Recent am primit o invitaţie din partea unui amic (termenul mă trimite cu gândul la lumea lui Caragiale, dar Capşa este chiar locul în care…să nu anticipăm însă). Aşadar amicul mi-a spus că în ziua de joi, ora 18, mă invită la Braseria Capşa, la o bere. Acolo va fi şi un prieten al său, un domn general, care îşi sărbătoreşte…
    O invitaţie la o bere, la Braseria Capşa   mai ales întro zi cu soare generos, când bucureştenii încep să se gândească (de pe acum) cu drag la terasele cu umbră îmbelşugată şi cu bere care se consumă “cu responsabilitate” (pentru a nu dăuna grav sănătăţii) – pare o prioritate”. Am decis, fireşte, pentru “a nu dăuna grav (sănătăţiiamiciţiei noastre”, să mă prezint la data şi la ora fixată…Şi ca să nu vin cu mâna goală, am luat şi două sticle de bere, leam “implementat”  întro pungă pentru cadou, în care am ataşat şi un poster (cu dedicaţie) din turneul de poezie în Marea Britanie şi Irlanda, în care fusesem invitaţi patru poeţi români (invitaţie primită din partea unei edituri londoneze), turneu din care transmisesem mai multe corespondenţe telefonice pentru Radio România Actualităţi                
    Era ora 18 fără câteva minute, amicul meu (scriitorul şi compozitorul Marin Voican Ghioroiu trona în mijlocul rândului de mese pentru invitaţi, alături de un domn general din Statele Unite (pe care îl văzusem prima dată la un concert aniversar la Ateneul Român), restul terasei părea aproape pustie şi tocmai mă întrebam dacă nu cumva…Nu am mai apucat să îmi răspund în gând la întrebare fiindcă, precum la un semn magic, pe uşa de la CAPŞA au început să năvălească vreo treizeci-patruzeci de invitaţi (încât mă întrebam cu mirare dacă cumva Marin se apucase săi invite cu generozitate pe toţi), printre care i-am zărit pe scriitorul şi avocatul Marcel Ion Fandarac, pe actriţa Manuela Golescu, pe Profesorul Dr. Viorel Roman (consilier academic la Universitatea din Bremen), pe economistul Emil Niculescu, pe jurnalistul Corneliu Vlad (la care aveau să se adauge mai târziu Generalul (r) Gheorghe Marcu şi  Generalul SRI (r) Vasile Mălureanu ). Cu excepţia lui Marcel Fandarac (întâlnit inainte de 1989 în câteva cenacluri bucureştene) şi a lui Marin Voican Ghioroiu (cu care colaborasem la mai multe manifestări culturale de la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti şi la Zilele HESPERUS, unde el se ocupase de partea de etnografie şi folclor /mereu îmi vine în minte o ediţie a unei manifestări HESPERUS de la Muzeul Satului, unde ne povestise despre participarea sa la un festival de folclor din Franţa ), pe ceilalţi aveam să-i cunosc în acea seară, care însemna, de fapt, o nouă ediţie a “Scriitorului Român” (cenaclu inventat de către Marcel Ion Fandarac, unde participase recent  – îmi semnalase Marin Voican Ghioroiu o înregistrare de pe YOU TUBE – şi Academicianul Eugen Simion).

     Misterul “invitaţiei la o bere la Capşa“ avea să se dezlege aşadar rapid… Fusesem deci invitat la o manifestare a “Scriitorului Român“ (al cărui vis părea să fie  reînvierea boemei bucureştene de la CAPŞAdar asupra acestui vis vom reveni cât mai curând posibil).

(o precizare: acest text nu este CRONICA manifestării de la Capşa a “Scriitorului Român”; nu puteam să îmi asum un asemenea rol de vreme ce eu nici măcar nu am ştiut ce urma să se petreacă acolo; fusesem pur şi simplu invitat de către un amic la o bere; ca atare mă simt obligat să îmi cer scuze faţă de toţi cei pe care nu am reuşit săi menţionez aici; cu unii dintre ei voi realiza interviuri, pe alţíi rămâne săi descopăr pe parcurs…
 
Câteva lucruri care mi-au atras atenţia
 
     Marcel Ion Fandarac, iniţiatorul „Scriitorului Român”, ne-a prezentat şi o revistă care poartă numele cenaclului, dar cum nu am reuşit să o răsfoiesc fiindcă nu au existat suficiente exemplare care să fie oferite invitaţilor, nu pot să ofer detalii. Am reţinut doar, din intervenţiile sale, promisiunea criticului Nicolae Manolescu de a citi în avion volumul de versuri aparţinând poetului amintit, precum şi refuzul acestuia de al mai oferi (că “doar nu era roman să fie citit în avion”, afirmă poetul).
Deosebit de captivantă a fost intervenţia actriţei Manuela Golescu (iniţiatoare şi Preşedinte al Fundaţiei Golescu), cea care a întrebat la un moment dat dacă poate să ofere un moment EMINESCU 
   Recunosc că am citit cu deosebit interes informaţiile de pe Internet legate de activitatea sa în teatru, televiziune şi în cultură. Cu siguranţă că fără berea la care fusesem invitat la Capşa nu aş fi descoperit o personalitate deosebită. 
 
    Am descoperit, abia a doua zi, că am stat la Capşa lângă o personalitate cu totul deosebită, Profesorul Dr. Viorel Roman (cu care doresc să realizez un interviu), mi-am amintit că îl ştiam de mulţi ani pe jurnalistul Corneliu Vlad (dar tot de ani de zile nu-l mai întâlnisem), dar surpriza a fost când domnul General SRI (r) Vasile Mălureanu  mia oferit, la finalul serii, cartea domniei sale „Apărarea ordinii constituţionale. Perspectiva unui ofiţer de informaţiipublicată în 2016 la Editura PACO, dar a adăugat şi un exemplar din “VITRALII”. LUMINI ŞI UMBRE. Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, Anul VIII, Nr. 30, 2017,  în ideea că voi scrie undeva despre ele. Domnul General Mălureanu mia explicat că această carte a fost prezentată anul trecut la o universitate din Braşov, iar cu domnul General Marcu am convenit că voi realiza un interviu pe parcurs. 
    A fost o seară cu totul deosebită, mult mai mult decât o simplă participare la o bere la Braseria Capşa, nu au trecut neobservate nici momentele lirice din poezia boemei româneşti, nici visul “Scriitorului Român” de a reînvia spiritul boemei bucureştene de altadată, dar voi prefera să închei cu evocarea unui talent care a fost liantul serii prin intervenţiile sale la chitară, iar acest nume trebuie reţinutClaudiu Marian. În rest a fost o seară cu multe ideievocăriintervenţiiprezentări (de colecţii de şepci /de epocăşi, evident…berecă doar pentru asta fusesem invitat la Capşa !