Lumea Viitorului Rescrisa prin Visul unui Copil

Lumea Viitorului Rescrisa prin Visul unui CopilDeși nu mergea încă la școală, îi plăcea să se gândească la ce dorea să devină când va deveni adult și când va putea să își croiască drumul prin viață de unul singur. Dar până atunci, trebuia să se mulțumească să aștepte și să parcurgă treptele copilăriei, așa cum îi erau date, pas cu pas.
Se bucura când auzea basme și povești pentru copii, așa cum îi erau citite de părinți sau de alte persoane apropiate. Întotdeauna, după ce le asculta, rămânea tăcut, închidea ochii și își închipuia acea lume fantastică plină de creaturi neobișnuite. Mereu îi făcea plăcere să se plimbe printre personajele vreunei povestiri și să intervină în acțiunea pe care o știa pentru a-i schimba cursul.
Uneori, stătea întins pe pat ore în șir și trăia în imaginație acea alternativă la realitate, lucru ce îl bucura profund. Se gândea că așa va fi și în viața pe care urma să o trăiască, că zmeii vor fi înfrânți, nedreptățile vor fi reparate, oamenii vor deveni mai buni, iar răul va fi izgonit pentru totdeauna de pe tărâmul acestei lumi. Pe el se vedea asemenea unui nobil cavaler, care învingea la fiecare pas în lupta pentru victoria cauzei dreptății.
Dacă sfârșitul vreunei basm era nefericit, el imediat îl rescria în imaginație pentru a-i conferi un final plin de bucurie. Eventual, adăuga o nouă parte, unde prin intervenții miraculoase, personajele pozitive erau aduse la viață sau eliberate și puse la locul lor în ansamblul istorisirii. Și acest lucru îi plăcea de fapt cel mai mult, mai precis, să modifice cursul acțiunii, așa cum era scris de către autor, spre o altă destinație, care să-i confere de fiecare dată o nuanță de bucurie, împlinire și biruință a binelui.
Alteori, când cursul acțiunii i se părea prea dureros, intervenea prin imaginație și oferea o altă rută pentru evoluția evenimentelor. Și astfel, printr-un exercițiu pur mental, el reușea să recepteze și să decanteze numai mesajul pozitiv al povestirii. De exemplu, un basm cu final trist, cum ar fi „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, îl prelua cu tot cu personaje și ulterior, elimina progresiv cauzele răului și evoluția negativă a povestirii.
Deseori, intra în poveste ca un nou personaj, care remedia tot ce se făcuse rău și cu puteri magice, sau prin vitejie, punea pe fugă pe zmeu sau pe vrăjmaș, ba chiar îl nimicea cu totul. Însă fiind milos din fire, prefera să metamorfozeze eroii negativi și să îi treacă de partea binelui, încât condiția nefericită, ce dicta de fapt acțiunea, să nu mai apară vreodată.
Își dorea mult să îi fie citite basme pozitive, frumoase, fără zmei și monștri, ci pline de ființe frumoase, delicate și amabile. Dorea să își închipuie o lume a binelui fără nicio urmă de rău. Dar niciodată nu auzea așa ceva, fapt pentru care, trecea rapid la eliminarea diformităților din povestire, după care refăcea și vizualiza noul conținut. Acest lucru îi dădea bătăi de cap mai mari, fiindcă trebuia să fie atent să nu lase vreo urmă din conținutul negativ, care să compromită ansamblul refăcut al povestirii.
Cine îi dăduse această năstrușnică idee de rescriere mentală a povestirilor? Nu își putea da seama cu precizie, dar își amintea că în zilele  când era bolnav de pojar, sau varicelă, nu mai își aducea aminte cu precizie, când febra era mare până aproape de delir, observase cum creaturi monstruoase păreau să vină asupra sa, similare celor despre care auzise din povești. Și atunci, a început să se  lupte cu ele, ca un adevărat făt-frumos, și să le învingă una câte una. Din acea clipă și-a dorit o lume fără căpcăuni și zmei, în care binele să fie deplin și niciun copil să nu mai fie bolnav sau să mai cadă pradă acestor răpitori plini de cruzime.
Dar era posibil așa ceva? În imaginație lucrurile puteau fi creionate cu ușurință, dar în lumea reală exista o lipsă permanentă a dorinței și voinței de schimbare a lucrurilor negative. Observase că adulții se complăceau să meargă pe cărările bătătorite ale generațiilor trecute, cultivând același gen de probleme, doar puțin schimbate din cauza noului context în care se găseau.
— Cei din jur se mulțumesc să mute florile și buruienile dintr-un ghiveci în altul, dar nimeni nu se gândește să le separe unele de altele și să dea la o parte ce este rău, își spunea adeseori.
Și atunci, se retrăgea tăcut în lumea imaginației și continua să deseneze o lume mai bună, în care oamenii se luptau să dea la o parte orice obstacol din calea progresului ființei umane. Îi plăcea să vadă umanitatea cum se extindea în spațiile nesfârșite ale universului aducând pace și armonie pe toate planetele pe care le întâlneau. Observa cum medicina trecea dincolo de primitiva reparare a unor organe defecte și devenea o adevărată știință a vieții, capabilă să recupereze pe orice om și să-i prelungească existența la nesfârșit.
