Iarna, aerul foşneşte a mătasă
E armonie şi-atâta iubire!
Se-aude a orei încetineală rotire
În învechita pendulă din casă.
O stea oprită pe cer luminează…
Raze de-argint ajung în depărtare
Polei de ger noaptea incendiază
O, ce colind! Suavă sărbătoare;
“Ard tălpile Mariei de atâta drum,
Totuşi, priveşte-n faţă vitejeşte,
C-un asin blând doar Iosif o-nsoţeşte
În staulu-ncălzit cu abur şi cu fum“.
Icoana, lumii-a rămas moştenire
(Mamă şi prunc ne-ocrotesc amândoi)
Şi iată, iar tresar inimile-n noi
De vis unite şi de-mpărtăşire.
În flori, pe geamul zării se preface,
Lumina. Freamătă-n brad culori şi jar…
În minte toţi cei dragi, din nou, apar
Şi timpu-n amintire se desface..
Privirea ne e-n crengi strălucitoare
Şi rugăciunea-n lacrimi pe obraz,
Un dor iar ne cuprinde…şi-n extaz
Plutim, plutim în marea sărbătoare…
………………………………………………………..
Şi trec trei zile-n ornice solare
Imaculate-n jocul de zăpadă.
Ca-n somn rămânem speranţelor pradă…
În doru-acesta orb proptit în zare…
Lia Ruse
