Vis frumos, tors
asemeni firului neîntors.
lunec fericit într-un mit
fără sfărşit,
fără popasuri şi glasuri,
la cele 7 ceasuri.
Şi ajung până şi stăpână
peste bătrâna fântână
ce-a absorbit neştiutul, ştiutul
în adâncul ei absolutul.
Mă cufund în apa ei lină, lumina-
-cerc larg tânjind spre rădăcina;
şi-apoi mă înalţ în zbor, de zor
cu-închipuite aripi, uşor,
ca un înţelept mag alb
neobosit paznic la al lumii prag.
e o datină veche, străveche
dusă din gură în gură, din ureche în ureche,
ce-o să nască, o să crească
de mult aşteptată, vorbită fereastră.
Şi îndepărtatul sunet al graiului alaiului
ce-aşteaptă dincolo de poarta raiului,
va curge-n susur de izvor zămislitor
de nesfârşita dragoste şi dor.
de-aceea ochiu’-nchis nu l-am mai deschis,
ca să rămân veşnic în neperechele meu vis.