În lumea tehnologiei, creiona cu măiestrie extinderea informaticii în toate domeniile și dezvoltarea unei inginerii integrate, care să îmbine într-o singură disciplină toate tehnicile posibile de modelare a materiei și energiei. Construia navete spațiale, stații orbitale și descoperea maniere noi de călătorie la distanță. Lăsa deoparte războaiele, pe care le considera o formă primitivă de reacție a omului, și mergea mai departe către o societate a colaborării și susținerii. Iar visul lui creștea pe măsură ce afla lucruri noi din lumea în care creștea și pe care învăța treptat să o înțeleagă.
— Când voi fi mare, își spunea, voi schimba realitatea și o voi modela după regulile binelui, frumosului și adevărului!
Și așa, creștea făurindu-și o lume a frumuseții neîngrădinte în care oamenii colaborau și se bucurau de universul minunat în care trăiau, în care deșertul devenea locuibil și planetele sistemului solar se schimbau în splendide paradisuri menite să adăpostească pe om și formele de viață de pe pământ. Ulterior, pe măsură ce afla de feluritele boli ce afectau ființa umană, își închipuia cum reușea să descopere medicamente pentru afecțiunile incurabile, cum prin inginerie genetică, de care aflase de la televizor, organele afectate puteau fi regenerate și oamenii se puteau bucura de o nouă viață.
Stătea întins ore în șir și privea petecul de cer ce îi zâmbea din dreptul ferestrei în fiecare zi. Adierea vântului îi mângâia fața fragedă de copil și bucuria fremăta în interiorul său ca în așteptarea unui viitor neîngrădit de obstacolele prezentului. Privea dincolo de conflicte și războaie, de care afla neîncetat, și ochii săi observau soluții neașteptat de simple la fiecare pas. Zmeii dispăreau ca prin farmec sub loviturile cavalerilor dreptății. Știința avansa curajos și deschidea noi căi de afirmare ființei umane. Bunătatea și sensibilitatea deveneau norma obișnuită a societății. Și altele în felul acesta se adăugau în imaginația sa bogată de copil aflat la începutul vieții.
Și așa au trecut acei ani frumoși, până când a ajuns să meargă la școală. Și visele i-au fost puse la încercare sub furtuna teribilă a unui sistem educațional violent cu învățători lipsiți de sensibilitate și profesori ce nu știau să se exprime decât cu asprime. Colegii nu i-au împărtășit niciodată visurile și deseori îl luau în bătaie de joc. Însingurat în lumea pe care și-a făurit-o în copilărie, înainta împotriva programării ideologice și mergea mai departe cu speranța împlinirii într-o bună zi a așteptărilor pe care le avea.
Pe măsură ce compromisul se manifesta tot mai puternic în jurul său, a decis să se izoleze în lumea cărților, în care a găsit un suport puternic pentru dorințele sale. Ceea ce nu se putea materializa în realitatea imediată, devenea posibil în planul simbolic al dorințelor și imaginației. Astfel, a ajuns să trăiască împreună cu marii inventatori și descoperitori ai umanității. Generația excepțională a pionierilor științei și tehnologiei i-a furnizat exemple de abnegație și devotament pe care le-a urmat. Scriitorii talentați ai umanității i-au fost dascăli răbdători în cizelarea sentimentelor. Gânditorii din toate epocile i-au vorbit cu răbdare despre valoarea virtuților ce transformă omul într-o ființă superioară. Iar religia i-a furnizat cunoașterea elementului transcendent al lumii.
Lăsând deoparte manualele școlare trunchiate și parcă anume făcute pentru a disprețui cunoașterea, el a avut acces la o lume mult mai bogată, în care a crescut asemenea unui copac ce își trage seva dintr-un izvor subteran tainic aflat în plin deșert. Uitând de acele cadre didactice opresive și de colegi lipsiți de dorința de a învăța, el a mers mai departe și a căutat să își trăiască visul până la capăt.
Mai târziu, când a înțeles că realitatea imediată nu poate fi schimbată, a trecut în planul literaturii și religiei, făurind povestiri în care binele învingea mereu și creionând personaje admirabile, ce reliefau calitățile pe care le admira pentru idealul uman. Teologia practică a studiului direct al cărților sacre ale umanității i-a îmbogățit spiritul cu un suport existențial de excepție în fundamentarea viitorului pe care îl vedea pentru umanitate.
Și așa a mers mai departe pe cărarea vieții, rămânând mereu acel copil care visa la o lume în care zmeii pot fi înfrânți, monștrii pot fi distruși, viața poate continua la nesfârșit, iar rasa umană își poate îndeplini menirea de a aduce cerul pe pământ și de a transforma pustiul universului în paradis. Iar cerul ce îi zâmbea când stătea întins și privea uimit frumusețea vieții, a continuat să îl însoțească cu bucurie și cu încurajare până în ziua în care visul său a devenit, în sfârșit, realitate!