu. În principiu, întrebările din volum sunt existențiale: despre suferință, despre moarte, despre viață, despre anii din temnițele comuniste, etc.”

Un cometariu intersant l-a avut și M.N.Rusu, care a început prin a citi o frază din cartea de dialog dintre Aurel Sasu și Valeriu Anania. „O ultimă întrebare: au cuvintele suflet? Cum ar trebui să ne comportăm cu ele? Da,  răspunde mitropolitul, cuvintele au suflet, iar cu ele ar trebui să ne purtăm așa cum se poartă îngerii cu Maica Domnului”. În spatele cuvintelor se ascunde un adevăr, care odată pornit de pe buzele mitropolitului, capătă o valență axiomatică, foarte bine sezizată de către critic. Acesta a continuat zicând că „aceasta este o carte a fericirilor”! Aurel Sasu este singurul critic și istoric literar care are un program metodologic și estetic, foarte clar. Mai are însă o altă mare calitate… este singurul critic preocupat de istoria Bisericii Ortodoxe Române, din punct de vedere istoric și nu teologic. Aceată calitate esențială a lui Aurel Sasu se pare că a fost descoperită de Valeriu Anania.  Paginile cărții cuprind de fapt un dialog platonician, dintre doi oameni care – pe o platformă comună, în raport cu Divinitatea – sunt mari creștini și scriitori preocupați de valențele Divinității și cum se poate interpreta și salva cultura românească actuală… prin coeficientul religiei. Un dialog dintre un cleric – Valeriu Anania- și un mirean – Aurel Sasu- care a descoperit punctul comun al discuției despre dogma divină pusă într-o ecuație de sinteză a culturii.Veți oberva că la multe dintre întrebările puse de Aurel Sasu, mitropolitul nu răspunde total… taie fraza astfel că se cează un mister, din alt mister. Cartea aceast este copleșitoare pentru că nu incriminează pe nimeni, nici extrema dreaptă și nici pe cea stângă, autorul alegând linia de mijloc”.

S-a adus în discuție și cartea „Starea de excepție”, care dezvoltă subiectul intrigant al grevei studenților din Cluj, din anul 1946, grevă inițiață și condusă de către tânărul Valeriu Anania. Volumul cuprinde doar anul 1946, un fel de cronologie a evenimentelor politico-sociale, ilustrată în rapoartele de arhivă, în presă locală a vremii de atunci și în notele informative despre mișcarea studențească din inima Ardealului. Despre această carte criticul a spus că este „o carte tristă. Cel puțin pentru mine, pentru că am întâlnit numele unor scriitori cu care am stat la masă… care ulterior au scris împotriva grevei studențești. Meritul lui Valeriu Anania este că a inițiat acest fenomen al rezitenței anticomuniste în cultură, prin această grevă studențească.

Ultimul care a vorbit a fost Aurel Sasu care și-a mărturist bucuria de a fi din nou la New York, „într-o seară de excepție, dăruită unui om de excepție și unei opere excepționale”. Autorul interviului cu omul de cultură Valeriu Anania, mărturisea că a dorit să-l pună pe scriitorul și prelatul ortodox, „față în față cu ceva ce nu îi este la inimă… ceva care-l irită, când îl provoci… care este primul său gând? De iubire? De supărare? Aveam nevoie de această «cheie , pentru ca să-l citesc pe acel om”.

Interviul – ce a devenit mai tâziu o carte: „Despre noi și despre alții” – nu s-a născut dintr-o spontaneitate imediată, care poate fi sesizată la Aurel Sasu foarte des, ci este rezultatul unui întreg angrenaj ceremonial, care a necesitat eforturi și bunăvoință din ambele părți. „Eu nu puteam să îl las pe mitropolitul Bartolomeu să îmi scape de sub un minim control al textelor lecturate – continua criticul – ca să îl pot înțelege. Eu am dorit să îi propun o selecție IPS Bartolomeu, pe care acesta a acceptat-o. Este singura carte de interviu pe care acesta a acceptat să o lucreze cu cineva… Și nu întâmplător acea ultimă întrebare e atât de frumoasă, pentru că acolo cineva a dorit ca acolo să se încheie aceste pagini… care au fost scrise pe stinghia de pat al unui spital. După care medicii i-au interzis să mai folosească un creion, un caiet, un computer… ”

S-a vorbit apoi despre Valeriu Anania ca despre ultimul dintre puținii supraviețuitori ai generației interbelice, pe care criticul a definit-o ca o „generație cu visele ei, o generație cu păcatele ei, cu utopiile și cu tragediile ei… Cei care nu au terminat în temnițele Aiudului sau ale Gherlei au terminat în exilul politic, sau surprimați. A fost o generație care a crezut în primatul spiritualului… Și N. Crainic și ceilalți vorbeau de nevoia unui imperialism al spiritului, dar acesta nu mai există! Acest om, Valeriu Anania la vârsta venerabilă de 90 de ani, vine dintr-o generație care trăia utopia valorilor transistorice… acolo unde noțiunile de jertă, de agonie, de împăcare cu Hristos sunt dincolo de incidența materială.”

Nu mă așteptam ca Aurel Sasu, într-o voce cu o solemnitate aparte, să atingă laturile unei teologii istorice sensibile, vulnerabile tocmai prin expunerea îndelungată la factorii sociali corozivi de natură internă dar și externă, pe care acesta i-a identificat, analizat și explicat și cu alte ocazii. Vedeam acum în persoana criticului literar, profilul unui laic ce vorbea însă Teo-Logia (Theos= Dumnezeu, Logos= Cuvânt) venită pe filiera Părintelui Stăniloae, marele dogmatist și teolog român. Dar acestă calitate a lui Aurel Sasu nu mai surprinde. El s-a definit de mult ca un om al bisericii istorice și un istoric al bisericii oamenilor, de aceea nu m-am mirat când a afirmat că „problemele pe care le are astăzi România sunt și problemele Bisericii și oamenii pe care îi are astăzi România sunt și oamenii Bisericii… Printre oamenii pe care îi are Biserica, este și el (Valeriu Anania, n.n.) cu această teamă că va întâlni, undeva, dincolo, un Dumnezeu singur ca și el.”

La finalul expunerii sale, Aurel Sasu a dorit să aducă o explicație legată de imaginea de pe coperta cărții sale de interviu cu Valeriu Anania, o imagine de mărimea unei fotografii obișnuite, realizată simplu în alb/negru, dar care purta oarecum ciudat, trupul unui arbore sfârtecat de furtună. Vântul lovise arborele pe la mijloc, îl despicase cu furie, aruncându-l de-acurmeziș, formând o tainică încrucișare de trunchiuri moarte. Crucea născută peste noapte, din încrânceneala furtunii cu pădurea, a fost fotografiată de Aurel Sasu, care a găsit imediat inspirația de a o folosi ca un instrument filosofic în coperta volumului. „Coperta aceasta nu este făcută la computer – mărturisea criticul literar – este o imagine fotografiată în marginea unei păduri, unde un copac a fost doborât de furtună, în prezența mea acolo, formând acea cruce. Era în momentul în care îmi pregăteam cartea pentru tipar. Înainte de aceasta, timp de o săptămână, editura îmi cera o imagine pentru copertă, pentru că ei nu aveau nici o idee… Atunci le-am dat fotografia cu crucea din pădure.”