Dragi prieteni,

Deoarece  se apropie Slăvita Înviere a Domnului, Sfintele Paşte, mă adresez tuturor celor care au fost, într-un fel sau altul, alături de noi, care au crezut în ceea ce facem şi au ridicat, cu fiecare cărămidă pusă la temelia noastră, la rang înalt – de prietenie, cinste şi onoare nefăţarnică, toate întreprinderile noastre. Armonii Culturale, revista universală de creaţie şi atitudine culturală, a reunit, în marea familie culturală creată, de mai bine de 5 ani de zile încoace, nume şi creaţii valoroase ale românilor şi nu numai, din toată lumea. Ne-au călcat cu încredere pragul, maeştri ai condeiului sau ai penelului, s-au înrolat în rândurile noastre, mai tineri scriitori sau artişti, care au devenit foarte repede embleme ale contemporaneităţii. Toate proiectele noastre culturale – revista tipărită şi cea online, antologiile Armonii Culturale, au devenit rampe de lansare pentru mulţi dintre noi, reuşind să reunească în pagini vii de literatură dorurile, visele, dar şi împlinirile românilor. Ne dezicem, aşa cum am afirmat dintotdeauna, de faptele rele ale compatrioţilor noştri, fapte care nu ne reprezintă, nici ca individualitate, nici ca neam! Ne rugăm pentru sufletele lor, ca să se regăsească, să iasă spre îndreptare întru Întâmpinarea Domnului, ca să-i  binecuvânteze cu lumina cunoştinţei, pentru a deveni, din nou, drepţi şi buni, aşa cum sunt, de altfel, românii adevăraţi.

 

Primim, în schimb, cu mare bucurie, orice faptă frumoasă, orice iniţiativă lăudabilă, orice suflet de român care are ceva bun şi valoros de făcut, ori de arătat lumii întregi. Lor le mulţumim, pentru cinstea de a ne numi prieteni! Lor, acestor suflete pline de nobleţe şi românism, care ştiu să fie cu fiecare clipă mai buni, mai generoşi, mai valoroşi! Fie ca Sfintele Paşte să vă aducă în suflet şi în case, binecuvântările Părintelui Luminii, să vă umpleţi de sănătate şi bucurie, să vă fie sufletul o mare de pace şi linişte! Fiţi aproape de toţi cei dragi, cu sinceritate şi căldură, pentru ca să primiţi Lumina Sfântă a Jertfei spre Viaţă! Fie ca aceste sfinte sărbători să vă încarce trupul cu odihnă şi sufletul cu aromă de Cer! Mulţumim, din suflet, întregului colectiv redacţional, colaboratorilor, cititorilor fideli ai revistei şi tuturor AUTORILOR Armonii Culturale, care trudesc întru trimiterea spre lumină a Cuvântului!

 

SĂRBĂTORI FERICITE! UN PAŞTE FERICIT!

 

Acum, este fără umbră de îndoială, o perioadă optimă curăţirii sufletului prin mântuitoarea spovedanie, prin căinţă sinceră şi curată, pentru toate rănile fiinţei noastre, ştiute şi neştiute în faţa Domnului. Jertfa sa de sânge, unică şi irepetabilă, ne face poate să ne gândim mai mult, sau să regândim, relaţia noastră identitară cu Dumnezeu. Îl supăr pe Părintele meu? Îl necinstesc? Îl răstignesc iar şi iar, cu păcatele mele? Îi nesocotesc poruncile, pe care ar trebui să le văd ca pe un îndreptar spre mântuire, ca pe nişte mângâieri vindecătoare în vremuri de restrişte? Da, cu siguranţă, acestea şi mai mari decât acestea am făcut! Sunt om, sunt nevrednic şi păcătos, cu toată fiinţa mea! Să accept aceasta şi să mă resemnez? Niciodată!…

 

Vino, Părinte blând,

vindecă-mi toate neputinţele:

picioarele mele sunt drepte,

dar mersul  eu e şchiop,

ochii mei sunt întregi,

dat văzul meu e-nceţoşat,

urechile mele sunt deschise,

dar auzul meu nu-i deplin,

mâinile mele sunt drepte,

dar pline de tină şi colb,

fiinţa mea e născută din Tine,

dar o simt încărcată de moarte!

 

Vino, Părinte blând,

Vindecă-mi toate păcatele,

şterge-le cu Lumina Ta neîncepută,

spală-le cu Jertfa Ta nemuritoare,

Usucă-le cu suflul Tău Sfânt,

Ridică-le cu  mâinile Tale de Foc!

 

Îţi mulţumesc, Părinte blând,

Că mă asculţi în fiecare clipă,

Nu mă trimiţi în bezna nefiinţei,

Ca plată pentru ce sunt acum!

Nu mă lăsa, ridică-mă,

Ridică-mă din noroiul fiinţei,

şi adu-mă mai aproape de tine!

 

Acum şi-n ceasul nefericirii mele,

Arată-mi unde e Viaţa,

Ca să mă îndrept întru acolo!

 

 

SĂRBĂTORI LUMINATE, CU SĂNĂTATE, PACE ŞI BUCURIE!!! HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Vă doresc o zi superbă, cu mult soare!

Gheorghe A. STROIA

Adjud, 30 aprilie 2016

——————————–

DETALII DE CONTACT


GHEORGHE A. STROIA

Scriitor – Editor – Membru al ARA

28/30 Siret, 625100 Vrancea, RO

fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627 

e-mail: geocosynus@gmail.com

web: www.armoniiculturale.ro