Uneori trăieşti un vis şi ajungi într-un loc de mic copil dorit. Acolo începi să contruieşti castele, să le faci turnuri, apă împrejur… Uiţi să ridici podul! Te trezeşti înconjurat de o lume necunoscută, dar printre alţii îţi zăreşti semenii.
Se spune (nu există încă nici o statistică) că peste 2 milioane de români trăiesc pe pământ american. Nu ne putem număra pentru că unii sunt încă ilegali, ascunşi prin cotloane, tremurând la fiecare maşină de poliţie ce sună-n zare. Alţii au venit cu LOTERIA sau aduşi de rude, după sistemul “reîntregirea familiei”. Cu puţin noroc, şi-au schimbat viaţa. Acum sunt fericiţi! Au maşini, dar au şi rate. Au o casă cu etaj, două băi şi un căţel. Cu banii plătiţi lunar pe “mortgage”, trăiau în România iliesciană jumătate de an. Dar aici nu au grija de mâine, nu se gândesc la ce vor mânca a doua zi. Şi nu mai vor să se întoarcă “acasă”. Parcă în America e mai bine…
Şi totuşi vine o zi în care imaginile din copilărie, dorul de lumea de demult cu mămăliga cu brânză şi laptele plin de caimac de pe masă îţi fură visul. Rămânem cu speranţa că în câţiva ani ne reîntoarcem printre românii noştri de care ne-am debarasat în trecut. Şi ajungem să le facem şi lor chemarea de a veni aici, în America unde vor putea începe să viseze… cu ochii deschişi.
