Părinte drag, Poet iubit!…

Cu Dumnezeu trebui să stai

În poarta sfântă de la Rai;

Că ai muncit şi ai trudit

 

Ca versului să-i dai mărire,

Când chipul mamei ai zugrăvit;

În aur fin cuvântu-ai făurit,

În inimi l-ai sădit spre nemurire…

 

Prin armonii seducătoare,

Şi-n ritmul muzicii cereşti

I-ai pus arome pământeşti

Şi murmur dulce de izvoare.

 

În simfonii nemuritoare…

Cadenţă timpului ai dat;

Spre înălţimi le-ai ridicat

Spre glorie nepieritoare…

 

Luceafărul şi Luna plină,

Şi ne-ai cântat încetişor…

Îndrăgostit, cu-atâta dor –

Iubita Doină, cea divină!

 

Cuvinte găsit-ai pe înţeles,

Şi-n în rime ‘mperecheate,

Simplu le-ai spus pe toate,

Strai nou le-ai dat în vers.

 

Şi ai zburat spre infinit

Ca Pasărea Măiastră,

Grăind în limba noastră –

Cu noi te-ai contopit…

 

 

Drag Poet, iubit părinte,

Parcă nici n-ai fi plecat!

Am rămas cum ne-ai lăsat:

Truditori şi fără minte…

 

Cabotini fără chemare…

Alţi farsori cu alte măşti,

Au venit, ne iau de proşti –

Panglicari, cu gura mare.

 

Of, tare-s răi şi de temut…

Numai Tu mai eşti cu noi;

Vremuri grele, mari nevoi,

Trăim azi… Poet iubit!

 

Ţara noastră-i despărţită,

Codrii Bucovinei plâng…

Drag Poet, iubit şi sfânt,

Tot românul nu te uită!

 

Tu mai păzești al țării hotar…

Luceafăr sfânt, flacără vie!

Cu toți, din Marea Românie,

Te venerăm, Poet vizionar!